coscă sf [At: H. I, 236 / Pl: ~sci / E: bg котка, pn kočka] (Reg) Pisică.

coșcă sf [At: CIOCÂRLAN, SĂM. IV, 155 / Pl: ~șci / E: ns cf coșcov] Coajă.

coscă s.f. (reg.) pisică.

coșcă s.f. (reg.) coajă.

coscă, coști, (coiscă), s.f. – (reg.) 1. Zahăr cubic. 2. Piatră mică sau bucată de faianță sau gresie. 3. Zar. 4. Bucată pătrată din aluat (Grai. rom., 2000; Plăiuț). 5. (în var. coiscă) Încăpere foarte mică, unde, de obicei, se închid păsările de curte (Faiciuc, 1998; Dragomirești). – Probabil var. a lui coțcă „zar” (< scr. kocka „zar”); sau din magh. kocka „cub”.

COSCA cf. subst. coscă pl. coscăi. 1. Coscă, R. (Sur VI). 2. Cosco (16 A I 523) eponimul satului Coscouți, v. și CĂSCA 4.