2 intrări

17 definiții

diamánt sn [At: (a. 1686) IORGA, S. D. VII, 183 / V: (îvr) dea~, (înv) diia~, (reg) diemán, dinomán, dinomén / P: di-a~ / Pl: ~e, (înv) ~nți, ~uri / E: fr diamant, ger Diamant] 1 Varietate cristalină și transparentă a carbonului, care are cea mai mare duritate dintre toate mineralele, utilizată la diverse unelte de șlefuit, de tăiat și zgâriat, iar în varietățile perfect transparente, ca piatră prețioasă Si: (îvp) adamant. 2 (Îs) Disc de ~ Distincție acordată cântăreților de muzică ușoară de mare succes. 3 Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 4 Cel mai mic corp de literă de tipar folosită în prezent în tipografie. 5 Loc unde brațele unei ancore se unesc cu fusul. 6 Linguriță de metal cu suprafața exterioară acoperită cu bucățele fine de diamant (1), folosită în stomatologie.

DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc.; adamant. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant.

DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat și zgâriat; adamant. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant.

DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină și transparentă de carbon, avînd cea mai mare duritate dintre toate mineralele; varietățile nobile se folosesc ca pietre prețioase, iar cele comune la șlefuit, perforat și zgîriat. În depărtarea și înălțimea lui, Hăsmașul Mare pare o legendară cetate, cuprinsă de flăcări. Dar, asemeni incendiilor secrete de pe fața diamantelor, flăcările acestea nu o consumă, ci și mai mult o întăresc. BOGZA, C. O. 14. Prețuiesc la el unele virtuți pe care le poartă ca pe niște diamante. SADOVEANU, Z. C. 98. Eram convins că nu confund nasturele de sticlă cu diamantul. CAMIL PETRESCU, T. II 309. ◊ (Metaforic) Boarea răcoroasă punea pe flori și pe ierburi diamantele zorilor. CAMILAR, T. 156. Pe Marmara licăreau fluturi de diamante. SADOVEANU, Z. C. 276. Pulbere de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. 2. Unealtă făcută dintr-o bucată mică de diamant (1) comun, fixat într-un suport metalic cu mîner și folosită la tăiatul sticlei. Și strigătul nostru adînc, unit, pătimaș, Să fie car de asalt, Să fie dur, Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant, Și să unească. BANUȘ, B. 110. Boul-bălții... zgîrie oglinda tihnită a apelor, întocmai ca un diamant pe care o mînă ageră l-ar trece pe fața unui geam. MACEDONSKI, O. III 4. 3. (Tipogr.) Numele unui corp mic de literă. – Pronunțat: di-a-.Pl. și: (învechit) diamanturi (BĂLCESCU, O. II 265), (s. m.) diamanți (BOLINTINEANU, O. 363).

diamánt (di-a-) s. n., pl. diamánte

diamánt s. n. (sil. di-a-), pl. diamánte

DIAMÁNT s. (MIN.) (înv. și pop.) adamant, (înv.) olmaz.

DIAMÁNT s.n. 1. Varietate cristalină și transparentă a carbonului, care are cea mai mare duritate dintre toate mineralele; se folosește ca piatră prețioasă, ca abraziv etc. 2. Unealtă formată dintr-o bucățică de diamant (1) fixată pe un suport cu mâner, care se folosește la tăiatul sticlei. ♦ Linguriță de metal cu suprafața exterioară acoperită cu țăndări fine de diamant (1), folosită în dentistică. 3. Corp mic de literă. 4. Vârf de ancoră. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. diamant, germ. Diamant < gr. adamas].

DIAMÁNT s. n. 1. varietate de carbon pur, cristalizat, incolor și transparent, cu luciri puternice; cel mai dur dintre toate mineralele, folosit ca piatră prețioasă, ca abraziv etc. 2. unealtă formată dintr-o bucățică de diamant (1) fixată pe un suport cu mâner, care se folosește la tăiatul sticlei. ◊ linguriță de metal cu suprafața exterioară acoperită cu țăndări fine de diamant (1), folosită în dentistică. 3. cel mai mic corp de literă de tipar. 4. extremitatea inferioară a fusului unei ancore. (< fr. diamant, /3/ germ. Diamant)

diamánt (diamánte), s. n. – Piatră prețioasă, varietate cristalină de carbon. – Var. ad(i)amant, adimant, ghimant. Mr. diamantă, ğamande, megl. diaman. Ngr. διαμάντι; var., influențată de mag. gyémánt (Tiktin). Sec. XVII. – Der. diamanticale, s. f. (bijuterii, podoabe, diamante), din ngr. διαμαντιϰά (Tiktin; Gáldi 170); diamantin, adj. (strălucitor ca diamantul).

DIAMÁNT ~e n. 1) Piatră scumpă transparentă, foarte strălucitoare și foarte dură 2) Instrument de tăiat sticlă, având la un capăt o lamă din astfel de piatră. [Sil. di-a-] /<fr. diamant

diamant n. 1. cea mai prețioasă și mai vârtoasă dintre pietrele scumpe: diamantul e carbon pur cristalizat; 2. fig. ceva neprețuit, nestemată; 3. bucată de diamant cu care se taie sticla; 4. în tipografie: caractere de patru puncte.

* diamánt n., pl. e și (vechĭ) urĭ (ngr. diamánti, d. vgr. adamas, adámantos, adică „neîmblînzit, oțel, diamant”, de unde și lat. adamas, -antís; fr. diamant). Cea maĭ prețuită din toate petrele prețioase. – Acest corp, care nu e decît cărbune pur cristalizat, e mineralu cel maĭ strălucitor, maĭ dur și maĭ limpede. E insolubil în toți agenții chimicĭ; zgîrie toate corpurile și nu-l zgîrie nicĭ unu, din care cauză nu poate fi cioplit de cît cu propriu luĭ praf. Pin strălucirea și raritatea luĭ e un obĭect de lux și de găteală, servește geamgiilor la tăĭatu sticleĭ, ceasornicarilor la facerea pivoturilor de ceasornic și șlefuitorilor la lustruirea gemelor. Se găsește maĭ ales în India, Brazilia, sudu Africiĭ și Australia. Principalele diamante marĭ sînt: Koh-i-noor (muntele luminiĭ), de 106 carate; Regentu (numit așa fiind-c’a fost cumpărat în timpul minoritățiĭ luĭ Ludovic XV de Ducele de Orléans pe atuncĭ regentu Franciiĭ), de 136 de carate (Diamantele Coroaneĭ se numeaŭ în Francia gĭuvaĭerurile care făceaŭ parte din dotațiunea mobiliară a suveranuluĭ); cel din corona Aiustriiĭ; cel din corona țaruluĭ, numit Orlov; Excelsior, găsit în Transvaal, de 972 de carate, decĭ maĭ mult de cît toate marile diamante la un loc. V. brilant și corindon.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DIAMÁNT s. (MIN.) (înv. și pop.) adamánt, (înv.) olmáz.

diamant, (engl.= diamond) C nativ; modificație cubică cu stuctură reticulară tridimensională. Min. etalon cu duritate maximă, 10, în scara lui Mohs. Este transparent, incolor și cu luciu adamantin. Se asociază cu rocile vulcanice bazice și se concentrează pe cale naturală în aluviunile râurilor din jurul surselor primare. D. este o foarte apreciată piatră prețioasă; cristalele naturale se șlefuiesc artificial și se montează în bijuterii. D. mari au fost botezate Koh-I-Nor (186 carate), Orlov (196), Imperial (457), Cullinan (3 025). V. și grafit.

diamánt, diamante, s.n. – Varietate cristalină de carbon. ♦ Diamant de Maramureș: 1. (geol.) Piatră semiprețioasă; varietate de cuarț transparent și clar, cristalizat în forme geometrice perfecte; dragă, dragomită, cristal de stâncă. Se întâlnește la Bocicoiu Mare, pe râul Potok, în galeriile minei din Baia-Sprie, în hotarele satelor Stejera, Văleni, Buciumi, Ciolt, Berchezoaia, hotarul comunei Sarasău, Câmpulung la Tisa și Săpânța. Diamantele de Maramureș se prezintă sub formă de mici cristale de 0,25 m – 4 mm, acumulate într-un strat de nisip de 2-3 m grosime (Monumente, 1976: 57). „În anii 1414 – 1418, o suită de maramureșeni, condusă de vicecomitele Seneslau de Dolha, a însoțit pe Sigismund la Consiliul ecumenic din Konstanz, unde au făcut furori din cauza giuvaerurilor mari care le împodobeau mâinile și armura. De fapt, acestea nu erau decât un fel de cuarț, numit Diamant de Maramureș, care-ți dă iluzia unui diamant veritabil˝ (Filipașcu, 1940: 59). 2. Numele unui trofeu acordat echipelor de mineri care obțineau cele mai bune rezultate în întrecerile socialiste, în perioada regimului comunist. Prima ediție, în 1976. – Din fr. diamant (DEX).

DIAMANT < gr. mod. διαμἄντι gr. ὰδἄμας cu sensul primitiv „oțel dur”. I. 1. Diamant; -escu; -ița f. (Am). 2. Diamand, fam. -escu; 3. Diamandi, pren. (P6). 4. „Iamandi” vel armaș „om străin” semna grecește Διαμαντῆς (Iorga, B-răz 19 – 32); Iamandi pren. (P Bor. 80, 118; “Sd XXII); – fam., frecv. (Bîr I, II). 5. Emandi; Emandeiu, Ioniță (B. răz 51). 6. Amandi, pîrcălab de Hotin (17 A IV 459). 7. Amandachi, căp., mold. (RI VI 79). 8. Cu apoc. Aman. II. 1. Prin afer. în mod excepțional, chiar în l. greacă medie, din care l-am împrumutat, Diamandi a pierdut succesiv primele trei sunete ajungînd la ar. Mandi (Fărș) formă adusă de aromîni în țară. Mandu (Î Div). 2. Mandea (16 B II 114, IV 400; Am; 17 B I 35); – comis (ib. 124; Grd 11) etc. 3. + suf. gr. -achi, Mandache și Măndăchescu. 4. + -ar, Mandaru și Măndaru, clăcași (Gîmp). 5. Măndău armaș, mold. 6. + -ilă, Măndilă, mold. 7. + -in, Mandin, Cosma, jude (Bis R I 355); -escu (Puc); – prof. 8. + -on, Mandon, R. (17 B I 201). 9. + suf. slav icevschi, Mandicevschi, Eusebiu, buc., muzicolog.

Intrare: diamant
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular diamant diamantul
plural diamante diamantele
genitiv-dativ singular diamant diamantului
plural diamante diamantelor
vocativ singular
plural
diamant
învechit
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular diamant diamantul
plural diamanturi diamanturile
genitiv-dativ singular diamant diamantului
plural diamanturi diamanturilor
vocativ singular
plural
diamant
învechit
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular diamant diamantul
plural diamanți diamanții
genitiv-dativ singular diamant diamantului
plural diamanți diamanților
vocativ singular
plural
Intrare: Diamant
Diamant