4 intrări

4 definiții


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EUCOMIS L’Herit., EUCOMIS, fam. Liliaceae. Gen originar din Africa de S, cca 10 specii, bulboase, cu bulbi mari. Frunze, 5-9 în rozetă la baza tulpinii, verzi, mari, lanceolate, cu marginile ondulate. Tulpină, cca 80 cm înălțime, cărnoasă, cilindrică. Flori stelate, de obicei verzi, purpur, maro sau albe, frumos parfumate (6 petale persistente, asemănătoare, îndepărtate, legate între ele la bază, 6 stamine intercalate la baza petalelor și puțin mai scurte, ovar cu baza lată, cu 3 muchii și numeroase semințe, stil în formă de coloană, simplu sau cu 3 diviziuni), în spice dense sau prelungite, în vîrf cu un smoc de frunze ca bracteele, pergamentoase.

Eucomis bicolor Bak. Specie care înflorește vara. Flori stelate-galbene-verzui, petale cu marginea purpur, în spice dense, pe peduncul cilindric, cărnos, înalt de cca 45 cm. Inflorescență, 25-30 cm lungime, cu un smoc dens de frunze ovat-lanceolate, cu vîrf ascuțit și marginea roșie. Bulbi mari, globuloși. Frunze verzi, fără pete (cca 55 cm lungime, 9 cm lățime), cu marginea ondulată, semierecte, așezate în rozete, la baza tulpinii. Poziții însorite,.

Eucomis punctata L’Herit. (syn. E. comosa hort.). Specie cu flori verzi cu ovar maro, cu pedunculi cărnoși, lungi, care poartă inflorescențe (în al căror vîrf cresc smocuri dense de frunze, neondulate). Înălțimea pedunculului, cca 28 cm; are pete purpurii. Bulbi-rotunzi de cca 8 cm diametru. Frunze (cca 55 cm lungime, 7 cm lățime) erect-îndepărtate, ondulate, pe partea inferioară pătate cu maro, așezate în rozetă.

Eucomis undulata Ait. Specie cu flori verzi, 1-1,5 cm lungime, scurt-pedunculate, formînd un ciorchine dens de cea 15 cm lungime, în vîrf cu un smoc dens, din numeroase frunze ondulate, pe un peduncul de cca 28 cm înălțime. Bulbi rotunzi, cca 8 cm diametru. Frunzele (cca 40 cm lungime, 6 cm lățime) cu margini ondulate, așezate în rozete, la baza tulpinii.

Intrare: Eucomis (gen de plante)
Eucomis (gen de plante)
gen de plante (I2.1)
  • Eucomis
Intrare: Eucomis bicolor
Eucomis bicolor  nomenclatura binară
compus
  • Eucomis bicolor
Intrare: Eucomis punctata
Eucomis punctata  nomenclatura binară
compus
  • Eucomis punctata
Intrare: Eucomis undulata
Eucomis undulata  nomenclatura binară
compus
  • Eucomis undulata