16 definiții pentru Coran


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

corán1 sn [At: CANTEMIR, HR. 326 / V: alc~, (înv) cu~, alcurán / E: fr coran, ger Koran] Carte sacră a religiei musulmane, care conține prezentarea dogmelor și a tezelor acesteia, precum și diferite precepte religioase, etice și juridice, legende și mituri.5

corán2 sn [At: CHEST. II, 431/375 / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Coteț.

CORÁN s. n. Carte sacră a religiei islamice cuprinzând cuvântul lui Alah transmis prin revelație, și numai în limba arabă, lui Mahomed, alcătuită din diviziuni care conțin precepte religioase, etice și juridice, legende și mituri. – Din fr. coran, germ. Koran.

CORÁN s. n. Carte sacră a religiei musulmane care conține prezentarea dogmelor și a tezelor acesteia, precum și diferite precepte religioase, etice și juridice, legende și mituri. – Din fr. coran, germ. Koran.

CORÁN s. n. Carte care conține expunerea dogmelor și a tezelor religiei musulmane, precum și diferite legende și mituri. Șeicul Mohjedin căută a întări curajul poporului și simtimentele lui religioase prin verseturi din coran. BĂLCESCU, O. II 135.

CORÁN s.n. Cartea care conține învățăturile profetului Mahomed, socotită drept carte sfântă la musulmani. [Cf. fr. Coran, it. corano, germ. Koran < ar. qur’an – carte].

CORÁN s. n. cartea sfântă la musulmani, care conține învățăturile profetului Mahomed. (< fr. Coran, germ. Koran)

CORÁN n. 1) Carte care conține dogmele și tezele religiei musulmane. 2) fig. Carte de căpătâi. /<fr. coran, germ. Koran

Coran n. cartea sfântă a Muzulmanilor, care conține legea lui Mahomed. Coranul e o colecțiune de dogme și de precepte, care formează unicul izvor al dreptului, moralei și administrațiunii miuzulmane.

*corán n., pl. e și urĭ (ar. qoram, carte). Biblia (scriptura) mohametanilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Corán (cartea de bază a mahomedanismului) s. propriu n.

Corán (titlul cărții de bază a mahomedanismului) s. pr. n.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

corán s. m. – Carte sacră a religiei musulmane. – Var. (înv.) curan, alcuran. Tc. koran (sec. XVIII), cf. Șeineanu, II, 145.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Coran (Alcoran), cartea sacră a islamului, dictată, după tradiția musulmană, direct lui Mahomed, fie de Alah, fie, din porunca acestuia, de îngerul Djabrail (Gavriil) în timpul califului Osman (sec. 7 d. Hr.); pe pământ nu există decât copii, originalul aflându-se în cer; conține 114 cap. (sure sau surate), care cuprind principiile și dogmele religiei musulmane, precum și diferite precepte religioase, etice și juridice. – Din fr. coran, germ. Koran.

CORAN, cartea sacră a religiei islamice cuprinzînd cuvîntul lui Allah transmis, prin revelație și numai în limba arabă, lui Mahomed. Fixat în scris între anii 632 (moartea Profetului) și 655 (moartea califului Usman), C. este alcătuit din 114 diviziuni, numite sure, dispuse de la cele mai lungi către cele mai scurte. Surele conțin norme morale și juridice, concepții metafizice, o cosmologie, o escatologie etc. C. este baza întregii civilizații islamice.

Intrare: Coran
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Coran
  • Coranul
  • Coranu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • Coran
  • Coranului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

Coran

  • 1. Carte sacră a religiei islamice cuprinzând cuvântul lui Alah transmis prin revelație, și numai în limba arabă, lui Mahomed, alcătuită din diviziuni care conțin precepte religioase, etice și juridice, legende și mituri.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Șeicul Mohjedin căută a întări curajul poporului și simtimentele lui religioase prin verseturi din coran. BĂLCESCU, O. II 135.
      surse: DLRLC

etimologie: