4 intrări

35 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

cor2 sn [At: VARLAAM, C. 254/1 / Pl: ~uri / E: lat chorus] (Înv) 1 (Înv) Horă. 2 Adunare. 3 Fân adunat pentru a se face căpițe. 4 Fân adunat cu grebla.

cor1 sn [At: NEGRUZZI, S. I, 4 / V: (înv) hór(iu) / Pl: ~uri / E: lat chorus, cf ger Chor] 1 Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. 2 (Îlav) În ~ În același timp Și: deodată, împreună. 3 (Îe) A face ~ cu alții A face cauză comună cu alții. 4 (Îae) A se solidariza cu alții în scopuri rele. 5 (Fig) Grup de persoane cu manifestări sau concepții identice. 6 Compoziție muzicală destinată a fi cântată de către mai multe persoane. 7 Executare a unui cor (6). 8 Parte a bisericii unde cântă un cor (1). 9 (Ant) Grup de cântăreți și dansatori, care luau parte la ceremoniile pentru cultul zeilor. 10 (Ant) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii unei tragedii ca personaj colectiv. 11 (Pex) Versuri cântate de un cor (10).

COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor.

COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor.

COR, coruri, s. n. 1. Grup de cîntăreți care execută împreună muzică vocală. Ea s-a dus între fete, iau vorbă despre un cor, corul lor care a fost întrecut de corul colhozului vecin: cum să se lase? CAMILAR, TEM. 51. Corul de fete și flăcăi fu înjghebat de învățătorul Dragoș. REBREANU, R. I 220. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună, laolaltă. Noi facem pe cei din Băilești, strigau în cor Grigoraș și orfanii lui. BUJOR, S 171. Întinsele păduri În cor își cîntă doina, cu zeci de mii de guri. COȘBUC, P. I 258. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții, a se alătura altora în scopuri rele. ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cîntată de mai multe persoane; executarea unei astfel de bucăți. Coruri noi răsună-n țară nouă, Pădurea crește tînără și deasă, Și din țărîna proaspătă și grasă Se-nalță holde-n rouă. BENIUC, V. 146. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimînd, prin cîntece, opinia publică; p. ext. versurile cîntate în cor. Tragedia Ecubei [are]... acest frumos cor a troienelor. NEGRUZZI S. I 4. – Variantă: (învechit) hor (ODOBESCU, S. II 315) s. n.

cor1 (ansamblu muzical, compoziție muzicală, grup în teatrul antic, parte a unei biserici) s. n., pl. córuri

COR s. (MUZ.) corală. (~ ul conservatorului.)

COR s.n. 1. Grup de personaje care participă ca un personaj colectiv în desfășurarea acțiunii unei opere dramatice în teatrul antic, cântând versuri; (p. ext.) versurile cântate de acest grup. 2. Grupare de cântăreți care execută împreună muzică vocală. ◊ A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată a fi cântată de mai multe persoane; execuția unei asemenea compoziții. 3. Parte a bisericii unde stă și cântă ansamblul coral în timpul slujbei. [Var. hor s.n. / < lat. chorus, gr. khoros, cf. it. coro, germ. Chor].

COR s. n. I. 1. (în teatrul antic) grup de personaje care participa ca un personaj unic în desfășurarea acțiunii unei opere dramatice, dansând și cântând versuri. 2. ansamblu de cântăreți care execută împreună muzică vocală. ◊ (fig.) grup, mulțime. 3. compoziție muzicală destinată a fi cântată de un cor (2). II. ansamblul navelor, centrală și laterale, ale unei biserici (catolice). (< lat. chorus, gr. khoros, it. coro)

cor (córuri), s. n. – Grup de cîntăreți care execută împreună o compoziție muzicală. – Var. (înv.) hor(iu). Gr. χορός, direct (sec. XVII) sau prin intermediul lat. chorus, it. coro (sec. XIX). Este dublet al cuvîntului următor. – Der. coral, adj. (din germ. choral); corist, s. m., din fr. choriste, germ. Chorist.

cor (córuri), s. n.1. Cerc, adunare, societate. – 2. Cantitate de fîn care se așază în formă de cerc sau pătrat, pentru a forma baza căpiței. – Mr. cor „dans”. Lat. chorus (DAR). Apare în texte începînd cu sec. XVII. Cf. horă.

COR ~uri n. 1) Formație de cântăreți organizați după criteriul vocilor, care execută o piesă muzicală vocală. ◊ În ~ la unison; împreună. 2) Compoziție muzicală destinată pentru un astfel de ansamblu. 3) (în teatrul antic) Grup de actori care simboliza în cadrul unui spectacol un personaj colectiv, întruchipând prin cântece, dansuri, gesturi opinia publică. 4) (în biserica catolică) Parte a bisericii unde stau cântăreții. /<lat. chorus

cor s.n. (reg.) 1. dans în formă de cerc sau de roată. 2. ceață, cerc adunare, horă. 3. fân adunat în pătrate în mijlocul cărora se vor face căpițele; horitură.

cor n. 1. reunire de persoane cari cântă împreună; 2. cântare executată de un cor; 3. poezie lirică în tragediile vechi și în unele tragedii moderne: corurile din Atalia lui Racine; 4. compozițiune de muzică, constând din mai multe părți executate de mai multe voci pentru fiecare parte: cor de Rossini; 5. partea bisericii unde se cântă oficiul divin; cele nouă coruri de îngeri, cele nouă ordini ale ierarhiei cerești.

2) cor n., pl. urĭ (vgr. horós, lat. chorus. V. horă). În tragediile vechĭ, reuniune de persoane care cîntaŭ și dansaŭ: coru muzelor. Cîntecu lor. Azĭ, reuniune de cîntărețĭ din gură. Cîntec executat pe maĭ multe vocĭ. Locu unde stă coru în biserică. – Maĭ vechĭ hor (după ngr.).

CORE2(O)-, -CORÍE elem. „pupilă, iris”. (< fr. core/o/-, -corie, cf. gr. kore)

Intrare: cor (s.n.)
cor (s.n.) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cor corul
plural coruri corurile
genitiv-dativ singular cor corului
plural coruri corurilor
vocativ singular
plural
hor (s.n.) substantiv neutru
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular hor horul
plural horuri horurile
genitiv-dativ singular hor horului
plural horuri horurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Cor
Cor
Intrare: cor (suf.)

coreo- (pupilă) coreo cor core corie

  • 1. Element de compunere având semnificația de „pupilă, iris, pupilar”.
    surse: MDN '00 DETS

etimologie:

cor (s.n.) hor

  • 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: corală 2 exemple
    exemple
    • Ea s-a dus între fete, iau vorbă despre un cor, corul lor care a fost întrecut de corul colhozului vecin: cum să se lase? CAMILAR, TEM. 51.
      surse: DLRLC
    • Corul de fete și flăcăi fu înjghebat de învățătorul Dragoș. REBREANU, R. I 220.
      surse: DLRLC
    • surse: MDN '00
    • 1.2. locuțiune adverbială În cor = (toți) deodată, în același timp.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împreună laolaltă 2 exemple
      exemple
      • Noi facem pe cei din Băilești, strigau în cor Grigoraș și orfanii lui. BUJOR, S 171.
        surse: DLRLC
      • Întinsele păduri În cor își cîntă doina, cu zeci de mii de guri. COȘBUC, P. I 258.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.4. Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Coruri noi răsună-n țară nouă, Pădurea crește tînără și deasă, Și din țărîna proaspătă și grasă Se-nalță holde-n rouă. BENIUC, V. 146.
        surse: DLRLC
  • 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Tragedia Ecubei [are]... acest frumos cor a troienelor. NEGRUZZI S. I 4.
      surse: DLRLC
    • 2.1. prin extensiune Versurile cântate de acest grup.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. Parte a bisericii unde stă și cântă ansamblul coral în timpul slujbei.
    surse: DN
  • 4. Ansamblul navelor, centrală și laterale, ale unei biserici (catolice).
    surse: MDN '00

etimologie:

cor (suf.) chor hor

  • 1. Element de compunere având semnificația de „loc, spațiu, regiune; răspîndire, diseminare, distribuire”.
    surse: DETS

etimologie: