2 intrări

28 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CRAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec (în urma unei rupturi, spărturi). Cf. fr. crac.

CRAC2, craci, s. m. (Pop.) 1. Piciorul omului de la coapsă până la călcâi. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale pantalonilor, ale ițarilor, ale salopetei, ale treningului etc. 2. Crăcană (I 1). 3. Creangă, ramură, cracă. 4. Ramificație a unui deal; picior de deal sau de munte. 5. Ramificație a unei ape curgătoare. – Din bg. krak.

CRAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec (în urma unei rupturi, spărturi). – Onomatopee. Cf. fr. crac.

CRAC2, craci, s. m. (Pop.) 1. Piciorul omului de la coapsă până la călcâi. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale pantalonilor, ale ițarilor, ale salopetei, ale treningului etc. 2. Crăcană (I 1). 3. Creangă, ramură, cracă. 4. Ramificație a unui deal; picior de deal sau de munte. 5. Ramificație a unei ape curgătoare. – Din bg. krak.

CRAC, craci, s. m. 1. Fiecare dintre cele două părți ale pantalonilor, ale ițarilor etc. ◊ Piciorul omului de la coapsă pînă la călcîi. 2. Crăcană (1). Furcă cu trei craci. 3. Ramură, creangă, cracă. A tăiat un crac de pom uscat. ȘEZ. II 51. Am un copac cu doisprezece craci, și in tot cracul cîte patru cuiburi, și-n tot cuibul cîte șapte ouă (Anul, luna și săptămînile). POP. 4. Ramificație de dealuri, picior de deal sau de munte. D-apoi că pe-aicea nu-i Tazlău; numai cît crăcii lui îs pe-acolea pe-aproape. HOGAȘ, DR. 205. Un crac de munte se dezbină cu pornire. NEGRUZZI, S. II 6.

crac2 (pop.) s. m., pl. craci

CRAC s. v. braț, coardă, cracă, creangă, membru inferior, picior, ramificație, ramură.

crac (cráci), s. m.1. Picior. – 2. Picior de compas. – 3. Picior, braț la diverse instrumente. – 4. Creangă. – 5. Braț de rîu. – 6. Ramificație a unui lanț muntos. – 7. Piesă care leagă furgonul de avantren. Bg. krak „picior” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 308; Cihac, II, 79; Conev 50, 89), sb. krak, pol. krok.Der. cracă, s. f. (ramură, creangă; corn de animal). DAR declară că relația etimologică a lui crac cu cracă nu este clară, ceea ce este poate prea subtil, avînd în vedere identitatea de sensuri, rut. krak „ramură” și folosirea comună în toate limbile a noțiunii de „picior” în locul celei de „tulpină”. – Der. crăcui, s. n. (picior de pasăre); crăcel, s. m. (plante, Plantago lanceolata, Cerastium cerastoides); crachiță, s. f. (cracă bifurcată cu care se culeg fructele mari); cracoș, adj. (cu picioarele desfăcute; cu picioarele curbate); crăcoiat, adj. (cu picioarele curbate); crăcărie, s. f. (morman de crengi; mulțime de crengi); crăcos, adj. (frunzos, stufos); crăcuros, adj. (frunzos); crăcan, s. m. (picior; om cu picioare lungi; Arg., pantaloni), cf. sb. krakan „cu picioare lungi”; crăcană, s. f. (ramură bifurcată, folosită ca prăjină, sprijin, proptea etc.; sapă cu două vîrfuri; corn de plug; fiecare dintre cele două vîrfuri ale suveicii; ac de împănat; mai pentru pavaj; trepied; furcă; varietate de struguri), pe care DAR îl leagă în mod curios de fr. carcan; crăcănel, s. m. (cu picioarele curbate); crăcăna, vb. (a desface picioarele; a întinde; a propti crengile cu furci); crăcănos, adj. (rămuros); crăci, vb. (a desface picioarele; a propti crengile cu furci; a despărți, a despica), pentru a cărui răspîndire generală cf. ALR, II, 67.

crac interj. – Exprimă zgomotul unui obiect ce se sparge. Creație expresivă, cf. fr. crac, sp. cras, cris.

CRAC ~i m. pop. 1) Piciorul omului de la coapsă până la călcâi. 2) Fiecare dintre cele două părți ale pantalonilor. 3) Fiecare braț al unui obiect ramificat. /<bulg. krak

crac! int. imită sunetul unui lucru când crapă, plesnește sau se ciocnește cu altul.

crac m. 1. picior (mai ales de animal), în special partea corpului ce se întinde dela genuchi până la picior; 2. partea nădragilor ce acopere cracul; 3.tot ce seamănă unui crac: braț de rîu, picior de compas, proțap de trăsură, colț de furculiță, corn de furcă, [Slav. KRAKŬ, gambă].

crac m. (bg. sîrb. krak, crac, rut. krak, ramură. V. crăcană, răscrăcănez). Fam. Pop. Picĭoru de la șold pînă la talpă. Partea pantalonilor și izmenelor care acopere [!] cracu: un crac suflecat. Braț de rîŭ. Picĭor de scară, de compas ș. a.

CRACI s. pl. v. butuci, plazuri, tălpi.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CRAC s. (TEHN.) braț, margine, mînă, mîner, pervaz, spetează, (reg.) condác, cotói. (~ la ferăstrău.)

crac s. v. BRAȚ. COARDĂ. CRACĂ. CREANGĂ. MEMBRU INFERIOR. PICIOR. RAMIFICAȚIE. RAMURĂ.

Intrare: crac
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular crac cracul
plural craci cracii
genitiv-dativ singular crac cracului
plural craci cracilor
vocativ singular
plural
Intrare: Crac
Crac