5 intrări

5 definiții

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DEUTZIA Thunb., DEUȚIA, fam. Saxifragaceae. Gen originar din Asia Orientală și America de N, Mexic, cca 52 specii, arbuști cu peri stelați, cu creștere tufoasă, mici și mijlocii, foarte ornamentali, lujeri fistuloși și muguri opuși. Frunze opuse, caduce, cu margini serate sau crenate, păroase. înfloresc abundent la sfîrșitul primăverii. Flori (pe tip 5, 10 stamine) așezate pe lăstarii laterali, la subsuoara frunzelor, albe, roz sau purpurii, în cime, raceme sau panicule. Fruct, capsulă cu 3-5 valve, semințe mărunte și numeroase.

Deutzia gracilis Sieb. et Zucc. Specie, care înflorește primăvara-vara. Flori mici (caliciul cu dinții mai scurți decît tubul iar petalele îndreptate în sus) albe, dispuse în panicule sau raceme erecte, cca 8,5 cm lungime. Frunze (cca 5 cm lungime) oblong-lanceolate, la vîrf ascuțite, la bază rotunjite sau lat-cuneate, pe margini dințate inegal, pe partea inferioară verzi-glaucescente, pe cea superioară cu peri stelați. Lăstari subțiri, glabrii, cenușii-gălbui. Arbust înalt de cca 1 m.

Deutzia parviflora Bunge. Specie care înflorește vara. Flori albe, cca 1,5 cm diametru (sta- minele mai lungi decît ovarele), dispuse în raceme. Frunze (cca 5 cm lungime) verzi pe ambele fețe, cu peri stelați, eliptice pînă la ovat-lanceolate, acuminate, la bază cuneate. Arbust înalt de cca 1 m. Lujeri stelat-pubescenți.

Deutzia scabra Thunb. (syn. D. crenata Sieb. et Zucc). Specie care înflorește vara. Flori roz sau albe, lunguiețe, cca 2 cm lungime, simple sau duble, dispuse în panicule erecte, cca 10 cm lungime la extremitatea lujerilor. Frunze (cca 10 cm lungime) oblong-lanceolate, dințate, rotunjite la bază, pe fața superioară și cea inferioară stelat-pubescente, scabre. Arbust tufos, 1,80-2 m înălțime, cu tulpini și ramuri brune-roșcate care se exfoliază, lujeri cu peri stelați. Fructe, capsule cu trei valve.

Deutzia x lemoinei Lemoine (D. gracilis x D. parviflora). Hibrid care înflorește în mai-iun. Flori albe, simple, dispuse în raceme. Ramuri subțiri, arbust cca 1 m înălțime. Plantată la ghivece sau lăzi, se forțează foarte bine în sere sau în camere încălzite.

Intrare: Deutzia (gen de plante)
Deutzia (gen de plante)
gen de plante (I2.1)
  • Deutzia
Intrare: Deutzia gracilis
Deutzia gracilis park  nomenclatura binară
compus
  • Deutzia gracilis
Intrare: Deutzia parviflora
Deutzia parviflora park  nomenclatura binară
compus
  • Deutzia parviflora
Intrare: Deutzia scabra
compus
  • Deutzia scabra
Intrare: Deutzia x lemoinei
Deutzia x lemoinei park  nomenclatura binară
compus
  • Deutzia x lemoinei