O definiție pentru Clelia


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Clelia Recent și puțin folosit la noi, Clélia reproduce un foarte vechi gentilic Cloelia, masc. Cloelius, nume cu rezonanțe eroice în tradiția romană. Întîlnit frecvent în onomastica oscilor, albanilor, volscilor, umbrienilor (străvechi locuitori ai Peninsulei italice), sub forme foarte apropiate, Cloelius nu poate fi la origine decît un vechi nume italic preluat de romani. Tradiția și istoria pomenesc de un rege al albanilor, Cloelius sau Cluilius (Alba era numele unei străvechi cetăți din Lațium, întemeiate, după legendă, de fugarii din Troia învinsă, conduși de Enea) sau de fecioara eroică Cloelia. Vechile izvoare latine amintesc în anul 498 î.e.n. despre un Q. Cloelius Siculus, iar în 443 î.e.n. despre un Cluilius (rege al volscilor) etc. Adăugind formelor de mai sus pe Cloil (la volsci), Kluvatiis (la osci), Kluviir (la umbrieni) și în sfîrșit, numele romane Cluentius, Cloventius, legătura cu radicalul verbului clueo, propusă de specialiști, devine clară (clueo, cluere, forma mai nouă cluo, cluere, însemna „a avea nume, a se chema, a avea faimă, a fi renumit” de aici inclutus, inclitus „faimos” și cluor, glosat în grecește prin doxa „faimă”). Deși nu a pătruns în onomasticonul creștin, numele nu s-a pierdut, fiind obișnuit și astăzi la multe popoare. Prezența lui în rîndul prenumelor moderne este legată de Renaștere, în timpul căreia o întreagă serie de nume clasice romane au fost repuse în circulație. Cu siguranță că revitalizarea formei feminine (masculinul s-a pierdut) este legată de amintirea tinerei eroine romane, care, după cum povestește istoricul Titus Livius ar fi salvat fetele romane ținute în captivitate de către Porsenna. Frecvent în Italia în perioada Risorgimentului (purtat și de fiica lui Garibaldi), numele pătrunde și la noi, pe cale cultă, odată cu alte nume romane, în secolul trecut, dar este rar folosit. ☐ Cu siguranță că la răspîndirea numelui a contribuit și literatura, foarte cunoscută fiind Clelia Conti din romanul lui H. Stendhal Mănăstirea din Parma, iar din literatura mai veche romanul scriitoarei Madeleine de Scudery, Clélia, histoire romaine.

Intrare: Clelia
Clelia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.