2 intrări

15 definiții

-ÉR2, -ÉRĂ/-ÍȚĂ elem. or2.

ÉRBIU s. n. Element chimic din familia pământurilor rare, metal alb-argintiu. – Din fr. erbium, germ. Erbium.

ÉRBIU s. n. Element chimic din familia pământurilor rare, metal alb-argintiu. – Din fr. erbium, germ. Erbium.

érbiu [biu pron. biu] s. n., art. érbiul; simb. Er

érbiu s. n. [-biu pron. -biu], art. érbiul; simb. Er

ÉRBIU s.n. Element din familia pământurilor rare. [Pron. -biu. / < fr. erbium].

ÉRBIU s. n. element din grupa lantanidelor. (< fr. erbium, germ. Erbium)

-ÓR2, -éză, -íță, /-ér, -éră, -íță elem. „nume de agent”, „practicant al unei meserii”. v. -ar2. (< fr. -eur, -euse)

*érbiŭ n. Chim. Un corp care pare a nu fi simplu, cum se credea. E bivalent și are o greutate atomică de 169.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Er, simbol chimic pentru erbiu.

ÉRBIU (‹ fr. {i}; {s} localit. Yterby) s. n. Element chimic (Er; nr. at. 68, m. at. 167,26) din grupa lantanoidelor; metal alb-argintiu (d 9,045, p. t. 522°C, p. f. 2.510 °C); intră în componența aliajelor magnetice cu fier, cobalt, nichel. A fost descoperit de chimistul și medicul suedez C.G. Mosander (1843).

Intrare: erbiu
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular erbiu erbiul
plural
genitiv-dativ singular erbiu erbiului
plural
vocativ singular
plural
Er simbol

erbiu Er

  • 1. Element chimic din familia pământurilor rare, metal alb-argintiu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • comentariu simbol Er
    surse: DOOM 2

etimologie:

or (suf.) er eră eză iță

  • 1. Element de compunere având sensul de „nume de agent”, „practicant al unei meserii”.
    surse: MDN '00

etimologie: