Demostene m. cel mai ilustru dintre oratorii greci, apără independența patriei sale în contra Macedonenilor și se otrăvi spre a nu cădea în mâinile dușmanilor: Filipice, Olintiene, Discursul Coroanei (385-322 a. Cr ).

botez s.n. I (bis.) 1 Taină a religiei creștine (prima dintre cele șapte) prin care o persoană este primită in rîndurile credincioșilor. 2 Ritual prin care se săvîrșește prima taină creștină, iertîndu-i-se celui botezat păcatul originar, care constă în scufundarea de trei ori a noului născut în apă sfințită (în cultul ortodox) sau în stropirea corpului cu apă sfințită (în cultul catolic), atribuindu-se, în același timp, un prenume. La botezul copilului să fie adunați cu toții în dragoste familială (SLAV.). Nume de botez v. nume. ♦ Ext. Petrecere sau masă organizată cu prilejul botezului; cumetrie. 3 Apă sfințită utilizată la botez sau la Bobotează; agheasmă. 4 Stropire cu agheasmă a credincioșilor și a caselor lor de către preot, cu prilejul unor slujbe sau al unor sărbători bisericești. Cîtă vreme umbla popa cu botezul prin partea aceea de sat (AGÂR.) ♦ (fam.) Udare cu apă (în joacă)... Erau întîmpinați cu vedre de apă din care erau botezați (AGÂR). II Fig. 1 Expr. (milit.) Botezul focului = prima participare activă la luptă în timpul unui război. 2 (mar.) Ceremonial de lansare a unei nave noi pe apă. • pl. -uri. /de la boteza, prin derivare regresivă.

Demostene Devenit celebru datorită cunoscutului om politic și orator atenian, care a trăit între 384-322 î.e.n., numele pers. gr. Demosthénes era frecvent în vechea Grecie și mult mai vechi decît secolul în care au fost rostite renumitele Filipice. Ca marea majoritate a numelor vechi grecești, Demosthénes este un compus în care se recunosc cu ușurință cuvintele démos „popor” (ca în democrație), foarte frecvent în onomastica greacă (îl vom aminti doar pe Democrit) și sthénos „forță, putere”. Nu prea vechi la noi (și probabil datorat influenței neogrecești), Demostene este și foarte rar folosit astăzi ca prenume.

BOTEZ, Demostene (1893-1973, n. sat Hulub, jud. Botoșani), scriitor și publicist român. M. coresp. al Acad. (1963). Lirică elegiac-sentimentală, a plictisului și tristeții provinciale („Floarea pămîntului”, romane („Obsesia”, „Oameni de lut”), memorialistică, literatură pentru copii, traduceri.