coronament sn [At: MON. IST. II, 66 / Pl: ~e / E: lat coronamentum, fr couronement, it coronamento] 1 Ornament care încununează un edificiu, o poartă, o mobilă, un vas Cf cornișă. 2 Parte superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin etc. alcătuită de obicei din pietre cu formă geometrică regulată. 3 Totalitate a coroanelor arborilor unei păduri. 4 Totalitate a ramurilor unui arbore, arbust etc.

CORONAMENT, coronamente, s. n. Ornament care încunună o poartă, o clădire etc.

CORONAMENT s.n. 1. Ornament care încunună un edificiu, o poartă etc. 2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin etc., alcătuită de obicei din piatră cu forme geometrice regulate. 3. Totalitatea coroanelor arborilor care iau parte la alcătuirea unei păduri. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. couronnement].

CORONAMENT s. n. 1. ornament care încunună o mobilă, o poartă etc. 2. partea superioară a unui edificiu sau monument sculptural, a unui chei, dig, zid de sprijin, baraj etc., din piatră cu forme geometrice regulate. 3. totalitatea coroanelor arborilor care alcătuiesc o pădure. (< fr. couronnement)

CORONAMENT ~e n. 1) arhit. Partea superioară, de obicei ornată, a unui edificiu. 2) Element de sprijin al unui zid, dig sau baraj, executat, de obicei, din piatră fățuită. 3) Ornament care încununează o clădire, o poartă. 4) Coroana unui copac. /<fr. couronnement

coronament n. ornament de arhitectură care termină un edificiu: granit pentru coronament de cheiuri.

*coronamént n., pl. e (lat. coronamentum, fr. couronement). Partea de sus a uneĭ case, a uneĭ coloane, a unuĭ dulap ornat ș. a.

coronament s. n., pl. coronamente

coronament s. n., pl. coronamente

coronament s. n., pl. coronamente