2 definiții pentru Clain

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Clain m. V. Klein.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MICU (CLAIN) 1. Ioan Inocențiu (1692-1768, n. Sasu, jud. Sibiu), iluminist român, deschizătorul luptei politice a românilor din Transilvania. Fiu de oier. Studii la Cluj și Târnavia (azi Trnava, în Slovacia). În calitate de episcop greco-catolic (1729-1751), pornind din cadrele bisericii, a întreprins o complexă și cutezătoare luptă pentru ridicarea poporului său sub toate raporturile, înainte de toate politice, pentru încetarea situației lui numai de „tolerat” pe pământul patriei și ridicarea acestuia la condiția de națiune politică, în virtutea numărului și a sarcinilor pe care le poartă, a greutății și utilității lui în stat. Dar și în temeiul dreptului său istoric: originea romană, prioritatea și continuitatea viețuirii sale pe acest pământ. În consecință, a militat pentru reprezentarea lui corespunzătoare în organele de guvernământ, în dietă, în instituții. A luptat pentru ridicarea și dotarea clerului, pentru drepturile poporului la meserii, la școală, la funcții, pentru ușurarea sarcinilor iobăgești, reducerea robotei. Venind cu un nou concept de națiune, incluzând în ea și masele aservite, cu revendicarea ridicării la națiune politică a unui popor repudiat până aci de națiunile politice consacrate ale țării, a trebuit să înfrunte 15 ani în șir ostilitatea lor acerbă, prin nesfârșite petiții, întâmpinări, demersuri personale, memorii, inclusiv un amplu „Supplex Libellus”, la Guvern, în dietă, la Curte. Lupta sa însă depășind mult și intențiile regimului imperial, agitând și masele populare, I.M. a devenit în cele din urmă incomod, indezirabil. Chemat în 1744 la Viena și pus sub acuzație, a luat în taină, spre a cere sprijinul papei, drumul Romei, de unde apoi împărăteasa nu i-a mai îngăduit, împotriva tuturor insistențelor sale și ale poporului său, nicicând revenirea; a rămas un exilat, iar în 1751 a fost silit să abdice. A continuat însă și din depărtare să agita lupta de acasă. I.M. a conceput programul politic al românilor din Transilvania, el i-a fixat, durabil, și argumentele fundamentale. Programul său politic a indicat și sarcinilor științei Școlii Ardelene; pe firul lui va apărea, după 50 ani, Supplex Libellus Valachorum de la 1791. 2. Samuil M. (1745-1806, n. Sadu, jud. Sibiu), filolog și istoric iluminist român. Nepotul lui M. (1). Unul dintre corifeii Școlii Ardelene. Studii la Blaj și la Institutul Pazmanian din Viena. Prof. la Blaj. Coautor la Supplex Libellus Valachorum și autor a peste 60 de lucrări pe teme diverse. Scrieri istorice („Brevis historica notitia origines et progressu nationis daco-romanae...”, „Scurtă cunoștință a istoriei românilor” și „Istoria și lucrurile și întâmplările românilor...”) în care susține originea romană și continuitatea neîntreruptă a poporului român pe acest teritoriu. Autor al primei gramatici tipărite a limbii române („Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, în colab. cu Gh. Șincai). În „Carte de rogacioni...” (1779) a folosit, pentru a întâia oară în istoria tipăriturilor românești, alfabetul latin. A redactat un dicționar român-latin care a stat la baza „Lexiconului de la Buda”. Traduceri și prelucrări de opere iluministe, științifice, filozofice („Loghica”, „Legile firei”, „Învățătura metafizicii”, „Politica sau filozofia cea lucrătoare”) și literare; dintre cele religioase, cea mai importantă este „Biblia” (1795).

Intrare: Clain
Clain
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.