3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cónte1 sm [At: DUMITRACHE, 383 / Pl: ~nți / E: fr compte] 1 (În societatea medievală) Mare senior, conducător al unei provincii, peste care avea drepturi absolute. 2 Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz în Occident, sau între baron și prinț în Rusia. 3 Persoană care poartă acest titlu.

cónte2 sn [At: DN3 / Pl: ~ / E: Conté] Creion gros, negru, cu mină făcută din grafit, argilă și plombagină, folosit în grafică.

CONTÉ2 s. n. Creion gros, negru, cu mină din grafit, argilă și plombagină, folosit în grafică. – Cuv. fr.

CÓNTE1, conți, s. m. 1. (În Evul Mediu) Mare senior, conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia țaristă); persoană având acest titlu. – Din fr. comte.

CÓNTE1, conți, s. m. 1. (În orânduirea feudală) Mare senior, conducător al unei provincii, care, pe pământurile sale, avea drepturi absolute. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia); persoană având acest titlu. – Din fr. comte.

CONTÉ2 s. n. Creion gros, negru, cu mină făcută din grafit, argilă și plombagină, folosit în grafică. – Cuv. fr. corectată

CONTÉ2 s. n. Creion gros, negru, cu mină făcută din grafit, argilă și plombagină, folosit în grafică. – Cuv. fr.

CÓNTE, conți, s. m. (În regimul feudal) Titlu de noblețe ereditar, intermediar (în Franța) între viconte și marchiz sau (în Rusia țaristă) între baron și prinț.

CONTÉ s.n. (Rar) Creion negru, cu mină groasă, compusă din grafit, argilă și plombagină. [< Conté – inginer francez].

CÓNTE s.m. Titlu feudal de noblețe intermediar (în Apus) între viconte și marchiz sau (în Rusia țaristă) între baron și prinț; persoană având acest titlu. [< it. conte, cf. fr. comte].

CONTÉ2 s. n. creion negru, cu mină groasă din grafit, argilă și plombagină. (< fr. conté)

CÓNTE1 s. m. 1. (în evul mediu) conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. titlu de noblețe, ereditar, între viconte și marchiz, în Apus, sau între baron și prinț, în Rusia țaristă. (< it. conte, fr. comte)

CÓNTE conți m. 1) (în Europa Occidentală din evul mediu) Conducător al unei provincii, având funcții militare și administrative. 2) Nobil cu titlu ereditar, intermediar între viconte și marchiz. /<fr. comte

conte m. titlu de nobleță în occident, intermediar între baron și marchiz.

*cónte m. (fr. comte, it. conte, lat. cómes, cómitis. V. comite). Nobil între baron și marchiz.

cont1 sm vz conte[1]

  1. Mențiunea lipsește, dar – având în vedere genul masculin – presupunem că se face trimitere la conte1. — gall

Egmont (Conte d’) m. nobil din Țările-de-jos, generalul lui Filip II, luă parte la revolta patriei sale în contra tiraniei spaniole și fu decapitat în 1568.

Moltke (Conte de) m. feldmareșal prusian născut în Danemarca; strategist abil, conduse campania din 1866 contra Austriei și răsboiul din 1870 contra Franței (1800-1890).

Nesselrode (Conte de) m. celebru diplomat, născut la Lisabona, dirijă timp de 45 de ani afacerile exterioare ale Rusiei (1780-1862).

Saint-Simon m. 1. (Duce de), celebru scriitor francez, autor de Memorii importante despre domniile lui Ludovic XIV și Ludovic XV (1675-1755); 2. (Conte de), economist francez care pretinse a reorganiza familia, și societatea pe baze, noui prin știință și industrie; sistema-i socialistă poartă numele de saint-simonism (rezumat în formula: «fiecăruia după capacitatea sa, fiecării capacități după operele sale»), iar discipolii săi (printre cari Auguste Comte) ne acela de saint-simoniști (1760-1825).

arată toate definițiile

Intrare: Conte
Conte nume propriu
nume propriu (I3)
  • Conte
Intrare: conte (creion)
substantiv neutru (N24--)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conté
  • conté-ul
  • conté-u‑
plural
genitiv-dativ singular
  • conté
  • conté-ului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: conte (nobil)
substantiv masculin (M46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conte
  • contele
plural
  • conți
  • conții
genitiv-dativ singular
  • conte
  • contelui
plural
  • conți
  • conților
vocativ singular
  • conte
plural
  • conților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

conte (creion) conté

  • 1. Creion gros, negru, cu mină din grafit, argilă și plombagină, folosit în grafică.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

conte (nobil)

  • 1. în Evul Mediu Mare senior, conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare.
    surse: DEX '09 MDN '00
  • 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia țaristă); persoană având acest titlu.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: