2 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dojeni [At: PSALT. 248 / V: (înv) ~jâni, doge~, doșe~, (reg) ~jăni, drojeni, ~jeana / Pzi: ~nesc / E: vsl дожень] 1 vt (Înv) A sfătui (într-o situație dificilă). 2 vr (Îvr) A se corecta (1-2). 3 vt (Îrg) A preveni. 4 vt A mustra. 5-7 vtrp, vrr A(-și) face imputări. 8 vi (Îvr) A amenința. 9 vt (Îvr) A pedepsi. 10 (Reg) A descânta (1). 11 vi (Reg) A discuta. 12 vt (Înv; fam) A spăla pe cap. 13 vt (Înv; fam) A săpuni. corectată

DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon.

DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon.

DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. A face cuiva observații, a mustra, a certa. Iți vine a rîde... îl dojeni unul cu fața prelungă. CAMILAR, N. I 237. Bătrînul ofta și plîngea și nu-l dojenea. PAS, Z. I 200. De ce ne-ai lăsat să dormim atît de mult, îi ziseră frații, dojenindu-l. ISPIRESCU, L. 316. ◊ Refl. Moș Șărban sări deodată din car, dojenindu-se că a dormit prea mult. BUJOR, S. 137. Căuta să-și potolească răscoala gîndurilor, dojenindu-se singură de nebunia ei. VLAHUȚĂ, O. A. 120.

A SE DOJENÍ mă ~ésc intranz. A se trata cu dojeni (unul cu altul). /<sl. dognati, doženon

A DOJENÍ ~ésc tranz. A trata cu dojeni; a mustra. /<sl. dognati, doženon

dojenì v. a mustra pe cineva. [Slav. DOJENÕ, a prigoni].

dojánă sf [At: CORESI, EV., ap. DR ms / V: (înv) ~jeá~, doșiá~ sf / Pl: ~jéne / E: dojeni] 1 (Înv) Îndrumare. 2 Observație moralizatoare, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară) Si: mustrare, ceartă, morală. 3 Exprimare a nemulțumirii printr-o dojană (2). 4 (Reg; îe) A sta de (sau la) ~ A sta de vorbă Si: (pfm) a sta la taifas.

DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).

DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).

DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație făcută cuiva, mustrare, ceartă. Era grozav de leneș, indiferent la dojană ca și la laudă. GALACTION, O. I 114. Îi primea dojenile fără crîcnire. REBREANU, R. I 119. Fana... mi-a înțeles gîndul și mi l-a spus tare, cu dojană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 11. – Pl. și: dojane (ALECSANDRI, T. 505).

DOJÁNĂ dojéni f. Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulțumire; reproș; bănuială; imputare; mustrare. /v. a dojeni

dojană f. mustrare aspră. [Abstras din dojeni].

dojánă f., pl. e saŭ ănĭ (din dojenesc). Mustrare.

dojenésc v. tr. (vsl. do-gnatí, do-ženon, a ajunge, a prinde, d. gnati-ženon, goniti, a goni; ceh. doženiti, dohnati, dohoniti, dohanĕti, a urmări. V. gonesc). Mustru.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă

dojení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dojeneáscă

arată toate definițiile

Intrare: dojeni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dojeni
  • dojenire
  • dojenit
  • dojenitu‑
  • dojenind
  • dojenindu‑
singular plural
  • dojenește
  • dojeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dojenesc
(să)
  • dojenesc
  • dojeneam
  • dojenii
  • dojenisem
a II-a (tu)
  • dojenești
(să)
  • dojenești
  • dojeneai
  • dojeniși
  • dojeniseși
a III-a (el, ea)
  • dojenește
(să)
  • dojenească
  • dojenea
  • dojeni
  • dojenise
plural I (noi)
  • dojenim
(să)
  • dojenim
  • dojeneam
  • dojenirăm
  • dojeniserăm
  • dojenisem
a II-a (voi)
  • dojeniți
(să)
  • dojeniți
  • dojeneați
  • dojenirăți
  • dojeniserăți
  • dojeniseți
a III-a (ei, ele)
  • dojenesc
(să)
  • dojenească
  • dojeneau
  • dojeni
  • dojeniseră
doșeni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
drojeni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dojăni
  • dojănire
  • dojănit
  • dojănitu‑
  • dojănind
  • dojănindu‑
singular plural
  • dojănește
  • dojăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dojănesc
(să)
  • dojănesc
  • dojăneam
  • dojănii
  • dojănisem
a II-a (tu)
  • dojănești
(să)
  • dojănești
  • dojăneai
  • dojăniși
  • dojăniseși
a III-a (el, ea)
  • dojănește
(să)
  • dojănească
  • dojănea
  • dojăni
  • dojănise
plural I (noi)
  • dojănim
(să)
  • dojănim
  • dojăneam
  • dojănirăm
  • dojăniserăm
  • dojănisem
a II-a (voi)
  • dojăniți
(să)
  • dojăniți
  • dojăneați
  • dojănirăți
  • dojăniserăți
  • dojăniseți
a III-a (ei, ele)
  • dojănesc
(să)
  • dojănească
  • dojăneau
  • dojăni
  • dojăniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dojâni
  • dojânire
  • dojânit
  • dojânitu‑
  • dojânind
  • dojânindu‑
singular plural
  • dojânește
  • dojâniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dojânesc
(să)
  • dojânesc
  • dojâneam
  • dojânii
  • dojânisem
a II-a (tu)
  • dojânești
(să)
  • dojânești
  • dojâneai
  • dojâniși
  • dojâniseși
a III-a (el, ea)
  • dojânește
(să)
  • dojânească
  • dojânea
  • dojâni
  • dojânise
plural I (noi)
  • dojânim
(să)
  • dojânim
  • dojâneam
  • dojânirăm
  • dojâniserăm
  • dojânisem
a II-a (voi)
  • dojâniți
(să)
  • dojâniți
  • dojâneați
  • dojânirăți
  • dojâniserăți
  • dojâniseți
a III-a (ei, ele)
  • dojânesc
(să)
  • dojânească
  • dojâneau
  • dojâni
  • dojâniseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dojeana
  • dojeanare
  • dojeanat
  • dojeanatu‑
  • dojeanând
  • dojeanându‑
singular plural
  • dojeanea
  • dojeanați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dojeanez
(să)
  • dojeanez
  • dojeanam
  • dojeanai
  • dojeanasem
a II-a (tu)
  • dojeanezi
(să)
  • dojeanezi
  • dojeanai
  • dojeanași
  • dojeanaseși
a III-a (el, ea)
  • dojeanea
(să)
  • dojeaneze
  • dojeana
  • dojeană
  • dojeanase
plural I (noi)
  • dojeanăm
(să)
  • dojeanăm
  • dojeanam
  • dojeanarăm
  • dojeanaserăm
  • dojeanasem
a II-a (voi)
  • dojeanați
(să)
  • dojeanați
  • dojeanați
  • dojeanarăți
  • dojeanaserăți
  • dojeanaseți
a III-a (ei, ele)
  • dojeanea
(să)
  • dojeaneze
  • dojeanau
  • dojeana
  • dojeanaseră
Intrare: dojană
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • doja
  • dojana
plural
  • dojeni
  • dojenile
genitiv-dativ singular
  • dojeni
  • dojenii
plural
  • dojeni
  • dojenilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dojeni doșeni drojeni dojăni dojâni dojeana

  • 1. A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: certa mustra 5 exemple
    exemple
    • Îți vine a rîde... îl dojeni unul cu fața prelungă. CAMILAR, N. I 237.
      surse: DLRLC
    • Bătrînul ofta și plîngea și nu-l dojenea. PAS, Z. I 200.
      surse: DLRLC
    • De ce ne-ai lăsat să dormim atît de mult, îi ziseră frații, dojenindu-l. ISPIRESCU, L. 316.
      surse: DLRLC
    • Moș Șărban sări deodată din car, dojenindu-se că a dormit prea mult. BUJOR, S. 137.
      surse: DLRLC
    • Căuta să-și potolească răscoala gîndurilor, dojenindu-se singură de nebunia ei. VLAHUȚĂ, O. A. 120.
      surse: DLRLC

etimologie: