cocon² sm [At: DA / Pl: ~i / E: fr cocon] 1 Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte. 2 (Spc) Gogoașă a viermelui de mătase. 3 Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate.

cocon¹ sm [At: CORESI, EV. 70/23 / V: cuc~ / Pl: ~i / E: nct] 1 Termen de politețe care denumește un bărbat Si: domn. 2 (Îvp) Fiu (aparținând unor părinți din clasele sociale înalte). 3 (Îrg) Copil mic, abia născut Si: prunc. 4 (Înv; irn) Boier tânăr. 5 (Bot; lpl) Planta Zinnia elegans.

COCON², coconi, s. m. înveliș făcut din fire foarte subțiri pe care le secretă unele insecte (în special larvele lepidopterelor) și cu care se înfășoară în stadiul de crisalidă; gogoașă. Coconul viermelui de mătase este format din fire de mătase. ♦ Înveliș făcut dintr-o secreție care se solidifică, cu care își înfășoară ouăle unele nevertebrate (păianjenii, viermii și unele moluște).

COCON¹, coconi, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Fiu, fecior (în raport cu părinții săi) de obicei din clasele exploatatoare. Ajunsese coconul împărătesc fecioraș frumos la chip. SADOVEANU, D. P. 15. Eu l-aș ținea și l-aș crește ca pe un cocon, dacă mi l-ați da mie. RETEGANUL, P. I 13. La dreapta ei umblau doi coconi tineri ca de 14 și 15 ani. ODOBESCU, S. I 108. 2. Prunc. Cum făcea băiat, murea și coconul și muma coconului. DELAVRANCEA, S. 86. Iară Irod-Împărat... Mulți coconi mici a tăiat. TEODORESCU, P. P. 11 4.

COCON s.m. Înveliș din fire cu care se înconjură crisalida unor insecte; (spec. gogoașa viermelui de mătase. [< fr. cocon, cf. it. coccone].

COCON s. m. 1. înveliș protector din fibre foarte subțiri secretat de crisalida unor insecte; gogoașa viermelui de mătase. 2. înveliș protector gelatinos, cu care își înfășoară ouăle unele animale vertebrate. (< fr. cocon)

COCON ~i m. Înveliș de protecție al larvelor și nimfelor unor insecte, făcut dintr-o secreție proprie sub formă de fire foarte subțiri; gogoașă. /<fr. cocon

cocon m. 1. odinioară, fecior de Domn, copil nobil, fecior de boier (azi încă, în Maramureș, cu sensul de „copil”): doi coconi tineri ca de 14 și 15 ani OD.; 2. titlu onorific ce boierii adoptară după decadența lui chir; 3. azi, termen de politeță în acelaș înțeles cu vorba domn (dar adesea ironic); cocoane Iancule! [Termen înrudit cu cocă, cocuță, nume desmierdătoare date copiilor și luate din graiul lor, ceea ce explică prezența lor în diferite limbi].

1) cocon m., voc. cocoane (d. cocă 1. V. cocoană). Vechĭ. Azĭ. Maram. Copilaș, prunc. Maram. Băĭat, băĭețel. Vechĭ. Copil de boĭer sau de domn. Azĭ fam. Epitet onorific îld. domnu: sărut mîna, cucoane Ĭorgule! – Maĭ fam. conu, coane. – În est cu-. V. copil.

*2) cocón m. (fr. cocon, d. pv. coucoun, rudă cu rom. cocon). Barb. Gogoașă de gîndac de mătase.

conul sm vz cocon corectat(ă)

cucon sm vz cocon

CONUL s. m. v. cucon.

CUCON, cuconi, s. m. (Azi pe cale de dispariție, uneori ca nuanță familiară sau disprețuitoare; articulat, și în forma prescurtată conul) Denumire dată bărbaților din clasele dominante, titlu cu care cineva se adresează acestora; domn. În fine, sînt «cuconii», marii potentați. Cuconu Mihai, cuconu Alexe, cuconu Panică. BOGZA, A. I. 349. Nepoții lui conu Costache. BASSARABESCU, N. 129. Conul Leonida față cu reacțiunea [titlu]. CARAGIALE. Mare luptă aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care una-două îi tolocănea, mustrîndu-i. CREANGĂ, A. 153. Cuconul Andronache era unul dintr-acei oameni din norocire rari... NEGRUZZI, S. I 71. – Variantă: conul s. m. art.

CONUL, s. m. art. v. cucon.

Coconul (Alexandru) m. Domnul Munteniei, fiul lui Radu Mircea (1623-1627).

cucón, V. cocon.

cocon (înveliș protector) s. m., pl. coconi

cocon¹ (înveliș protector al unor animale) s. m., pl. coconi

!cocon²/cucon² (fiu, prunc) (înv., pop., reg.) s. m., pl. coconi/cuconi

cocon (fecior, gogoașă) s. m., pl. coconi

cocon, pl. coconi (sericicultură)

cocon.

conul (+ s. propriu m.) (înv., fam.) s. m. art., voc. coane/conule (conul/conu’/conule Alecu)

cucon² (termen de politețe) (înv.) s. m., voc. cucoane; pl. cuconi

!cucon¹ (fiu; prunc) (înv., reg.) s. m., pl. cuconi

*conul (+ s. propriu m.) (înv., fam.) s. m. art., voc. coane

cucon¹ (termen de politețe) (înv.) s. m., voc. cucoane; pl. cuconi

cucon² v. cocon²

cucon (termen de politețe pentru un bărbat) s. m., pl. cuconi

COCON s. v. băiat, copil, fecior, fiu, nou-născut, prunc, sugaci, sugar, tânăr.

COCON s. v. gogoașă.

cocon s. v. BĂIAT. COPIL. FECIOR. FIU. NOU-NĂSCUT. PRUNC. SUGACI. SUGAR. TÎNĂR.

COCON s. (ENTOM.) gogoașă. (~ al viermilor de mătase.)

CUCON s. v. domn.

CUCON s. domn, (înv. și fam.) musiu, (grecism înv.) chir, (italienism înv.) signor.

cocon (coconi), s. m. – 1. Copil, prunc. – 2. Prinț. – 3. Tînăr de neam. – 4. Domn. – 5. Floare, Zinnia elegans. – Var. cucon. Probabil der. de la coc(a) „copil”, deși suf. -on nu este prea clar (DAR înceacă să-l explice ca o formă asimilată -un). Cuvîntul este înv. – Der. cocoană (var. cucoană), s. f. (înv., copilă; Trans., fecioară, tînără, doamnă, femeie din clasa socială superioară; Arg., găină; coropișniță); coconaș (var. cuconaș, conaș), s. m. (domnișor); coconesc, adj. (înv., infantil; domnesc); coconos, adj. (exigent, deprins cu luxul); cocon(ăș)i, vb. (a trata cu multă considerație, a cinsti; a se umfla în pene); coconie, s. f. (copilărie, anii copilăriei; orgoliu, mîndrie aristocratică); coconet, s. n. (aristocrație); coconiță (var. cuconiță, coniță), s. f. (domnișoară); cocoșneață, s. f. (femeie înfumurată), formă umoristică. Formă f. apare în limbile balcanice, probabil provenind din rom., cf. ngr. ϰοϰόνα „doamnă”, ϰοϰονίτσα „domnișoară”, de unde a trecut probabil în mr. cuconă, megl. cucoană, tc. kokona, bg. kokona, kokonica; se referă aproape întotdeauna la doamnele grecoaice de familie bună.

COCON sistem de echipare a deltaplanistului de tip integral, profilat aerodinamic.

cocon, coconi, s.m. – 1. Copil, prunc. 2. Tânăr de neam; domn: „Această numire se folosește și azi pentru băiat, fată. Denotă că maramureșenii au fost nemeși, și când au ceva adunare, mai ales la composesorat, se intitulează boieri” (Bârlea, 1924, II: 462); „Să văd mândrele ce fac / Și coconu mneu cel drag” (Papahagi, 1925: 182). „Termenul este încă viu în graiul maramureșean și, în parte, în graiul moldovenesc. A mai fost atestat în ținutul Năsăudului, în Țara Oașului și în Ugocea. De la sensul inițial și de bază, «copil», a ajuns la sensul de «copil (fiu) de boier sau de domnitor»; din această cauză și-a restrâns aria de circulație” (Scurtu, 1966: 79-81). Termenii de cocon, cocoană sunt atestați în Țara Maramureșului, unde sunt folosiți predilect, dar e folosit și sinonimul prunc. În Chioar, Codrul și Lăpuș se folosește exclusiv termenul prunc „fiu”, aria compactă a termenului prunc fiind nord-vestul Transilvaniei (subdialectul crișean), unde este singurul termen întrebuințat (Scurtu, 1966: 51). Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Et. nec. (MDA); probabil din coc(a) „copil” + suf. -on (DER).

cocon, -i, s.m. – 1. Copil, prunc. 2. Tânăr de neam; domn: „Această numire se folosește și azi pentru băiat, fată. Denotă că maramureșenii au fost nemeși, și când au ceva adunare, mai ales la composesorat, se intitulează boieri” (Bârlea 1924 II: 462); „Să văd mândrele ce fac / Și coconu mneu cel drag” (Papahagi 1925: 182). „Termen este încă viu în graiul maramureșean și, în parte, în graiul moldovenesc. A mai fost atestat în ținutul Năsăudului, în țara Oașului și în Ugocea. De la sensul inițial și de bază, «copil», a ajuns la sensul de «copil (fiu) de boier sau de domnitor»; din această cauză și-a restrâns aria de circulație” (Scurtu 1966: 79-81). Termenii de cocon, cocoană sunt atestați în Țara Maramureșului, unde sunt folosit predilect, dar e folosit și sinonimul prunc. În Chioar, Codrul și Lăpuș se folosește exclusiv termenul prunc, „fiu”, aria compactă a termenului prunc fiind nord-vestul Transilvaniei (subdialectul crișean), unde este singurul termen întrebuințat (Scurtu 1966: 51). – Din coc(a) „copil”, suf. -on (DER).

COCON subst., derivat din tema coc; termen folosit cu sensul de „copil” și „tînăr” în sinaxare: Chelsie Coconul (Syn 8 ian); Cei șapte coconi din Efes (4 aug) etc. Din sec. al XIII-lea pînă în sec. al XVIII-lea coconi și cocoane însemnează „fii și fete” (Sd VI 490), fără distincție de clasă socială. I. 1. Coconul, Chelsie; Cocona, fiica lui C-tin Caragea, 1591 (Fil C 252). 2. Coconea, Dan (AO XIV 105). 3. Coconeț, Lazor (Sur XXIV); Coconeață, fam. (AO XXI 173). 4. Cocoaneș, fam., act. 5. Coconea, vecin (17 B IV 300). Cuconea 1608 (Cat. mold. I). 6. Cocoana f., 1572 (Sur XIX); Cucoana f. (16 A III 26); – fata Gligăi (Isp IV ²). II. Scurtat: 1. Conul t. (16 A 1 310); Conea, fam., act. 2. Conei, Stoian, munt. (RI XII 107); – Coman, munt., 1658 (BCI XII 104). 3. Conilă (Dm). 4. Cf. + -achi: Conachi, Costache poetul; – Manolachi (Bîr I), scurt. < coconachi; v. și Conac.