diptice f. pl. registru format din tăblițe de lemn sau de fildeș, pe care se înscria numele consulilor, magistraților, ctitorilor de biserici, episcopilor, etc.

* díptice n. pl. (lat. diptycha, vgr. diptycha, registru, d. diptyhos, îndoĭt în doŭă. Cp. cu diplomă). La Romanĭ, tăblițe în care consuliĭ, chestoriĭ ș.a. îșĭ puneaŭ portretu și numele și le ofereaŭ amicilor saŭ poporuluĭ cînd intraŭ în funcțiune. Tăblițe unse cu ceară și îndoite în doŭă pe care scriaŭ ceĭ vechĭ. La biserică, în Occident, pomelnic cu numele fundatorilor, episcopilor ș.a.

diptic sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie^[1] 78^r/31 / S și: ~ch / A și: diptic / V: (îvr) dihticon, ~ă sf, ~ih, ~ihă^[2] sf ~icon / Pl: ~ice^[3], ~uri / E: fr diptique, lat diptycha, ngr δίπτυχον] 1 Registru care se folosește în biserici sau mănăstiri pentru consemnarea unor nume din ierarhia bisericească, a unor oficialități etc. 2 (Pex) Pomelnic. 3 Tăblițe ce se puteau închide ca o carte, cu interiorul cerat pentru scris și exteriorul împodobit cu ornamente, folosite de romani. 4 (Art)^[4] Piesă alcătuită din două panouri fixe sau mobile, legate între ele. 5 (Pgn) Operă literară sau muzicală alcătuită din două părți. corectată

DIPTÍC, diptice, s. n. Icoană sau tablou alcătuit din două piese legate între ele încât să se poată deschide și închide ca o carte. ♦ P. gener. Operă literară sau muzicală alcătuită din două părți. [Acc. și: díptic] – Din fr. diptyque.

DIPTÍC, diptice, s. n. Icoană sau tablou alcătuit din două plăci legate una de alta în așa fel încât să se poată deschide și închide ca o carte. ♦ P. gener. Operă literară sau muzicală alcătuită din două părți. [Acc. și: díptic] – Din fr. diptyque.

DIPTÍC, diptice, s. n. (Rar) Icoană sau tablou făcut din două plăci legate una de alta, astfel ca să se poată închide și deschide ca o carte. Aceste iconițe îndoite sau diptice, compuse de două plăci ce se închideau una peste alta ca două obloane, erau întrebuințate din vechime la romani. ODOBESCU, S. I 452. – Accentuat și: díptic.

DIPTÍC s.n. 1. Tăblițe cerate care se puteau închide ca o carte, folosite de romani. 2. (Arte) Piesă compusă din două panouri fixe sau mobile. [< fr. diptyque, cf. gr. diptycha].

DIPTÍC s. n. 1. tăblițe cerate care se puteau închide ca o carte, la romani. 2. (arte) icoană, tablou compuse din două panouri fixe sau mobile. ◊ (p. ext.) operă literară formată din două părți. 3. (muz.) piesă pentru orchestră simfonică, formație de cameră instrumentală sau vocală din două mișcări contrastante. (< fr. diptyque, gr. diptykhos)

DIPTÍC ~ce n. 1) Tablou alcătuit din două piese (plăci, panouri) legate între ele în așa fel, încât se pot închide și deschide ca niște coperte. 2) Operă literară sau muzicală alcătuită din două părți. /<fr. diptyque

!diptíc (dip-tic/di-ptic) s. n., pl. diptíce

diptíc s. n. (sil. mf. -ptic), pl. diptíce

díptice s. f. pl. (Înv.) 1. Pergament alcătuit din două foi, pe care erau scrise, în stânga, numele celor vii ale unei comunități creștine primare, iar în dreapta numele morților pomeniți la slujbele bisericești. 2. Ordinea pomenirii patriarhilor și întâi-stătătorilor bisericilor ortodoxe la slujbe. 3. (La sg.) Icoană sau tablou făcut din două plăci, legate între ele așa fel încât să se poată deschide și închide ca o carte; p. gener. operă compusă din două părți. – Din fr. diptique (< gr. diptiha).