colindă sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ~dră, (reg) cori~ / Pl: ~de / E: vsl колѧнда, lat calendae] (Îvr) Colind.

COLÍNDĂ, colinde, s. f. 1. (În vechile tradiții populare) Cîntec tradițional de crăciun, pe care-l cîntă copiii umblînd în cete din casă în casă. Licărind o rază-atinge Geamul ușii de la tindă; De trei glasuri legănată, Se-nfiripă a colindă. GOGA, P. 88. În minte-i veneau versuri de colinde frumoase. SANDU-ALDEA, D. N. 173. ◊ Expr. A merge (sau a umbla) cu colinda = a colinda pe la case, cîntînd aceste cîntece. Să părem că mergem cu colinda pin sat. ALECSANDRI, T. I 145. 2. Umblet din loc în loc întrerupt de popasuri. Prin livezi albinele Și-au pornit colinda. IOSIF, V. 79. Soarele de vară își sfîrșise-a lui colindă. MACEDONSKI, O. I 74. Dupe repaos, colinda prin pustii reîncepe cu aceeași plăcere. ODOBESCU, S. III 17.

COLÍNDĂ ~e f. folc. Cântec tradițional cântat de cete de copii (flăcăi sau adulți) pe la casele oamenilor cu prilejul sărbătorilor de Crăciun. /<sl. kolenda

colindă f. 1. cântec mai mult religios, întonat de cete de copii cari umblă din casă în casă, în ajunul Crăciunului și în seara de Sf. Vasile; 2. fig. călătorie (în lung și în larg): Doamna își urma ispititoarea colindă peste Olt OD. [Slav. KOLENDA, Anul nou (din lat. CALENDAE)].

colíndă f., pl. e (vsl. koleda, d. lat. calendae, calende; bg. kóleda, kólada, sîrb. koleda, colindă; ung. koleda, colectă, chetă. V. coleadnic). Cîntec pe care-l cîntă băĭețiĭ în ajunu Crăcĭunuluĭ dimineața (în Munt. și Mold. nord în seara de 23 Dec.) umblînd din casă’n casă și’n care celebrează nașterea luĭ Hristos. A umbla cu colinda, a umbla colindînd. Fig. A umbla rătăcind, a cutreĭera. – P. pl., cp. cu merinde, grindă, oglindă, tindă.

COLÍND, colinde, s. n. 1. Faptul de a colinda; obiceiul de a colinda. 2. Vechi cântec popular românesc cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou; colindă. 3. Perindare din loc în loc, întreruptă de popasuri. – Din colinda (derivat regresiv).

colind sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~e / E: drr colinda] 1 Cântec tradițional cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou Si: colindeț (1), (îrg) colindiș, colindeță, colinduță, colindat (2). 2 (Fig) Umblet din loc în loc, întrerupt de popasuri. 3 Colindat (1).

colindá [At: BĂRAC, T. 3/5 / V: ~drá, cori~ / Pzi: colínd / E: colindă] 1 vi A umbla, în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2 vt A serba Crăciunul. 3 vt (D. păsări; fig; reg) A ciripi la ferestrele cuiva. 4 vi A umbla din loc în loc. 5-6 vt A căuta pe cineva sau ceva. 7 vt A străbate. 8 vi (Fig) A petrece cu gândul. 9-10 vi (Fig) A veni sau a se duce la cineva.

corinda vi vz colinda

COLÍND, colinde, s. n. Faptul de a colinda. 1. Obiceiul de a colinda. 2. Cântec tradițional cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou; colindă. 3. Umblet din loc în loc, întrerupt de popasuri. – Din colinda (derivat regresiv).

COLÍND, colinde, s. n. 1. Faptul de a colinda; obiceiul de a merge cu colinda. Băieții se prinseră tovarăși pentru colind și pentru pluguleț. SANDU-ALDEA, D. N. 171. ♦ Cîntec tradițional cîntat de cetele care vizitează casele în seara de crăciun; colindă. Copiii au cîntat un colind. ◊ Expr. A umbla cu colindul = a colinda (1). 2. Colindă (2). Goana din cîmpiile fără margini, colindul de prin stufișurile de soc... DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Loc. prep. (Neobișnuit) În colindul... = de la un om la altul, din om în om. Acest nume [al lui N. Vogoridi], trimis prin Riza-Beg în colindul ambasadorilor, nu întîmpina nici o împotrivire. GHICA, S. 428.

COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. (În vechile tradiții populare) A umbla, în seara de crăciun, de la casă la casă, cîntînd colinde (răsplătite cu mici daruri, în special cu colaci de grîu); a umbla cu colindul. Noi umblăm Să colindăm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 512. ◊ Fig. Ce este pe grindă Și colindă? (Rîndunica). GOROVEI, 318. ◊ Tranz. (Complementul indică persoana vizitată de colindători) în minte-i veneau... clipe din alte seri de crăciun, cînd venea și el s-o colinde. SANDU-ALDEA, N. 173. ◊ (Complementul indică momentul în care se umblă cu colindul; rar) Asta-i sara de crăciun, Noi umblăm S-o colindăm. BIBICESCU, P. P. 235. 2. (De obicei urmat de determinări locale introduse prin prep. «prin», «pe la» etc.) A umbla de colo pînă colo, dintr-un loc în altul. Pe dealuri cu arături colindam cu pușca în spate. SADOVEANU, O. VI 527. Nu sînt învățat a colinda pe la curți domnești. RETEGANUL, P. 142. Cuculeț, pasere sură! Mușca-ți-aș limba din gură, Cînticul să nu-ți mai zici, Nici să mai colinzi pe-aici. ALECSANDRI, P, P. 245. ◊ (Poetic) Colindă luna strălucindă, ca o vedenie de vis. DEȘLIU, M. 36. Numai dorul mai colindă, Dorul tinăr și pribeag. COȘBUC, P. I 48. Și în jur parcă-mi colindă dulci și mîndre primăveri. EMINESCU, O. I 31. ◊ (Cu precizarea unui scop anumit) O vedeai colindînd din casă-n casă cu desagii pe umeri... cerșind. SANDU-ALDEA, D. N. 187. Avu timp destul să colinde după focul care-i trebuia. ISPIRESCU, L. 202. Colindînd, după ajutoare pe la casele oamenilor, au căpătat de la un om o bucățică de pîne. SBIERA, P. 177. ♦ Tranz. (Complementul indică locul străbătut sau cercetat) A străbate, a cutreiera, a bate (un drum). O săptămînă... am colindat munții Apuseni pe Valea Arieșului. C. PETRESCU, S. 225. Dacă colindă o mare parte din oraș, ajunse la o fierărie. ISPIRESCU, L. 136. Am umblat, Am cercetat, Sate, orașe-am colindat. TEODORESCU, P. P. 110. ◊ (Poetic) Printre zăbrele văzu luna plină colindînd răpede fața senină și albastră a cerului. ODOBESCU, S. I 140. ◊ Fig. A duce, a purta. Vîntul își colindă vuietul de toamnă. DELAVRANCEA, S.140.

A COLINDÁ colínd 1. intranz. A umbla de la casă la casă în ajunul Crăciunului, cântând colinde. 2. tranz. 1) (persoane) A felicita, în seara din ajunul Crăciunului, cântând colinde. 2) fig. (teritorii, orașe, țări etc.) A străbate în lung și în lat; a cutreiera. /Din colindă

colindà v. 1. a merge din casă în casă cântând colinde; 2. a porni din loc în loc, a străbate în toate direcțiunile (sens generalizat): sate, orașe am colindat POP.; 3. fig. a apare în treacăt: în jur parcă’mi colindă dulci și mândre primăveri EM. [Abstras din colindă].

1) colínd n., pl. urĭ și e. Colindă.

2) colínd, a -á v. intr. și tr. (d. colindă). Umblu din casă’n casă cîntînd colinda. Fig. Umblu rătăcind, cutreĭer, străbat multe locurĭ: am colindat toată țara. V. horhăĭ, obîrcîĭ.

colíndă v. colínd²

colíndă v. colind