3 intrări

22 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. – Din crac2.

CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. – Din crac2.

cra sf [At: PANN, P. V. I, 90 / V: crea~ / Pl: crăci / E: ns cf crac, creangă] 1 Creangă. 2 (Îe) A-și tăia -ca de sub picioare A-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. 3 Ramură. 4 Ramificație la coarnele cerbului. 5 (Lpl) Crac (9).

CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură groasă a unui copac; creangă. Dintr-un salt [motanul] sări în craca unui măr c-un miaun zugrumat. SADOVEANU, N. F. 34. Amîndoi, așezați sub craca cea mai deasă a nucului, rămîn un moment tăcuți. BUJOR, S. 61. Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă. ALECSANDRI, P. P. 274. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația.

CRÁCĂ crăci f. Ramură de copac; creangă. ◊ A-și tăia ~a de sub picioare a-și crea singur o situație periculoasă printr-o acțiune nechibzuită. /Din crac

cracă f. ramură groasă. [Derivat din crac: lit. braț de arbore].

crácă f., pl. ăcĭ (d. crac). Vest. Ramură, creangă. – În Olt. creacă, pl. ecĭ.

CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer.

CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer.

craca vt [At: DN3 / Pzi: ~achéz / E: fr craquer] A descompune o substanță organică prin cracare.

CRACÁ vb. I. tr. A supune operației de cracare. [< fr. craquer].

CRACÁ vb. tr. a supune operației de cracare. (< fr. craquer)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

crácă s. f., g.-d. art. crắcii; pl. crăci

crácă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză

cracá vb., ind. prez. 1 sg. crachéz, 3 sg. și pl. cracheáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CRA s. creangă, ramură, (rar) ram, (înv. și reg.) stîlp, (reg.) ratină, rază, (Transilv.) cloambă, (Transilv., Bucov. și Olt.) crac. (O ~ de măr.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CRAC(Ă) subst. 1. Craca, D., căp. (D Buc); Crăca, P., mold. (Sur I). 2. Cracea, munt. (Cat; RI XVIII 24; 16 B II 274). 3. Crăclean, R. (17 B I 369); -ești s. (16 A I 398); -ioaia, mold. (Sd XXI).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune.

a-și tăia singur craca de sub picioare expr. a-și primejdui singur situația printr-o acțiune negândită.

ca pasărea pe cracă expr. (pop.) trecător, efemer.

Intrare: Cracă
Cracă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Cracă
Intrare: cracă
substantiv feminin (F74)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cra
  • craca
plural
  • crăci
  • crăcile
genitiv-dativ singular
  • crăci
  • crăcii
plural
  • crăci
  • crăcilor
vocativ singular
plural
Intrare: craca
verb (VT204)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • craca
  • cracare
  • cracat
  • cracatu‑
  • cracând
  • cracându‑
singular plural
  • crachea
  • cracați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • crachez
(să)
  • crachez
  • cracam
  • cracai
  • cracasem
a II-a (tu)
  • crachezi
(să)
  • crachezi
  • cracai
  • cracași
  • cracaseși
a III-a (el, ea)
  • crachea
(să)
  • cracheze
  • craca
  • cracă
  • cracase
plural I (noi)
  • cracăm
(să)
  • cracăm
  • cracam
  • cracarăm
  • cracaserăm
  • cracasem
a II-a (voi)
  • cracați
(să)
  • cracați
  • cracați
  • cracarăți
  • cracaserăți
  • cracaseți
a III-a (ei, ele)
  • crachea
(să)
  • cracheze
  • cracau
  • craca
  • cracaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

craca

  • 1. A descompune prin cracare o substanță organică.
    surse: MDA2 DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

cracă

  • 1. Ramură (mai groasă) a unui copac.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: creangă ramură diminutive: crăculiță crăcuță 3 exemple
    exemple
    • Dintr-un salt [motanul] sări în craca unui măr c-un miaun zugrumat. SADOVEANU, N. F. 34.
      surse: DLRLC
    • Amîndoi, așezați sub craca cea mai deasă a nucului, rămîn un moment tăcuți. BUJOR, S. 61.
      surse: DLRLC
    • Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă. ALECSANDRI, P. P. 274.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • surse: DEX '09 DEX '98