2 intrări

16 definiții

Conduc n. numele unui râu și al unui lac în Basarabia.

*condúc, -ús, a -úce v. tr. (lat. condúcere). Duc cu mine, călăuzesc, arăt drumu. Întovărășesc de politeță [!] saŭ p. siguranță. Dirijez, îndrept, comand, guvernez: a conduce o luntre, o armată, o fabrică, niște afacerĭ. V. intr. Fig. Duc spre. Îs îndreptat spre: virtutea conduce la fericire. V. refl. Mă port, mă țin: acest om s'a condus bine în vĭață.

condúce [At: NEGRUZZI, S. I, 219 / Pzi: condúc / E: lat conducere] 1 vt A însoți. 2 vt (Îlv) A ~ la poliție (sau la închisoare) A aresta. 3 vt (îe) A ~ la altar A lua în căsătorie. 4 vt A călăuzi. 5 vt A fi în fruntea unui grup de oameni, a unei instituții, organizații etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. 6 vt (Fig) A dirija o discuție, o dezbatere. 7 vt A șofa. 8 vt A introduce apa, gazul în locuințe, prin instalații sau conducte (2). 9 vt A duce. 10 vr A se orienta după anumite norme, principii etc.

CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, o dezbatere etc. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. 5. Fiz. (Despre corpuri) A transmite un fluid, o cantitate de căldură, de electricitate etc. [Perf. s. condusei, part. condus] – Din lat. conducere.

CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție. o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. [Perf. s. conduséi, part. condus] – Din lat. conducere.

CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup constituit de oameni, o instituție, un sector al treburilor publice, o activitate, avînd întreaga răspundere din domeniul respectiv. Răscoala țărănească [a lui Horia] nu a reușit, pentru că nu exista pe atunci o clasă socială care s-o conducă. IST. R.P.R. 279. ◊ Fig. A dirija (o discuție), a supraveghea (desfășurarea unei dezbateri). Responsabilul grupei sindicale a condus discuțiile în ședință. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «după») A se orienta, a se purta, a se comporta. În lupta pentru construirea socialismului, partidele comuniste și muncitorești din țările de democrație populară se conduc după geniala învățătură leninist-stalinistă despre industrializarea socialistă. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2372. 3. Tranz. A însoți pe cineva (arătîndu-i drumul). La plecare m-a condus pînă la poartă. IBRĂILEANU, A. 93. Portarul... îl conduse dinaintea starețului. NEGRUZZI, S. I 219. 4. Tranz. (Cu privire, la vehicule, în special la automobile sau tractoare) A dirija mersul, mișcarea. (Absol.) A început să învețe a conduce ? C. PETRESCU, C. V. 230. – Forme gramaticale: perf. s. condusei, part. condus.

condúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condúc, 1 pl. condúcem, 2 pl. condúceți, perf. s. 1 sg. conduséi, 1 pl. condúserăm; imper. 2 sg. condú, neg. nu condúce; part. condús

CONDÚCE vb. 1. a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpâni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. v. administra. 3. v. comanda. 4. v. prezida. 5. v. dirija. 6. v. călăuzi. 7. v. îndruma. 8. v. ghida. 9. v. sfătui. 10. v. însoți. 11. v. duce. 12. v. dirija. 13. v. șofa. 14. v. mâna.

CONDÚCE vb. III. 1. tr. A fi în frunte, a îndruma un grup de oameni, o instituție, un sector al treburilor publice, o activitate etc., având asupra sa întreaga răspundere în domeniul respectiv. ♦ (Fig.) A dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. refl. A se comporta, a se orienta (după anumite norme, principii etc.). 3. tr. A călăuzi, a însoți pe cineva (arătându-i drumul). 4. tr. A dirija mișcarea, mersul unui vehicul. [P.i. condúc, perf.s. -dusei, part. -dus. / < lat. conducere].

CONDÚCE vb. I. tr. 1. a îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație. ◊ (sport) a fi în fruntea clasamentului. 2. (fig. a dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 3. a acompania, a însoți pe cineva. 4. a dirija mișcarea, mersul unui vehicul; a șofa. II. refl. a se comporta, a se orienta (după). (< lat. conducere)

condúce (condúc, condús), vb.1. A îndruma un grup de oameni, o instituție. – 2. A dirija. – 3. A însoți pe cineva. – 4. (Refl.) A se comporta. Lat. conducere (sec. XIX), cu accepțiile fr. conduire.Der. conducător, s. m. (director, căpetenie, șef); conducătorie, s. f. (conducere, șefie); conductor, s. m. (căpetenie, călăuză), din fr. conducteur; conductă, s. f. (țeavă, țevărie), format pe baza fr. conduite; conduită, s. f. (conduită; comportament), din fr. conduite; conductibil, adj., din fr.

A SE CONDÚCE mă condúc intranz. A avea în imediata apropiere, conformându-se; a se călăuzi; a se orienta. ~ de litera legii. /<lat. conducere

A CONDÚCE condúc tranz. 1) (instituții, organizații, colectivități, activități) A îndruma în calitate de șef; a orienta, stând în frunte; a dirija. 2) (persoane) A urma în calitate de însoțitor; a însoți; a întovărăși; a acompania. 3) (persoane) A însoți pe parcursul unui drum (din politețe, pentru siguranță etc.); a petrece. 4) (vehicule) A face să meargă într-o anumită direcție (printr-o acțiune continuă). 5) fig. (discuții) A supraveghea în calitate de responsabil. /<lat. conducere

conduce v. 1. a aduce cu sine, a mâna; 2. a însoți pe cineva (din onoare sau siguranță); 3. fig. a dirija: a conduce un atac; 5. a se purta.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONDÚCE vb. 1. a cîrmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpîni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a dúce, a ocîrmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. a administra, a cîrmui, a gospodări, (înv. și pop.) a oblădui, a priveghea, a supraveghea, (înv.) a isprăvnici, a ocîrmui. (~ treburile publice.) 3. a comanda, (înv.) a povățui. (~ armata.) 4. a prezida, (înv.) a președea, a prezidui. (Cine ~ ședința?) 5. a dirija, (rar) a dirigui. (~ o întreprindere.) 6. a (se) călăuzi, a (se) ghida, a (se) îndruma, a (se) orienta, (înv.) a (se) povățui. (După ce principii se ~?) 7. a călăuzi, a dirija, a ghida, a îndrepta, a îndruma, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe drumul cel bun.) 8. a călăuzi, a duce, a ghida, a îndruma. (O ~ prin muzee.) 9. a călăuzi, a dirija, a ghida, a îndruma, a povățui, a sfătui, (înv.) a drége, a miji, a năstăvi. (L-a ~ în viață.) 10. a acompania, a duce, a însoți, a întovărăși, a petrece, (reg.) a întroloca. (Îl ~ pînă la poartă.) 11. a duce, a purta. (Îl ~ de mînă.) 12. a dirija, (înv.) a povățui. (~ o navă.) 13. a șofa. (~ excelent.) 14. a mîna, (rar) a mînui. (~ pluta, trăsura, caii.)

Intrare: conduce
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) conduce conducere condus conducând singular plural
condu, conduce conduceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) conduc (să) conduc conduceam condusei condusesem
a II-a (tu) conduci (să) conduci conduceai conduseși conduseseși
a III-a (el, ea) conduce (să) condu conducea conduse condusese
plural I (noi) conducem (să) conducem conduceam conduserăm conduseserăm, condusesem*
a II-a (voi) conduceți (să) conduceți conduceați conduserăți conduseserăți, conduseseți*
a III-a (ei, ele) conduc (să) condu conduceau conduseră conduseseră
Intrare: Conduc
Conduc
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)