2 intrări

20 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEMON, demoni, s. m. 1. Diavol, drac. ♦ Fig. Om rău. ♦ Ființă imaginară considerată ca spirit al răului. 2. (În scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii și uneori a frumuseții fizice. ♦ (În gândirea mitică și în poezie) Geniu al neliniștii, care stârnește dorințe, pasiuni etc. [Var.: (reg.) dimon s. m.] – Din ngr. démonas. Cf. fr. démon.

DEMON, demoni, s. m. 1. Diavol, drac. ♦ Fig. Om rău. ♦ Ființă imaginară considerată ca spirit al răului. 2. (În scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii și uneori a frumuseții fizice. ♦ (În gândirea mitică și în poezie) Geniu al neliniștii, care stârnește dorințe, pasiuni etc. [Var.: (reg.) dimon s. m.] – Din ngr. démonas. Cf. fr. démon.

demon1 sm [At: (a. 1650-1675), GCR I, 222/6 / V: (îrg) dim~, (înv) ~niu / Pl: ~i / E: fr démon, lat daimon, ngr δαίμων] 1 Spirit, mai ales rău, care ar inspira pe om în vorbele, atitudinile sau faptele sale. 2 (Fig) Înclinație spre ceva. 3 (În religiile creștină, mozaică și mahomedană) Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău Si: drac, diavol, (pop) necuratul, satană, (fam) aghiuță. 4 (Înv) Idol. 5 (În scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii și, uneori, a frumuseții fizice. 6 (Fig) Persoană amăgitoare care ispitește pe alții la fapte rele. 7 (Pex) Om rău. 8 (Fam) Epitet pentru un copil neastâmpărat, zburdalnic, ștrengar. 9 (În gândirea mitică și în poezie) Geniu al neliniștii, care stârnește dorințe, pasiuni etc. 10 (Reg; îf dimon) Epitet pentru un om nesimțitor, greoi la mers.

DEMON, demoni, s. m. 1. (În concepțiile religioase) Diavol, drac. Eu cunosc de mult năravul acestei paseri: aș putea spune că-i mai degrabă demon decît pasere. SADOVEANU, D. P. 42. Suflete! de-ai fi chiar demon, tu ești sîntă prin iubire, Și ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond. EMINESCU, O. I 30. Ai iadului demoni negri în gheare să mă cuprindă. NEGRUZZI, S. II 60. ♦ Fig. Om rău. Cînd te-am întîlnit... după acest demon... am intîlnit un stîlp de lumină... El era în viața mea o noapte grea, tu erai un răsărit nou de soare. CAMIL PETRESCU, T. I 224. Nu mă mai tem de tine... ți-o spui acum, ție care ești demonul meu. NEGRUZZI, S. III 486. 2. (În scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii și uneori a frumuseții fizice. Am urmat pămîntul ista, vremea mea, viața, poporul, Cu gîndirile-mi rebele contra cerului deschis; El n-a vrut ca să condamne pe demon, ci a trimis Pre un înger să mă-mpace. EMINESCU, O. I 53. O, ești frumos, cum numa-n vis Un demon se arată. id. ib. 172. 3. (În gîndirea mitică și în poezie) Geniu bun sau rău, considerat ca forță care stîrnește dorințe și pasiuni. Îndată s-a aflat în țară despre toate, ca și cum... s-ar fi înșurubat demonul veștilor pe vînt și pe nouri. SADOVEANU, Z. C. 328. Mușcat de demonul ambiției... i-am lăudat în termeni excesivi pe d-na Timotin. IBRĂILEANU, A. 141. Ades cînd sînt în luptă cu gîndurile mele, Muncit d-al suferinței demon neîmblînzit, Îmi pari un silf ce vine pe raza unei stele. ALEXANDRESCU, M. 77.

DEMON s.m. 1. (Ant.) Geniu căruia i se atribuie puterea de a stîrni dorințe, pasiuni. 2. Diavol, drac. ♦ (Fig.) Om rău. // (În forma demono-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) diavol”, „demonic”. [Cf. fr. daimon – ființă supranaturală, geniu].

DEMON s. m. 1. (ant.) spirit care dirijează destinul oamenilor, al cetăților etc. 2. diavol, drac. ◊ (fig.) om rău. 3. (în literatura romantică) ființă care întruchipează răzvrătirea împotriva destinului, eroismul, curajul, măreția, frumusețea fizică etc. ◊ (în poezie) geniu chinuit de neliniște, care stârnește pasiuni, dorințe. (< fr. démon, lat. daemon, gr. daimon)

DEMON ~i m. 1) (în credințe politeiste din antichitate) Ființă divină (bună sau rea); spirit; duh. 2) (în creștinism) Ființă imaginară considerată ca simbol al răului și ca dușman al lui Dumnezeu și al omenirii; diavol: satană. 3) fig. Ființă cu apucături rele; satană. 4) pop. Persoană (mai ales copil) vioaie și sprintenă. 5) (în creațiile romanticilor) Personificare a răzvrătirii și a eroismului. /<ngr. démonas

demon m. 1. în politeismul antic, geniu bun sau rău: demonul lui Socrate; 2. în religiunea creștină, înger căzut, diavol: muncit de al suferinței demon ne’mblânzit GR. AL.; 3. fig. copil râu, ființă rea.

*démon m. (vgr. daimon, zeŭ, geniŭ, diavol, destin, d. daiomai, împart). În politeizmu antic, geniŭ, spirit bun saŭ răŭ (ca astăzi îngeru în credința poporuluĭ): demonu luĭ Socrate. În religiunea creștinească, înger căzut din cer, diavol, drac. Fig. Persoană rea. V. dimon.

DIMON s. m. v. demon.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEMON s. aghiuță, diavol, drac, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.), satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. si Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

demon (demoni), s. m. – Drac, diavol. – Var. (Mold.) dimon. Mr. dhemon. Ngr. δαίμων, în parte prin intermediul sl. demonĭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 51). Sec. XVII, popular cu forma mold., mai ales aplicată la copii (Iordan, Dacor., VII, 140, combătînd explicația lui Philippide, Principii, 236, care se gîndea la o alterare prin tabu). – Der. demonic (var. demoniac), adj., cuvinte culte, din gr. δαιμωνι(α)ϰός; îndemonit, adj. (posedat de diavol), înv., folosit de Cantemir.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DEMON subst. 1. Ghimon, țig. (Sur VII 234); Ghemon, țig. (16 B I 13), ca ghiavol < diavol. 2. Dimonie, prof., ar. 3. Cf. Domon (Sd XVI).

Intrare: Demon
Demon nume propriu
nume propriu (I3)
  • Demon
Intrare: demon
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • demon
  • demonul
  • demonu‑
plural
  • demoni
  • demonii
genitiv-dativ singular
  • demon
  • demonului
plural
  • demoni
  • demonilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dimon
  • dimonul
  • dimonu‑
plural
  • dimoni
  • dimonii
genitiv-dativ singular
  • dimon
  • dimonului
plural
  • dimoni
  • dimonilor
vocativ singular
  • dimonule
  • dimone
plural
  • dimonilor
demoniu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

demon, demonisubstantiv masculin

  • 1. Diavol, drac. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Eu cunosc de mult năravul acestei paseri: aș putea spune că-i mai degrabă demon decît pasere. SADOVEANU, D. P. 42. DLRLC
    • format_quote Suflete! de-ai fi chiar demon, tu ești sîntă prin iubire, Și ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond. EMINESCU, O. I 30. DLRLC
    • format_quote Ai iadului demoni negri în gheare să mă cuprindă. NEGRUZZI, S. II 60. DLRLC
    • 1.1. figurat Om rău. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Cînd te-am întîlnit... după acest demon... am intîlnit un stîlp de lumină... El era în viața mea o noapte grea, tu erai un răsărit nou de soare. CAMIL PETRESCU, T. I 224. DLRLC
      • format_quote Nu mă mai tem de tine... ți-o spui acum, ție care ești demonul meu. NEGRUZZI, S. III 486. DLRLC
    • 1.2. Ființă imaginară considerată ca spirit al răului. DEX '09 DEX '98
  • 2. (În scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii și uneori a frumuseții fizice. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    • format_quote Am urmat pămîntul ista, vremea mea, viața, poporul, Cu gîndirile-mi rebele contra cerului deschis; El n-a vrut ca să condamne pe demon, ci a trimis Pre un înger să mă-mpace. EMINESCU, O. I 53. DLRLC
    • format_quote O, ești frumos, cum numa-n vis Un demon se arată. EMINESCU, O. 172. DLRLC
    • 2.1. (În gândirea mitică și în poezie) Geniu al neliniștii, care stârnește dorințe, pasiuni etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Îndată s-a aflat în țară despre toate, ca și cum... s-ar fi înșurubat demonul veștilor pe vînt și pe nouri. SADOVEANU, Z. C. 328. DLRLC
      • format_quote Mușcat de demonul ambiției... i-am lăudat în termeni excesivi pe d-na Timotin. IBRĂILEANU, A. 141. DLRLC
      • format_quote Ades cînd sînt în luptă cu gîndurile mele, Muncit d-al suferinței demon neîmblînzit, Îmi pari un silf ce vine pe raza unei stele. ALEXANDRESCU, M. 77. DLRLC
  • 3. în Antichitate Spirit care dirijează destinul oamenilor, al cetăților etc. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.