ERIANTHUS Michx., ERIANTUS, fam. Gramineae. Gen originar din regiunile calde ale globului, cca 17 specii, ierburi înalte, cu frunze subțiri, pendente, cînd sînt uscate se rulează. Flori (3 stamine) așezate în paniculă terminală, deasă sau rară, uneori unilaterală, de obicei cu păr lung, mătăsos, spicele așezate în perechi, unul pețiolat, unul nepețiolat, de obicei pubescente.

Erianthus ravennae P. Beauv. (syn. Saccharum ravennae Murr.; Andropogon ravennae L.). Specie originară din regiunile mediteraneene, erbacee, perenă, tulpină rigidă, înaltă de 0,90-1,80 m, rădăcină groasă, aproape lemnificată. Frunze liniar-lanceolate, foarte lungi, cu vîrf ascuțit, uneori puțin violete, longitudinal-striate, pe partea inferioară pubescente, cu, nervura mediană viguroasă, albă. Flori hermafrodite (3 stamine cu antere galbene, ovar comprimat, 2 stile cu stigmate plumoase, purpurii), 2 glume cu peri lungi pe partea dorsală, două glumele ascuțite, aristate, dispuse cîte două în spiculețe, una sesilă și cealaltă pedunculată, spiculețele reunite în spice arcuat-plecate în jos și grupate într-o paniculă piramidală, la vîrful tulpinii, în tinerețe violetă, mai tîrziu se usucă și devine gri-albă, spiculețele dorsal-comprimate, la bază mătăsos-păroase. Fruct mic, ovat, ascuțit la ambele extremități.