8 intrări

52 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

con1- ec [At: DEX2 / V: co- / E: fr co(n)-] Element de compunere însemnând „împreună cu” și care servește la formarea unor substantive, verbe sau adjective.

con2 sn [At: GHICA, S. 543 / Pl: ~uri / E: fr cône] 1 (Gmt) Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. 2 (Gmt) Corp geometric mărginit de un con2 (1) și de un plan. 3 (Gmt; îs) Trunchi de ~ Corpul geometric obținut retezând unui con partea cuprinsă între vârf și o secțiune plană a conului. 4 (Gmt; îs) ~ oblic Con a cărui înălțime e oblică față de planul bazei. 5 (Ggf; îs) ~ vulcanic Formă de relief conică cât un munte, construită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. 6 (Ggf; îs) ~ de dejecție Formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta Si: agestru. 7 (Fiz; îs) ~ de lumină Mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 8 (Teh) Piesă în formă de con2 (1). 9 (Bot) Fructul coniferelor Si: (reg) cucuruz, păpușoi de brad. 10 (Șnt) Scoică din mările tropicale.

CON-1 Element de compunere însemnând „împreună cu”, care servește la formarea unor substantive (conșcolar, coreferent), a unor verbe (conlocui, conviețui) sau a unor adjective (conațional). [Var.: co-] – Din fr. co(n)-.

CON2, conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică de dimensiunea unui munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône.

CON2, conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică cât un munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône.

CON-1 Element de compunere însemnând „împreună cu”, care servește la formarea unor substantive (conșcolar, coreferent), a unor verbe (conlocui, conviețui etc.) sau a unor adjective (conațional). [Var.: co-] – Din fr. co(n)- (lat. cum-).

CON1 – (Uneori în forma co-) Element de compunere însemnînd «împreună cu», care servește la formarea unor substantive ca: conlocuitor, conșcolar, coproprietar etc. și a unor verbe ca: conlocui, conviețui etc. – Variantă: co-.

CON2, conuri, s. n. 1. Corp format prin rotirea unui triunghi dreptunghi în jurul uneia din catete; p. ext. orice obiect cu o astfel de formă. Trei impresionante conuri... se desprind din masa celorlalți munți și se ridică spre cer. BOGZA, C. O. 160. Trunchi de con v. trunchi. Con de lumină = mănunchi de raze care pleacă -dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. Conul de lumină al reflectorului.Con de dejecție v. dejecție. 2. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși. Con de brad.

CON- Element prim de compunere savantă care are semnificația „împreună cu”. [Var. co-, com-. / < fr. co(n)-, lat. con – cu].

CON s.n. 1. Corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghi în jurul uneia dintre catetele sale; (p. ext.) obiect cu o astfel de formă; Con vulcanic = partea exterioară în formă de con (1), a unui vulcan; con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 2. Fructul coniferelor. [Pl. -nuri. / < lat. conus, gr. konos, cf. fr. cône].

CON1-/CO-/COM- pref. „împreună (cu)”, „spre ceva”, „alături”. (<fr. co/n, m/-, cf. lat. com < cum = cu)

CON1-/CO-/COM- pref. „împreună (cu)”, „spre ceva”, „alături”. (<fr. co/n, m/-, cf. lat. com < cum = cu)

CON2 s. n. 1. corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul uneia dintre catetele sale; obiect cu o astfel de formă. ◊ ~ vulcanic = partea exterioară, în formă de con, a unui vulcan; ~ de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 2. fructul coniferelor. (<fr. cône, lat. conus)

CON3 prep. (muz.) „cu”. (<it. con)

CON ~uri n. 1) Corp geometric rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul catetei. 2) Obiect cu o astfel de formă. ◊ ~ vulcanic partea din afară a unui vulcan înălțată deasupra pământului. 3) Fructul coniferelor. ~ de brad. 4): ~ în trepte mecanism pentru schimbarea vitezei de rotație. /<fr. cône, lat. conus

con n. 1. Geom. corp solid cu baza circulară și țuguiat la capăt; 2. Zool. un fel de scoici.

*1) con n., pl. urĭ (vgr. kônos, con, cucuruz, fruct de brad). Geom. Figură produsă de o linie dreaptă care, fiind fixă la un capăt, descrie cu cel-lalt capăt un cerc saŭ și o elipsă. Bot. Cucuruz de brad.

con (cuv. it. „cu”), prepoziție ce ajută la compunerea unor termeni de mișcare (2), expresie* etc. (ex. con brio*, con fuoco*, con spirito* etc.).

con brio [At: DEX2 / E: it con brio] (Muz; imem) Cu însuflețire.

CON BRÍO loc. adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu vervă, cu însuflețire. – Loc. it.

arată toate definițiile

Intrare: con (pref.)
con (pref.)
prefix (I7-P)
  • con
Intrare: con (prep.)
con (NL) non-lexem
Non-lexem (NL4)
Surse flexiune: DOR
  • con
Intrare: con (s.n.)
con (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • con
  • conul
  • conu‑
plural
  • conuri
  • conurile
genitiv-dativ singular
  • con
  • conului
plural
  • conuri
  • conurilor
vocativ singular
plural
Intrare: con affetto
compus
  • con affetto
Intrare: con anima
compus
  • con anima
Intrare: con brio
compus
  • con brio
Intrare: con fuoco
  • silabație: fuo-co
compus
  • con fuoco
Intrare: con moto
compus
Surse flexiune: DOR
  • con moto
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

con affetto

etimologie:

con anima

  • 1. muzică (Ca indicație de execuție) Cu însuflețire.
    surse: DN sinonime: animat

etimologie:

con fuoco

etimologie:

con moto

  • 1. muzică (Ca indicație de execuție) Cu multă mișcare.
    surse: DN

etimologie:

con (prep.) con brio

  • 1. muzică (Indică modul de execuție) Cu vervă, cu însuflețire; cu strălucire.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: