5 intrări

17 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CULĂ, cule, s. f. 1. (În arhitectura medievală) Turn de apărare. 2. Locuință boierească fortificată, cu mai multe caturi, răspândită în sec. XVIII în Oltenia. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. – Din tc. kula. Cf. bg., sb. kula.

cu sf [At: M. COSTIN, ap. DA / Pl: ~le / E: tc, srb kula, bg кула] 1 (Înv) Turn circular. 2 (Înv) Cupolă. 3 (Ban) Turn de observație. 4 (Olt; în trecut) Casă fortificată a proprietarului unei moșii (boierești) de la munte. 5 (Înv; spc) Turn boltit în palatul domnesc, unde se păstra vistieria. 6 (Înv; pex) Vistierie. 7 (Înv; pex) Comoară. 8-9 (Înv; pex) Ladă (sau ceaun) cu bani. 10 (Pop) Beci boltit. 11 (Pop; spc) Ascunzătoare. 12 (Pop; pex) Gazdă de hoți.

CULĂ, cule, s. f. 1. Clădire în formă de turn, cu baza dreptunghiulară (care servea, în trecut, și ca loc de apărare). 2. (Înv.) Turn circular; cupolă, boltă. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. 4. (Înv.) Conac boieresc, casă (fortificată) a proprietarului unei moșii. – Din tc. kula. Cf. bg., scr. kula.

CULĂ, cule, s. f. (Învechit) 1. Turn circular, cupolă, boltă. Din brîul superior... se porneau pe rotunjeala culelor numeroase ciubuce sau nervure. ODOBESCU, S. I 442. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria. Cămări boltite, purtînd o culă rotunjită pe d-asupra, în care se aflau, d-a rîndul, paraclisul, haznaua sau comoara și patul domnesc. ODOBESCU, S. I 128. ♦ Vistierie, tezaur. Se zice că, cu Gruie, strînge-n cula-i o comoară. DAVILA, V. V. 35. Din cula domnească Lefuri să-mpărțească. TEODORESCU, P. P. 50. 2. Beci boltit, subterană. Căpitanul de tîlhari își adună ceata într-o culă sub niște dărîmături de ziduri. ISPIRESCU, L. 143. 3. Casa proprietarului unei moșii. Albește, așezată cam la sfertul dealului, cula cu pridvor de zid a boierului Stambulachie. MACEDONSKI, O. III 4.

CU s.f. Pelerină cu glugă și cu mîneci largi purtată de unele ordine călugărești. [< fr. coule].

CU s. f. pelerină cu glugă și cu mâneci largi purtată de unele ordine călugărești. (< fr. coule)

CULĂ s.f. 1. (Mold., ȚR) Turn, cupolă. A: Chioșchiul împăratului . . . iaste în culă mare împotriva porții saraiului. IM, 1754, 9v. B: Chioșchiul împăratului . . . este în culă mare împotriva porții saraiului. IM 1730, 14v. 2. (ȚR) Clădire fortificată. Iară de la Sti Pavel au făcut o culă din temelie, ca să fie de strajă. Gl, 20r; cf. ANON. CANTAC. Etimologie: tc. kule. Cf. bg., scr. kula.

culă f. 1. boltă circulară, turn: o ținea închisă într’o culă Isp.; 2. loc ascuns sub pământ, gazdă de tâlhari: își adună ceata într’o culă ISP.; 3. vistierie domnească: din cula domnească lefuri să împărțească POP. [Turc. KÚLA].

cúlă f., pl. e (turc. kúla și kulé, d. ar. kullé, turn; ngr. vsl. sîrb. bg. kúla). Olt. Munt. Casă cu doŭă caturĭ de aspectu unuĭ mic castel (cum se maĭ vede și azĭ în Oltenia), din care odinioară se ducea lupta contra unuĭ atacator. Vistieria domnească. Ascunzătoare, maĭ ales de hoțĭ. Loc plin de cerezină în pămînt unde albinele fac ceară.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cu s. f., g.-d. art. culei; pl. cule

cu s. f., g.-d. art. culei; pl. cule

cu s. f., g.-d. art. culei; pl. cule

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CU s. v. boltă, cupolă, hrubă, subterană, tezaur, vistierie.

cu s. v. BOLTĂ. CUPOLĂ. HRUBĂ. SUBTERANĂ. TEZAUR. VISTIERIE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cula (-lez, -at), vb. – A nimici, a distruge, a scoate din luptă (un adversar, în afaceri). Fr. couler.Der. culaj, s. n. (pierdere), din fr. coulage; culant, adj., din fr. coulant; culanță, s. f. (rapiditate, eficiență, spontaneitate în afaceri), der. intern. Sînt galicisme. Aceleiași rădăcini îi aparține culisă, s. f., din fr. coulisse.

culă (cule), s. f.1. Turn, foișor. – 2. Casă boierească fortificată. – 3. Turn boltit în care se păstra visteria, în palate. – 4. Tezaur, bogăție. – 5. Beci boltit. – Mr., megl. culă. Tc. kula, din arab. kulle (Șeineanu, II, 148; Berneker 641; Lokotsch 1238; Ronzevalle 141); cf. ngr. ϰούλα, ϰουλές, alb. kulë, bg., sb., cr. kula.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Cul/a, -ă, -ea, -escu v. Nicolae VI 1, 2.

Intrare: Cula
nume propriu (I3)
  • Cula
Intrare: cula
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cula
  • culare
  • culat
  • culatu‑
  • culând
  • culându‑
singular plural
  • culea
  • culați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • culez
(să)
  • culez
  • culam
  • culai
  • culasem
a II-a (tu)
  • culezi
(să)
  • culezi
  • culai
  • culași
  • culaseși
a III-a (el, ea)
  • culea
(să)
  • culeze
  • cula
  • culă
  • culase
plural I (noi)
  • culăm
(să)
  • culăm
  • culam
  • cularăm
  • culaserăm
  • culasem
a II-a (voi)
  • culați
(să)
  • culați
  • culați
  • cularăți
  • culaserăți
  • culaseți
a III-a (ei, ele)
  • culea
(să)
  • culeze
  • culau
  • cula
  • culaseră
Intrare: Culă
Culă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Culă
Intrare: culă (constr.)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cu
  • cula
plural
  • cule
  • culele
genitiv-dativ singular
  • cule
  • culei
plural
  • cule
  • culelor
vocativ singular
plural
Intrare: culă (pelerină)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cu
  • cula
plural
  • cule
  • culele
genitiv-dativ singular
  • cule
  • culei
plural
  • cule
  • culelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cu, culesubstantiv feminin

  • 1. (În arhitectura medievală) Turn de apărare. DEX '09
    • diferențiere învechit Turn circular. DEX '98 DLRLC
      • format_quote Din brîul superior... se porneau pe rotunjeala culelor numeroase ciubuce sau nervure. ODOBESCU, S. I 442. DLRLC
  • 2. Locuință boierească fortificată, cu mai multe caturi, răspândită în secolul XVIII în Oltenia. DEX '09
    • diferențiere învechit Conac boieresc, casă (fortificată) a proprietarului unei moșii. DEX '98 DLRLC
      • format_quote Albește, așezată cam la sfertul dealului, cula cu pridvor de zid a boierului Stambulachie. MACEDONSKI, O. III 4. DLRLC
    • 2.1. Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cămări boltite, purtînd o culă rotunjită pe d-asupra, în care se aflau, d-a rîndul, paraclisul, haznaua sau comoara și patul domnesc. ODOBESCU, S. I 128. DLRLC
      • 2.1.1. prin extensiune Tezaur, vistierie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Se zice că, cu Gruie, strînge-n cula-i o comoară. DAVILA, V. V. 35. DLRLC
        • format_quote Din cula domnească Lefuri să-mpărțească. TEODORESCU, P. P. 50. DLRLC
  • 3. învechit Beci boltit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Căpitanul de tîlhari își adună ceata într-o culă sub niște dărîmături de ziduri. ISPIRESCU, L. 143. DLRLC
etimologie:

cu, culesubstantiv feminin

  • 1. Pelerină cu glugă și cu mâneci largi purtată de unele ordine călugărești. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.