3 intrări

Articole pe această temă:

10 definiții

EU, pron. pers. 1, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.; Psih.) Nucleu al personalității; (la Freud) instanța conștientă a psihicului care echilibrează forțele cărora le este supus individul; totalitatea impulsurilor instinctive și a relațiilor cu lumea exterioară. [Pr.: (I) ieu. – (I) Dat. mie, îmi, mi; acuz. mine, mă, m-.Var.: (pop., I) io pron. pers. 1 sg.] – (I) Lat. ego, mihi, me, (II) calc după fr. [le] moi, germ. [das] Ich.

NON-EU s. n. (Fil.) Ceea ce există în afara eului; ceea ce nu este eu. [Pr.: -eu] – Non + eu (după fr. non-moi).

EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu.Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.

EU2, euri, s. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva. Numai în om materia a ajuns la conștiința propriului său eu, a ajuns să se cunoască. REBREANU, P. S. 52. ◊ Eu absolut v. absolut.

eu2 (concept filosofic) [pron. eu] s. n., art. éul

!non-éu [eu pron. eu] s. n., art. non-éul

eu 1. pr. de întâia persoană. [Lat. EGO]. ║ n. Filoz. individualitate care are conștiință despre existența sa.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS (lat.) prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul – Filozoful alexandrin Ammonios Saccas, parafrazează în „Viața lui Aristotel”, un text din cartea I a „Eticii nicomachice” a acestuia: A pune adevărul mai presus de prietenia sau stima pentru un maestru.

LE MOI EST HAÏSSABLE (fr.) eul este vrednic de ură – Pascal, „Pensées”, VII, 455. Condamnare a egoismului, a transformării eului în centru al Universului, în dușman și despot virtual al celorlalți oameni. A fost aleasă drept deviză de parnasieni.

Intrare: non-eu
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular non-eu non-eul
plural
genitiv-dativ singular non-eu non-eului
plural
vocativ singular
plural
eu (s.n.) substantiv neutru
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular eu eul
plural euri eurile
genitiv-dativ singular eu eului
plural euri eurilor
vocativ singular
plural
Intrare: eu (s.n.)
eu (s.n.) substantiv neutru
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular eu eul
plural euri eurile
genitiv-dativ singular eu eului
plural euri eurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Eul
Eul

non-eu eu non

  • 1. filozofie Ceea ce există în afara eului; ceea ce nu este eu.
    surse: DEX '09

etimologie: