2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

costandă sf [At: (sec. XVI) CUV. D. BĂTR. I, 95 / V: constand sn, cons~ sf / Pl: ~de / E: bg костандинка] 1 Veche monedă de argint, cu valoare variind după epocă. 2 (Mol) Potronic.

costandă f. veche monedă măruntă în valoare de 10 bani, pe care până azi copiii o poartă la gât ca un amulet. [Gr. mod. KOSTANDINÁTO, monedă de aur ce purta imaginea lui Constantin cel Mare].

costándă f., pl. e (din costandinat). O monetă măruntă cu care se făceaŭ socotelile la 1700. (Pare să fi fost egală cu potronicu. Și azĭ în P. P. la Rom. din Serbia).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

costándă (înv.) s. f., g.-d. art. costándei; pl. costánde

costándă s. f., g.-d. art. costándei; pl. costánde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COSTÁNDĂ s. v. potronic.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

costándă (costánde), s. f. – Monedă veche de argint, care valora în prima parte a sec. XVII a cincea parte dintr-un ducat. Ngr. ϰωνσταντινάτο (DAR). Este dublet de la constantinat sau co(n)standinat, s. m. (monedă veche de aur, cu efigia lui Constantin cel Mare, care se găsea destul de frecvent în tezaurele din bazinul Dunării; sau, în general, monedă bizantină de aur). Cf. cosînzeană.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

COSTANDE, Ion (1819-1879, n. Răhău, Alba), pictor și litograf român. Portrete („Horea”, „Avram Iancu”, „G. Barițiu”).

Intrare: Costande
Costande nume propriu
nume propriu (I3)
  • Costande
Intrare: costandă
costandă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • costandă
  • costanda
plural
  • costande
  • costandele
genitiv-dativ singular
  • costande
  • costandei
plural
  • costande
  • costandelor
vocativ singular
plural