4 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

cocótă sf [At: TEODOREANU, M. II, 222 / Pl: ~te / E: fr cocotte] Femeie de moravuri ușoare Si: (pop) lele, (pfm; dep) pațachină, prostituată.

cocoțá vtr [At: ODOBESCU, S. III, 23 / V: cucuța, gogo~ / Pzi: cocóț, ~țéz / E: nct] (Pfm) 1-2 A (se) urca pe ceva Si: a (se) cocoți (1-2). 3 A (se) așeza pe un loc mai ridicat Si: a (se) cocoți (3). 4 (Fig) A promova într-un mod dubios Si: a (se) cocoți (4).

COCÓTĂ, cocote, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Din fr. cocotte.

COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.

COCÓTĂ, cocote, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Din fr. cocotte.

COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.

COCOȚÁ, cocóț și cocoțez, vb. I. Refl. A se urca pe ceva, a se așeza pe un loc mai ridicat. Păreau cam ciudați moții, cu obiceiul acesta de a se cocoța pe cele mai înalte vîrfuri. BOGZA, Ț. 43. Bozan s-a urcat sus pe scara de sîrmă, la comanda podului rulant. Acolo stă cocoțat de paisprezece ani. SAHIA, N. 33. [Un pui] a sărit pe spatele mamei și, cu piciorușele lui subțiri și fragede ca paiul, i se cocoață după gît. GIRLEANU, L. 10. Ermil, cocoțat pe capră, mîna caii cu un bici improvizat. SLAVICI, N. I 320. ♦ Fig. A se ridica, a se înălța într-un post sau la o situație nemeritată. Știm ce-a fost la congresul de acum cinci ani [1899]; s-a dovedit că în fruntea mișcării se cocoțaseră niște trădători, și trădătorii s-au dus unde le era locul, în tabăra burgheziei. GALAN, Z. R. 21.

cocótă s. f., g.-d. art. cocótei; pl. cocóte

cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță

cocótă s. f., pl. cocóte

cocoțá vb., ind. prez. 1 sg. cocóț, 3 sg. și pl. cocoáță

COCÓTĂ s. v. prostituată.

COCOȚÁ vb. v. cățăra.

COCÓTĂ s.f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. [< fr. cocotte].

COCÓTĂ s. f. femeie de moravuri ușoare; prostituată. (< fr. cocotte)

cocoțá (cocoțéz, cocoțát), vb. – A se urca, a se așeza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuța, gogoța. Probabil der. de la rădăcina expresivă coc, cf. cucă „culme, vîrf”, cucuia „a se urca” (Pușcariu 424). Este puțin probabilă legătura cu cocoș pe care o propun Cihac, II, 67 și Tiktin. După Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tîrziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *concaptiāre, de asemenea dificil.

COCÓTĂ ~e f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. /<fr. cocotte

A COCOȚÁ cocoț tranz. A face să se cocoațe. /Orig. nec.

A SE COCOȚÁ mă cocoț intranz. 1) A se urca pe un loc (mai) înalt. 2) A avansa într-un post sau la o situație fără a merita. /Orig. nec.

cocoțà (gogoțà) v. 1. se zice despre păsări când s’așează pe o ramură de copaciu; 2. fig. a se așeza pe ceva înalt sau în locul cel mai bun. [Cf. cucuia].

Intrare: cocotă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coco cocota
plural cocote cocotele
genitiv-dativ singular cocote cocotei
plural cocote cocotelor
vocativ singular
plural
Intrare: cocoța (1 cocoț)
cocoța (1 cocoț) verb grupa I conjugarea I
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cocoța cocoțare cocoțat cocoțând singular plural
cocoață cocoțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cocoț (să) cocoț cocoțam cocoțai cocoțasem
a II-a (tu) cocoți (să) cocoți cocoțai cocoțași cocoțaseși
a III-a (el, ea) cocoață (să) cocoațe cocoța cocoță cocoțase
plural I (noi) cocoțăm (să) cocoțăm cocoțam cocoțarăm cocoțaserăm, cocoțasem*
a II-a (voi) cocoțați (să) cocoțați cocoțați cocoțarăți cocoțaserăți, cocoțaseți*
a III-a (ei, ele) cocoață (să) cocoațe cocoțau cocoța cocoțaseră
Intrare: cocoța (1 cocoțez)
cocoța (1 cocoțez) verb grupa I conjugarea a II-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cocoța cocoțare cocoțat cocoțând singular plural
cocoțea cocoțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cocoțez (să) cocoțez cocoțam cocoțai cocoțasem
a II-a (tu) cocoțezi (să) cocoțezi cocoțai cocoțași cocoțaseși
a III-a (el, ea) cocoțea (să) cocoțeze cocoța cocoță cocoțase
plural I (noi) cocoțăm (să) cocoțăm cocoțam cocoțarăm cocoțaserăm, cocoțasem*
a II-a (voi) cocoțați (să) cocoțați cocoțați cocoțarăți cocoțaserăți, cocoțaseți*
a III-a (ei, ele) cocoțea (să) cocoțeze cocoțau cocoța cocoțaseră
Intrare: Cocota
Cocota
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)