codrean, ~ă [At: LET. II, 31/32 / Pl: ~eni, ~ene / E: codru + -ean] 1-2 a (Rar) De (sau din) codru (1) Si: pădurean, codresc (1-2). 3 smf Locuitor al unei regiuni de codri (1). 4 smf Persoană care trăiește pe lângă codri (1) Si: (pop) codreț (2). 5 (Mtp; îc) Codreana-Sânziana Cosânzeana. 6 sm Păzitor de păduri Si: pădurar, gornic. 7 sm (Înv; Mol) Oștean recrutat din regiunea „Codrul Tigheciului”.

CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj. (Rar) De (sau din) codru. Ca o tînără crăiasă De prin culmile codrene, Treci prin verzile păduri. NECULUȚĂ, Ț. D. 79. Colo unde plaiul se face mai codrean, Stoian îi iese-n cale, bătrînul hoț Stoian. COȘBUC, P. II 95. ◊ Fig. Se-ntoarce în codreana-i noapte tînărul voinic. EMINESCU, L. P. 129. ♦ (Substantivat) Persoană care trăiește pe lîngă codri; pădurean. Un codrean cu fruntea naltă Vine... hăulind. ALECSANDRI, P. III 401.

CODREÁN ~eánă (~éni, ~éne) 1) Care ține de regiunea codrilor; propriu codrilor. 3) și substantival Care trăiește în regiunea codrilor. /codru + suf. ~ean

codrean a. de codru: umbra dulce și codreana armonie Al.

Codreni m. pl. (Tigheciului), corp de 1200 călăreți moldoveni cari locuiau un codru dincolo de Prut, despre hotarul Tătarilor din Bugeag; vitejia lor era proverbială; 2. locuitori din Codrul Banatului («cinci Codreni bat pe zece Moldoveni»).

codreán, -că s., pl. enĭ, ence. Locuitor al codruluĭ. Pl. În vechime, un corp de 1200 de călărețĭ Moldovenĭ la codru Tighecĭuluĭ, în sudu Basarabiiĭ, ca gardă contra Tătarilor. V. tîlhar.

codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne

codreán adj. m., s. m. (sil. -drean), pl. codréni; f. sg. codreánă, pl. codréne

CODREÁN s. v. pădurar, pădurean.

codrean s. v. PĂDURAR. PĂDUREAN.

codreán, codreáncă, s.m. și f. (reg., înv.) oștean recrutat din regiunea „Codrul Tigheciului”.

codreán, -ă, codreni, -e, s.m.f., adj. – 1. Persoană care face parte din populația zonei Codru (Țara Codrului) sau este originară din această zonă. 2. (adj.) Care aparține Codrului, privitor la Codru sau la populația din această zonă. ♦ (onom.) Codrean, Codreanu, Codrenu, nume de familie (180 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din n. top. Codru + suf. -ean.

codreán, -i, s.n. – Locuitor din zona Codru. – Din Codru + -ean.

CODREANU, Nicolae (cunoscut și sub numele de N. Zubcu-Codreanu) (1852-1878, n. Nisporeni, Basarabia), militant socialist român. Medic. A făcut parte din conducerea cercului revoluționar secret din București. A organizat apariția ziarului „Socialistul” (1877) și a luat parte la Războiul de Independență (1877-1878) ca medic voluntar.

CODREANU (ZELINSKI), Corneliu Zelea (1899-1938, n. București), om politic român. Șeful organizației legionare Garda de fier. Arestat și condamnat la închisoare în mai 1938. Împușcat în nov. același an, din ordinul regelui Carol II.

CODREANU, Mihai (1876-1957, n. Iași), poet român. A făcut parte din cercul „VIeții românești”. M. coresp. al Acad. (1942), prof. la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași. Sonete de inspirație peisagistică și sentimentală („Statul”). Lirică erotică, uneori elegiacă („Cîntecul deșertăciunii”, „Diafane”).

CODREANU, Radu (1904-1987, n. Tulcea), zoolog român. Acad. (1974), prof. univ. la București. Lucrări de zoologie a nevertebratelor („Zoologia nevertebratelor”), parazitologie comparată, evoluție, patologia insectelor și de istorie a științelor biologice.

CODREANU, Irina (1896-1985, n. București), sculptoriță română. Stabilită în Franța (1919). Elevă a lui Bourdelle și Brâncuși. Tinde spre forme epurate, sintetice, preocupată în același timp de finisarea prețioasă a materialelor („Pește”, „Cap de chinezoaică”).

Codr/e, -ea, -eanu, -escu, -eș v. Codru 2, 3.