2 intrări

20 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Conduc n. numele unui râu și al unui lac în Basarabia.

*condúc, -ús, a -úce v. tr. (lat. condúcere). Duc cu mine, călăuzesc, arăt drumu. Întovărășesc de politeță saŭ p. siguranță. Dirijez, îndrept, comand, guvernez: a conduce o luntre, o armată, o fabrică, niște afacerĭ. V. intr. Fig. Duc spre. Îs îndreptat spre: virtutea conduce la fericire. V. refl. Mă port, mă țin: acest om s’a condus bine în vĭață.

CONDUCE, conduc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, o dezbatere etc. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. 5. Fiz. (Despre corpuri) A transmite un fluid, o cantitate de căldură, de electricitate etc. [Perf. s. condusei, part. condus] – Din lat. conducere.

conduce [At: NEGRUZZI, S. I, 219 / Pzi: conduc / E: lat conducere] 1 vt A însoți. 2 vt (Îlv) A ~ la poliție (sau la închisoare) A aresta. 3 vt (Îe) A ~ la altar A lua în căsătorie. 4 vt A călăuzi. 5 vt A fi în fruntea unui grup de oameni, a unei instituții, organizații etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. 6 vt (Fig) A dirija o discuție, o dezbatere. 7 vt A șofa. 8 vt A introduce apa, gazul în locuințe, prin instalații sau conducte (2). 9 vt A duce. 10 vr A se orienta după anumite norme, principii etc.

CONDUCE, conduc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție. o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. [Perf. s. condusei, part. condus] – Din lat. conducere.

CONDUCE, conduc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup constituit de oameni, o instituție, un sector al treburilor publice, o activitate, avînd întreaga răspundere din domeniul respectiv. Răscoala țărănească [a lui Horia] nu a reușit, pentru că nu exista pe atunci o clasă socială care s-o conducă. IST. R.P.R. 279. ◊ Fig. A dirija (o discuție), a supraveghea (desfășurarea unei dezbateri). Responsabilul grupei sindicale a condus discuțiile în ședință. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «după») A se orienta, a se purta, a se comporta. În lupta pentru construirea socialismului, partidele comuniste și muncitorești din țările de democrație populară se conduc după geniala învățătură leninist-stalinistă despre industrializarea socialistă. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2372. 3. Tranz. A însoți pe cineva (arătîndu-i drumul). La plecare m-a condus pînă la poartă. IBRĂILEANU, A. 93. Portarul... îl conduse dinaintea starețului. NEGRUZZI, S. I 219. 4. Tranz. (Cu privire, la vehicule, în special la automobile sau tractoare) A dirija mersul, mișcarea. (Absol.) A început să învețe a conduce? C. PETRESCU, C. V. 230. – Forme gramaticale: perf. s. condusei, part. condus.

CONDUCE vb. III. 1. tr. A fi în frunte, a îndruma un grup de oameni, o instituție, un sector al treburilor publice, o activitate etc., avînd asupra sa întreaga răspundere în domeniul respectiv. ♦ (Fig.) A dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. refl. A se comporta, a se orienta (după anumite norme, principii etc.). 3. tr. A călăuzi, a însoți pe cineva (arătîndu-i drumul). 4. tr. A dirija mișcarea, mersul unui vehicul. [P.i. conduc, perf. s. -dusei, part. -dus. / < lat. conducere].

CONDUCE vb. I. tr. 1. a îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație. ◊ (sport) a fi în fruntea clasamentului. 2. (fig. a dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 3. a acompania, a însoți pe cineva. 4. a dirija mișcarea, mersul unui vehicul; a șofa. II. refl. a se comporta, a se orienta (după). (< lat. conducere)

A CONDUCE conduc tranz. 1) (instituții, organizații, colectivități, activități) A îndruma în calitate de șef; a orienta, stând în frunte; a dirija. 2) (persoane) A urma în calitate de însoțitor; a însoți; a întovărăși; a acompania. 3) (persoane) A însoți pe parcursul unui drum (din politețe, pentru siguranță etc.); a petrece. 4) (vehicule) A face să meargă într-o anumită direcție (printr-o acțiune continuă). 5) fig. (discuții) A supraveghea în calitate de responsabil. /<lat. conducere

A SE CONDUCE mă conduc intranz. A avea în imediata apropiere, conformându-se; a se călăuzi; a se orienta. ~ de litera legii. /<lat. conducere

conduce v. 1. a aduce cu sine, a mâna; 2. a însoți pe cineva (din onoare sau siguranță); 3. fig. a dirija: a conduce un atac; 5. a se purta.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

conduce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conduc, 3 sg. conduce, perf. s. 1 sg. condusei, 1 pl. conduserăm, m.m.c.p. 1 pl. conduseserăm; conj. prez. 1 sg. să conduc, 3 să condu; imper. 2 sg. afirm. condu; ger. conducând; part. condus

conduce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conduc, 1 pl. conducem, 2 pl. conduceți, perf. s. 1 sg. condusei, 1 pl. conduserăm; imper. 2 sg. condu, neg. nu conduce; part. condus

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONDUCE vb. 1. a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpâni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. v. administra. 3. v. comanda. 4. v. prezida. 5. v. dirija. 6. v. călăuzi. 7. v. îndruma. 8. v. ghida. 9. v. sfătui. 10. v. însoți. 11. v. duce. 12. v. dirija. 13. v. șofa. 14. v. mâna.

CONDUCE vb. 1. a cîrmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpîni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocîrmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. a administra, a cîrmui, a gospodări, (înv. și pop.) a oblădui, a priveghea, a supraveghea, (înv.) a isprăvnici, a ocîrmui. (~ treburile publice.) 3. a comanda, (înv.) a povățui. (~ armata.) 4. a prezida, (înv.) a președea, a prezidui. (Cine ~ ședința?) 5. a dirija, (rar) a dirigui. (~ o întreprindere.) 6. a (se) călăuzi, a (se) ghida, a (se) îndruma, a (se) orienta, (înv.) a (se) povățui. (După ce principii se ~?) 7. a călăuzi, a dirija, a ghida, a îndrepta, a îndruma, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe drumul cel bun.) 8. a călăuzi, a duce, a ghida, a îndruma. (O ~ prin muzee.) 9. a călăuzi, a dirija, a ghida, a îndruma, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ în viață.) 10. a acompania, a duce, a însoți, a întovărăși, a petrece, (reg.) a întroloca. (Îl ~ pînă la poartă.) 11. a duce, a purta. (Îl ~ de mînă.) 12. a dirija, (înv.) a povățui. (~ o navă.) 13. a șofa. (~ excelent.) 14. a mîna, (rar) a mînui. (~ pluta, trăsura, caii.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

conduce (conduc, condus), vb.1. A îndruma un grup de oameni, o instituție. – 2. A dirija. – 3. A însoți pe cineva. – 4. (Refl.) A se comporta. Lat. conducere (sec. XIX), cu accepțiile fr. conduire.Der. conducător, s. m. (director, căpetenie, șef); conducătorie, s. f. (conducere, șefie); conductor, s. m. (căpetenie, călăuză), din fr. conducteur; conductă, s. f. (țeavă, țevărie), format pe baza fr. conduite; conduită, s. f. (conduită; comportament), din fr. conduite; conductibil, adj., din fr.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Nur vom Nutzen wird die Welt regiert (germ. „Lumea e condusă numai de interese”) – Schiller, Moartea lui Wallenstein (act. I, sc. 6). E răspunsul pe care contele Terzky îl dă generalului Wallenstein, cînd acesta vorbește despre credință, prietenie, omenie. Echivalentul literar al vorbei noastre populare: „Interesul poartă fesul.” LIT.

Welche Regierung die beste sei? Diejenige, die uns lehrt uns selbst zu regieren (germ. „Care cîrmuire e cea mai bună? Aceea care ne învață să ne conducem singuri”) – maximă a lui Goethe din „proverbe în proză”. LIT.

Intrare: Conduc
Conduc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: conduce
verb (VT643)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • conduce
  • conducere
  • condus
  • condusu‑
  • conducând
  • conducându‑
singular plural
  • condu
  • conduce
  • conduceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • conduc
(să)
  • conduc
  • conduceam
  • condusei
  • condusesem
a II-a (tu)
  • conduci
(să)
  • conduci
  • conduceai
  • conduseși
  • conduseseși
a III-a (el, ea)
  • conduce
(să)
  • condu
  • conducea
  • conduse
  • condusese
plural I (noi)
  • conducem
(să)
  • conducem
  • conduceam
  • conduserăm
  • conduseserăm
  • condusesem
a II-a (voi)
  • conduceți
(să)
  • conduceți
  • conduceați
  • conduserăți
  • conduseserăți
  • conduseseți
a III-a (ei, ele)
  • conduc
(să)
  • condu
  • conduceau
  • conduseră
  • conduseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

conduce, conducverb

  • 1. tranzitiv A îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: îndruma
    • format_quote Răscoala țărănească [a lui Horia] nu a reușit, pentru că nu exista pe atunci o clasă socială care s-o conducă. IST. R.P.R. 279. DLRLC
    • 1.1. sport A fi în fruntea clasamentului. MDN '00
    • 1.2. figurat A dirija o discuție, o dezbatere etc. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote Responsabilul grupei sindicale a condus discuțiile în ședință. DLRLC
  • 2. reflexiv A se orienta după..., a se comporta după... DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote În lupta pentru construirea socialismului, partidele comuniste și muncitorești din țările de democrație populară se conduc după geniala învățătură leninist-stalinistă despre industrializarea socialistă. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2372. DLRLC
  • 3. tranzitiv A însoți pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote La plecare m-a condus pînă la poartă. IBRĂILEANU, A. 93. DLRLC
    • format_quote Portarul... îl conduse dinaintea starețului. NEGRUZZI, S. I 219. DLRLC
  • 4. tranzitiv A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: șofa
    • format_quote (și) absolut A început să învețe a conduce? C. PETRESCU, C. V. 230.
  • 5. tranzitiv fizică (Despre corpuri) A transmite un fluid, o cantitate de căldură, de electricitate etc. DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.