3 intrări

23 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIAVOL, diavoli, s. m. 1. (Bis.) Spiritul suprem al răului care ispitește, dezbină; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ.

diavol sm [At: PSALT. 235 / V: (înv; rar) sf / Pl: ~i / E: vsl дꙗвολъ] 1 Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău Si: drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2 (Pex) Duh necurat Si: iazmă. 3 (Reg; îs) Încuierea ~ului Joc de copii care constă în aruncarea unor pietre în apa unui râu, a unei bălți etc. 4 (Fig) Putere de seducție, de captivare. 5 (Fig) Spirit rău, diabolic. 6 (Fig) Nume dat unui om (mai ales unui copil) vioi, zglobiu, isteț. 7 (Fig) Nume dat unui om rău. 8 Mașină cu care se scot buturugile din pământ când se defrișează pădurea. 9 (Reg; lpl) Sarmale.

DIAVOL, diavoli, s. m. 1. Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ.

DIAVOL, diavoli, s. m. 1. Drac. Afară, în pridvorul mănăstirii, e închipuit în toate amănuntele lui și zugrăvit infernul. Diavoli negri lovesc cu biciul trupurile goale ale păcătoșilor. BOGZA, C. O. 357. Pe tot drumul de la Rucăr n-am întîlnit nici un trecător, și iată, acum în defileu, cîțiva inși într-o căruță par diavoli, de neașteptat acolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 238. 2. Fig. Nume dat unui om (mai ales unui copil) vioi, zglobiu, isteț, îndrăzneț, obraznic, rău. Ce cauți, diavole, tocmai din mahalaua ta aici? PAS, Z. I 16. Așa diavol nici că s-a dat pe fața pămîntului. ALECSANDRI, T. I 384. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară ușoară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. Măi Grigoriță, zisei eu, alungînd cu furculița, pe luciul farfuriei, un diavol de măslină mică și uscată. HOGAȘ, DR. 251. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Putere de seducție, de captivare. Și încă pentru ce... mă întrebă ea cu tonul celui mai docil ucenic și cu toți diavolii ei în ochi și în asimetria dulce a zîmbetului. IBRĂILEANU, A. 189. – Pronunțat: dia-.

DIAVOL ~i m. 1) Ființă imaginată drept spirit al răului; dușman principal al lui Dumnezeu și al omenirii; drac; satană. 2) fam. Persoană, mai ales copil, îndrăzneț, vioi și obraznic. [Sil. di-a-] /<sl. dijavolu

diavol m. 1. înger căzut, spirit rău; 2. fig. om rău, copil gălăgios. [Gr. mod., din care limbă se trag de asemenea sinonimele dimon și satana].

* diávol m., pl. (ngr. diávolas, d. vgr. diábolos; vsl. rus. diĭavolŭ. V. diabolic). Drac, demon, spirit necurat. Fig. Copil neastîmpărat. – Și dĭavol, ghĭavol, gheavol. – Fem. -íță, și -oáĭcă.

ghiavol m. Mold. diavol: ghiavoli ce sunteți! CR. [Rostire dialectală].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

diavol (desp. dia-) s. m., pl. diavoli

diavol s. m. (sil. dia-), pl. diavoli

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DIAVOL s. aghiuță, demon, drac, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.), satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă. ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

diavol (diavoli), s. m. – Drac, demon. Se spune frecvent despre copiii neastîmpărați sau neascultători. – Var. ghiavol. Mr. dhiavol. Gr. διάβολος (Murnu 18). – Var. diavolesc, adj. (diabolic); diavolie, s. f. (ștrengărie, drăcie; rău, maleficiu); diavoliță, s. f. (drăcoaică); diavoloaică, s. f. (drăcoaică). Din rom. provine bg. de la Trans. giaulu (Miklosich, Sprache, 123).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Avocatul diavolului – se spune despre un critic răutăcios. Vine de la Advocatus diavoli, persoana însărcinată să conteste cererea unui candidat la canonizare în fața conclavului papal. În opoziție cu Advocatus dei (Avocatul Domnului), persoana care sprijinea o asemenea propunere. „În discuții este util uneori «avocatul diavolului», apărătorul unei păreri absurde, respinse de toți” (Lenin, Opere, vol. 9, pag. 214).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-și vinde sufletul diavolului / dracului expr. 1. a se ticăloși, a comite nelegiuiri. 2. a duce o viață depravată / de desfrâu. 3. a face compromisuri morale importante.

Intrare: Diavol
Diavol nume propriu
nume propriu (I3)
  • Diavol
Intrare: diavol
  • silabație: dia-vol info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diavol
  • diavolul
  • diavolu‑
plural
  • diavoli
  • diavolii
genitiv-dativ singular
  • diavol
  • diavolului
plural
  • diavoli
  • diavolilor
vocativ singular
  • diavolule
  • diavole
plural
  • diavolilor
gheavol
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
diavolă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mâna-diavolului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâna-diavolului
plural
genitiv-dativ singular
  • mâinii-diavolului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

diavol, diavolisubstantiv masculin

  • 1. (termen) bisericesc Spiritul suprem al răului care ispitește, dezbină; necuratul. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Afară, în pridvorul mănăstirii, e închipuit în toate amănuntele lui și zugrăvit infernul. Diavoli negri lovesc cu biciul trupurile goale ale păcătoșilor. BOGZA, C. O. 357. DLRLC
    • format_quote Pe tot drumul de la Rucăr n-am întîlnit nici un trecător, și iată, acum în defileu, cîțiva inși într-o căruță par diavoli, de neașteptat acolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 238. DLRLC
  • 2. figurat Nume dat unui copil sau, prin extensiune unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ce cauți, diavole, tocmai din mahalaua ta aici? PAS, Z. I 16. DLRLC
    • format_quote Așa diavol nici că s-a dat pe fața pămîntului. ALECSANDRI, T. I 384. DLRLC
    • 2.1. Termen de ocară ușoară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. DLRLC
      • format_quote Măi Grigoriță, zisei eu, alungînd cu furculița, pe luciul farfuriei, un diavol de măslină mică și uscată. HOGAȘ, DR. 251. DLRLC
  • 3. figurat mai ales la plural Putere de seducție, de captivare. DLRLC
    • format_quote Și încă pentru ce... mă întrebă ea cu tonul celui mai docil ucenic și cu toți diavolii ei în ochi și în asimetria dulce a zîmbetului. IBRĂILEANU, A. 189. DLRLC
etimologie:

mâna-diavoluluisubstantiv feminin articulat

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.