ciupă sf [At: POMPILIU, B. 1007 / Pl: ~pe / E: ns cf rs чепъ] (Îrg) 1 (Șîs Apă de ~) Apă călduță pentru spălat (sugarii). 2 Cădiță pentru copii. 3 (Îe) Hai ~pa! Vino să faci baie. 4 Albie pentru spălat rufele.

CIUPĂ, ciupe, s. f. (Regional) Albie în care se scaldă copiii mici; apa în care li se face baia. Nu se puteau din destul mira cum și cine le fură copiii, unul din leagăn și altul din ciupă (scaldă)! RETEGANUL, P. V 20. Cînd măicuța ne-a scăldat, Ea ciupa că mi-a țipat Tot în umbra nucilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18.

CIUPĂ, ciupe, s. f. (Reg.) Albie în care se scaldă copiii mici; apa în care li se face baie. – Comp. bg. čipa.

ciupă (ciupe), s. f. – 1. Apă caldă, pentru baia unui copil. – 2. Baia copilului. Origine necunoscută, dar cu siguranță sl. Se poate pune în legătură cu bg. čipa „nou născut” (Lacea, Dacor., V, 397), čipkam „a îmbăia un copil” (DAR) și probabil cu sb. čepa „cameră luxoasă a unei femei”. Este puțin probabilă der. din gr. ϰύπη „concavitate” (Pascu, Etimologii, 46; Pascu, Lat., 257; Diculescu, Elementele, 468), sau din sl. kopati „a spăla” (Cihac, II, 59). – Der. ciupăi (var. ciupăra), vb. (a îmbăia un copil).

ciupă s.f. (reg.) 1. apă călduță (încropită), în care se scaldă copiii mici; baie, scăldătoare, scaldă, scăldăușă. 2. vasul de lemn (albia, copaia, covata, troaca) în care fac copiii mici baie; baia, băița.

ciupă, ciupe, s.f. – (reg.; înv.) 1. Covată din lemn (mai nou, din tablă zincată sau material plastic) utilizată pentru spălarea rufelor sau a copiilor. 2. Apa în care se îmbăiază prima dată nou-născutul (și care, potrivit tradiției, se aruncă în grădină sau la rădăcina unui pom din curte): „Unde mi-ai țâpat ciupa, / De nu mi-i dragă lumea?” (Papahagi, 1925: 167). ♦ (onom.) Ciupa, nume de familie. – Et. nec., dar cu siguranță sl. (DER); comp. cu bg. čipa „nou-născut” (Lacea, cf. DER; DLRM), čipkam „a îmbăia un copil” (DA, cf. DER).

ciupă, -e, s.f. – 1. Covată din lemn (mai nou, din tablă zincată sau material plastic) utilizată pentru spălarea rufelor sau a copiilor: „hainele să spală, dar copilul se ciupăcește” (ALR 1971: 298). 2. Apa în care se îmbăiază prima dată nou-născutul (și care, potrivit tradiției, se aruncă în grădină sau la rădăcina unui pom din curte): „Unde mi-ai țâpat ciupa, / De nu mi-i dragă lumea?” (Papahagi 1925: 167). – Cf. bg. čipa „nou-născut”, čipkam „a îmbăia un copil” (DA cf. DER).

CIUPE, Aurel (1900-1988, n. Lugoj), pictor român. Prof. univ. la Cluj. Temperament liric și colorist prin excelență. Peisaje, naturi statice și portrete compoziționale („Apus de soare”, „Natură statică cu măști”).