conul sm vz cocon corectat(ă)

CONUL s. m. v. cucon.

CONUL, s. m. art. v. cucon.

CON², conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică de dimensiunea unui munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône.

cocon² sm [At: DA / Pl: ~i / E: fr cocon] 1 Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte. 2 (Spc) Gogoașă a viermelui de mătase. 3 Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate.

cocon¹ sm [At: CORESI, EV. 70/23 / V: cuc~ / Pl: ~i / E: nct] 1 Termen de politețe care denumește un bărbat Si: domn. 2 (Îvp) Fiu (aparținând unor părinți din clasele sociale înalte). 3 (Îrg) Copil mic, abia născut Si: prunc. 4 (Înv; irn) Boier tânăr. 5 (Bot; lpl) Planta Zinnia elegans.

con² sn [At: GHICA, S. 543 / Pl: ~uri / E: fr cône] 1 (Gmt) Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. 2 (Gmt) Corp geometric mărginit de un con² (1) și de un plan. 3 (Gmt; îs) Trunchi de ~ Corpul geometric obținut retezând unui con partea cuprinsă între vârf și o secțiune plană a conului. 4 (Gmt; îs) ~ oblic Con a cărui înălțime e oblică față de planul bazei. 5 (Ggf; îs) ~ vulcanic Formă de relief conică cât un munte, construită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. 6 (Ggf; îs) ~ de dejecție Formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta Si: agestru. 7 (Fiz; îs) ~ de lumină Mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 8 (Teh) Piesă în formă de con² (1). 9 (Bot) Fructul coniferelor Si: (reg) cucuruz, păpușoi de brad. 10 (Șnt) Scoică din mările tropicale.

cucon sm vz cocon

CON², conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică cât un munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône.

COCON¹, coconi, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Fiu, fecior (în raport cu părinții săi) de obicei din clasele exploatatoare. Ajunsese coconul împărătesc fecioraș frumos la chip. SADOVEANU, D. P. 15. Eu l-aș ținea și l-aș crește ca pe un cocon, dacă mi l-ați da mie. RETEGANUL, P. I 13. La dreapta ei umblau doi coconi tineri ca de 14 și 15 ani. ODOBESCU, S. I 108. 2. Prunc. Cum făcea băiat, murea și coconul și muma coconului. DELAVRANCEA, S. 86. Iară Irod-Împărat... Mulți coconi mici a tăiat. TEODORESCU, P. P. 11 4.

CON², conuri, s. n. 1. Corp format prin rotirea unui triunghi dreptunghi în jurul uneia din catete; p. ext. orice obiect cu o astfel de formă. Trei impresionante conuri... se desprind din masa celorlalți munți și se ridică spre cer. BOGZA, C. O. 160. Trunchi de con v. trunchi. Con de lumină = mănunchi de raze care pleacă -dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. Conul de lumină al reflectorului. ▭ Con de dejecție v. dejecție. 2. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși. Con de brad.

CUCON, cuconi, s. m. (Azi pe cale de dispariție, uneori ca nuanță familiară sau disprețuitoare; articulat, și în forma prescurtată conul) Denumire dată bărbaților din clasele dominante, titlu cu care cineva se adresează acestora; domn. În fine, sînt «cuconii», marii potentați. Cuconu Mihai, cuconu Alexe, cuconu Panică. BOGZA, A. I. 349. Nepoții lui conu Costache. BASSARABESCU, N. 129. Conul Leonida față cu reacțiunea [titlu]. CARAGIALE. Mare luptă aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care una-două îi tolocănea, mustrîndu-i. CREANGĂ, A. 153. Cuconul Andronache era unul dintr-acei oameni din norocire rari... NEGRUZZI, S. I 71. – Variantă: conul s. m. art.

CON s.n. 1. Corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghi în jurul uneia dintre catetele sale; (p. ext.) obiect cu o astfel de formă; Con vulcanic = partea exterioară în formă de con (1), a unui vulcan; con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 2. Fructul coniferelor. [Pl. -nuri. / < lat. conus, gr. konos, cf. fr. cône].

CON² s. n. 1. corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul uneia dintre catetele sale; obiect cu o astfel de formă. ◊ ~ vulcanic = partea exterioară, în formă de con, a unui vulcan; ~ de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 2. fructul coniferelor. (<fr. cône, lat. conus)

CON ~uri n. 1) Corp geometric rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul catetei. 2) Obiect cu o astfel de formă. ◊ ~ vulcanic partea din afară a unui vulcan înălțată deasupra pământului. 3) Fructul coniferelor. ~ de brad. 4): ~ în trepte mecanism pentru schimbarea vitezei de rotație. /<fr. cône, lat. conus

cocon m. 1. odinioară, fecior de Domn, copil nobil, fecior de boier (azi încă, în Maramureș, cu sensul de „copil”): doi coconi tineri ca de 14 și 15 ani OD.; 2. titlu onorific ce boierii adoptară după decadența lui chir; 3. azi, termen de politeță în acelaș înțeles cu vorba domn (dar adesea ironic); cocoane Iancule! [Termen înrudit cu cocă, cocuță, nume desmierdătoare date copiilor și luate din graiul lor, ceea ce explică prezența lor în diferite limbi].

Coconul (Alexandru) m. Domnul Munteniei, fiul lui Radu Mircea (1623-1627).

con n. 1. Geom. corp solid cu baza circulară și țuguiat la capăt; 2. Zool. un fel de scoici.

1) cocon m., voc. cocoane (d. cocă 1. V. cocoană). Vechĭ. Azĭ. Maram. Copilaș, prunc. Maram. Băĭat, băĭețel. Vechĭ. Copil de boĭer sau de domn. Azĭ fam. Epitet onorific îld. domnu: sărut mîna, cucoane Ĭorgule! – Maĭ fam. conu, coane. – În est cu-. V. copil.

*1) con n., pl. urĭ (vgr. kônos, con, cucuruz, fruct de brad). Geom. Figură produsă de o linie dreaptă care, fiind fixă la un capăt, descrie cu cel-lalt capăt un cerc saŭ și o elipsă. Bot. Cucuruz de brad.

cucón, V. cocon.

conul (+ s. propriu m.) (înv., fam.) s. m. art., voc. coane/conule (conul/conu’/conule Alecu)

*conul (+ s. propriu m.) (înv., fam.) s. m. art., voc. coane

con s. n., pl. conuri

cucon² (termen de politețe) (înv.) s. m., voc. cucoane; pl. cuconi

!cucon¹ (fiu; prunc) (înv., reg.) s. m., pl. cuconi

!cocon²/cucon² (fiu, prunc) (înv., pop., reg.) s. m., pl. coconi/cuconi

con s. n., pl. conuri

cucon² v. cocon²

cucon¹ (termen de politețe) (înv.) s. m., voc. cucoane; pl. cuconi

cocon (fecior, gogoașă) s. m., pl. coconi

con s. n., pl. conuri

cucon (termen de politețe pentru un bărbat) s. m., pl. cuconi

cocon.

COCON s. v. băiat, copil, fecior, fiu, nou-născut, prunc, sugaci, sugar, tânăr.

CON s. 1. (GEOGR.) con de dejecție = agestru. 2. (BOT.) (pop.) pară, (reg.) cocean, cucuruz, păpușoi. (~ de brad.) 3. (BOT.) con vegetativ = vârf vegetativ. 4. con pirometric v. pirometru ceramic; con Seger v. pirometru ceramic.

CUCON s. v. domn.

cocon s. v. BĂIAT. COPIL. FECIOR. FIU. NOU-NĂSCUT. PRUNC. SUGACI. SUGAR. TÎNĂR.

CON s. 1. (GEOGR.) con de dejecție = agestru. 2. (BOT.) (pop.) pară, (reg.) cocean, cucuruz, păpușoi. (~ de brad.) 3. (BOT.) con vegetativ = vîrf vegetativ. 4. (FIZ.) con pirometric = con Seger, pirometru ceramic; con Seger = con pirometric, pirometru ceramic.

CUCON s. domn, (înv. și fam.) musiu, (grecism înv.) chir, (italienism înv.) signor.

cocon (coconi), s. m. – 1. Copil, prunc. – 2. Prinț. – 3. Tînăr de neam. – 4. Domn. – 5. Floare, Zinnia elegans. – Var. cucon. Probabil der. de la coc(a) „copil”, deși suf. -on nu este prea clar (DAR înceacă să-l explice ca o formă asimilată -un). Cuvîntul este înv. – Der. cocoană (var. cucoană), s. f. (înv., copilă; Trans., fecioară, tînără, doamnă, femeie din clasa socială superioară; Arg., găină; coropișniță); coconaș (var. cuconaș, conaș), s. m. (domnișor); coconesc, adj. (înv., infantil; domnesc); coconos, adj. (exigent, deprins cu luxul); cocon(ăș)i, vb. (a trata cu multă considerație, a cinsti; a se umfla în pene); coconie, s. f. (copilărie, anii copilăriei; orgoliu, mîndrie aristocratică); coconet, s. n. (aristocrație); coconiță (var. cuconiță, coniță), s. f. (domnișoară); cocoșneață, s. f. (femeie înfumurată), formă umoristică. Formă f. apare în limbile balcanice, probabil provenind din rom., cf. ngr. ϰοϰόνα „doamnă”, ϰοϰονίτσα „domnișoară”, de unde a trecut probabil în mr. cuconă, megl. cucoană, tc. kokona, bg. kokona, kokonica; se referă aproape întotdeauna la doamnele grecoaice de familie bună.

con de bazin, (engl. = basin fan) → low stand systems tract.

con de dejecție, (engl.= alluvial fan) formă morfologică rezultată din materialul transportat de un torent și depus la gura canalului de scurgere al acestuia când panta scade sensibil. Are forma unui sector de con și este format din material grosier cu sortare slabă.

con de taluz, (engl. = slope fan) → low stand systems tract.

con vulcanic, (engl. = vent) principalul edificiu care ia naștere în cadrul activității vulcanice de tip central; o suprastructură a aparatului vulcanic propriu-zis caracterizată prin formă de relief pozitivă și aspect general conic. C.v. este alcătuit din curgeri succesive de lavă (c. de lavă) sau din strate de piroclastite fine ori grosiere (c. piroclastice), cu înclinări diver-gente în jurul coșului vulcanic. Formele și dimensiunile c.v. sunt foarte variate și sunt controlate de tipul de activitate vulcanică, efuzivă sau explozivă; pe flancurile c.v. prin-cipal, în apropierea craterului se poate dezvolta un c. adventiv sau c. parazit.

CONUL MACH formă de propagare a bangului sonic aproximativ conică.

cocon, coconi, s.m. – 1. Copil, prunc. 2. Tânăr de neam; domn: „Această numire se folosește și azi pentru băiat, fată. Denotă că maramureșenii au fost nemeși, și când au ceva adunare, mai ales la composesorat, se intitulează boieri” (Bârlea, 1924, II: 462); „Să văd mândrele ce fac / Și coconu mneu cel drag” (Papahagi, 1925: 182). „Termenul este încă viu în graiul maramureșean și, în parte, în graiul moldovenesc. A mai fost atestat în ținutul Năsăudului, în Țara Oașului și în Ugocea. De la sensul inițial și de bază, «copil», a ajuns la sensul de «copil (fiu) de boier sau de domnitor»; din această cauză și-a restrâns aria de circulație” (Scurtu, 1966: 79-81). Termenii de cocon, cocoană sunt atestați în Țara Maramureșului, unde sunt folosiți predilect, dar e folosit și sinonimul prunc. În Chioar, Codrul și Lăpuș se folosește exclusiv termenul prunc „fiu”, aria compactă a termenului prunc fiind nord-vestul Transilvaniei (subdialectul crișean), unde este singurul termen întrebuințat (Scurtu, 1966: 51). Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Et. nec. (MDA); probabil din coc(a) „copil” + suf. -on (DER).

cocon, -i, s.m. – 1. Copil, prunc. 2. Tânăr de neam; domn: „Această numire se folosește și azi pentru băiat, fată. Denotă că maramureșenii au fost nemeși, și când au ceva adunare, mai ales la composesorat, se intitulează boieri” (Bârlea 1924 II: 462); „Să văd mândrele ce fac / Și coconu mneu cel drag” (Papahagi 1925: 182). „Termen este încă viu în graiul maramureșean și, în parte, în graiul moldovenesc. A mai fost atestat în ținutul Năsăudului, în țara Oașului și în Ugocea. De la sensul inițial și de bază, «copil», a ajuns la sensul de «copil (fiu) de boier sau de domnitor»; din această cauză și-a restrâns aria de circulație” (Scurtu 1966: 79-81). Termenii de cocon, cocoană sunt atestați în Țara Maramureșului, unde sunt folosit predilect, dar e folosit și sinonimul prunc. În Chioar, Codrul și Lăpuș se folosește exclusiv termenul prunc, „fiu”, aria compactă a termenului prunc fiind nord-vestul Transilvaniei (subdialectul crișean), unde este singurul termen întrebuințat (Scurtu 1966: 51). – Din coc(a) „copil”, suf. -on (DER).

Conul v. Cocon II 1.