4 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ADÉCĂ adv. v. adică.

ADÍCĂ adv. 1. Și anume, cu alte cuvinte, va să zică; adicălea, adicătelea. 2. La urma urmei, în definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adică sau (reg.) la dică = a) la drept vorbind; ca să spun adevărul; b) în momentul hotărâtor, la nevoie. [Var.: (reg.) adecă, dică adv.] – Et. nec.

DÍCĂ adv. v. adică.

adi [At: COD. VOR.2 45712 / V: (îrg) adeacă, ~ia, (reg) di / A: adică / E: nct] 1 i (Înv) Iată. 2 i (Înv) Când colo. 3 av (Și) anume, cu alte cuvinte Si: (reg) adicăte, (pop) adicăle, adicălea, adicătelea, (îrg) adicătea. 4 sf (Îlav) La (o) ~ (reg) la dică în momentul decisiv. 5 sf (Îal) La drept vorbind.

dícă4 sfs [At: DLR ms / E: srb dika] (Ban) Fală.

dică3 sf [At: VALIAN, V. / V: díhă / Pl: dici / E: nct] (Îvr) 1 Venin. 2 (Fig) Mânie.

dícă2 sf [At: ALR SN I, h. 182 / Pl: dici / E: nct] (Trs; Mar) Unitate de măsură pentru cereale, de aproximativ 25 kg.

ADÍCĂ adv. 1. Și anume, cu alte cuvinte, va să zică; adicălea, adicătelea. 2. La urma urmei, în definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adică sau (reg.) la dică = a) la drept vorbind; ca să spun adevărul; b) în momentul hotărâtor, la nevoie. [Acc. și: ádică.Var.: (reg.) adécă, dícă adv.] – Et. nec.

ADÍCĂ adv. 1. (Introduce o explicare a propoziției precedente sau a unui membru al ei) Și anume, cu alte cuvinte, va să zică. Întocmai ca oamenii, ca vitele, ca locașurile și pomii, [gîzele] purtau pecetea locului, adică a păcurii. C. PETRESCU, A. 315. ◊ (În legătură cu «ce», «de ce», «cum») De ce adică să venim? a Hotărîrea fu gata, cam ce, adică, să facă cu fata împăratului. ISPIRESCU, L. 353. ◊ (Interogativ, ca replică izolată) Eu sînt de altă părere. – Adică? 2. (Introduce o rectificare, o revenire în urma unei scurte deliberări) La urma urmei, în definitiv; mai bine zis, ba, dar. Avui parte d-un mișel, Pică țundra de pe el; El mi-o dă să i-o cîrpesc, Eu o iau și o izbesc.... Adică, mă socotesc. Tot să i-o mai petecesc, Că cu el am să trăiesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277. ◊ (Substantivat, în loc. adv.) La o adică (sau, regional, la dică) = a) la drept vorbind; ca să spun adevărul. Jupîn Dumitrache: Eu am ambiț, domnule, cînd e vorba la o adică de onoarea mea de familist. CARAGIALE, O. I 44; b) în momentul hotărîtor, la nevoie. Na-ți-o bună, zise Trăsnea, cînd la dică, nu-i nimică. CREANGĂ, A. 114. Să nu cumva să mă lași la dică. Eu am venit cu d-ta, precum m-ai rugat. ALECSANDRI, T. I 90. 3. (Popular) Cînd colo... (în forma adecă) Peste vrun ceas... merse el să aducă copilul fript... Adecă minunea minunilor! Copilul se juca cu două mere de aur. RETEGANUL, P. V 57. – Accentuat și: ádică. – Variante: adécă (NEGRUZZI, S. I 36), (regional) dícă adv.

ADÍCĂ adv. 1. Și anume, cu alte cuvinte, va să zică. 2. La urma urmei, în definitiv; mai bine zis, dar. ◊ Expr. (Substantivat) La o adică sau (reg.) la dică = a) la drept vorbind; ca să spun adevărul; b) în momentul hotărâtor, la nevoie. [Acc. și: ádică.Var.: (reg.) adécă, dícă adv.] – Lat. adde... quod.

ADÍCĂ adv. 1) Cu alte cuvinte; și anume. 2) Înseamnă că; prin urmare; așadar; deci. ◊ La o ~ a) la nevoie; b) la drept vorbind. [Acc. și ádică] /Orig. nec.

adecă (adică) adv. 1. termen explicativ (va să zică): mintea, adecă puterea de a cugeta; 2. specificativ (și anume): poame, adecă mere, pere, prune; la adecă, la urma urmelor. [Lat. ADDE QUOD, adaogă că].

dică f. moment deciziv: să nu greșească tocmai acum la dică CR. [Origină necunoscută].

adícă conj. (lat. ad id quod. V. că. Cp. și cu dică). Vrea să zică, cu alte cuvinte: regele animalelor, adică „leu”. Și anume: a plătit și restu, adică un franc. Oare: Adică crezi că mă tem? Adică ce te crezi tu? – Maĭ rar și lit. ádică (vechi ádecă), mai ales în locuțiunea la adică, la urma urmeĭ, judecînd bine, în momentu deciziv (la dică), la adică, nu-s nicĭ eŭ așa de slab; să n’o pățim tocmaĭ la adică! – De acest cuv. (ca și de anume) abuzează Româniĭ germanizațĭ traducînd pe germ. nämlich: era adică bolnav (corect rom. căci era bolnav). Alțiĭ, ca să evite o pretinsă cacofonie, zic că adică, care adică îld. adică că, adică care, cum zice poporu, care nu știe de asemenea fleacurĭ. Tot așa, nu e maĭ corect să zicĭ cum adică îld. adică cum.

dícă f. (cp. cu ngr. diki, vgr. dike, judecată, precum și cu adică). Mold. La dică, la momentu deciziv: a greși tocmaĭ la dică; „cînd la dică, nu-ĭ nimică!”.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arată toate definițiile

Intrare: Dica
nume propriu (I3)
  • Dica
Intrare: adică
adică adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • adi
adecă adverb
adverb (I8)
  • ade
dică1 (adv.) adverb
adverb (I8)
  • di
Intrare: Dică
Dică nume propriu
nume propriu (I3)
  • Dică
Intrare: dică
dică2 (s.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • di
  • dica
plural
  • dici
  • dicile
genitiv-dativ singular
  • dici
  • dicii
plural
  • dici
  • dicilor
vocativ singular
plural

adică adecă dică

  • 1. Și anume, cu alte cuvinte, va să zică.
    surse: DEX '09 DLRLC DLRM NODEX sinonime: adicălea adicătelea attach_file 4 exemple
    exemple
    • Întocmai ca oamenii, ca vitele, ca locașurile și pomii, [gîzele] purtau pecetea locului, adică a păcurii. C. PETRESCU, A. 315.
      surse: DLRLC
    • (În legătură cu «ce», «de ce», «cum») De ce adică să venim?
      surse: DLRLC
    • (În legătură cu «ce», «de ce», «cum») Hotărîrea fu gata, cam ce, adică, să facă cu fata împăratului. ISPIRESCU, L. 353.
      surse: DLRLC
    • (Interogativ, ca replică izolată) Eu sînt de altă părere. – Adică?
      surse: DLRLC
  • 2. La urma urmei, în definitiv; mai bine zis; prin urmare.
    exemple
    • Avui parte d-un mișel, Pică țundra de pe el; El mi-o dă să i-o cîrpesc, Eu o iau și o izbesc.... Adică, mă socotesc. Tot să i-o mai petecesc, Că cu el am să trăiesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie (și) substantivat La o adică (sau, regional, la dică) = la drept vorbind; ca să spun adevărul.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
      exemple
      • Jupîn Dumitrache: Eu am ambiț, domnule, cînd e vorba la o adică de onoarea mea de familist. CARAGIALE, O. I 44.
    • 2.2. expresie (și) substantivat La o adică (sau, regional, la dică) = în momentul hotărâtor, la nevoie.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file 2 exemple
      exemple
      • Na-ți-o bună, zise Trăsnea, cînd la dică, nu-i nimică. CREANGĂ, A. 114.
      • Să nu cumva să mă lași la dică. Eu am venit cu d-ta, precum m-ai rugat. ALECSANDRI, T. I 90.
  • 3. popular Când colo...
    exemple
    • Peste vrun ceas... merse el să aducă copilul fript... Adecă minunea minunilor! Copilul se juca cu două mere de aur. RETEGANUL, P. V 57.
      surse: DLRLC

etimologie: