5 intrări

Articole pe această temă:

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciúmă sf [At: LEVITICUS, ap. GCR I, 5 / V: (înv) cióma, (reg) cium sm / Pl: (îvr) ~e, ~i / E: ml cyma „umflătură”] 1 Boală infecțioasă și epidemică foarte gravă la oameni și la animale (mai ales la rozătoare), caracterizată prin febră mare, diaree, delir, tumefacții ale ganglionilor Si: pestă. 2 (Îrg; pan) Umflătură crescută pe tulpina porumbului. 3 (Îrg; pex) Tăciune la porumb. 4 (Reg; îs) ~ma vitelor Pestă bovină. 5 (Șîs ~ma găinilor) Holera găinilor. 6 (Reg; îs) ~ma stupilor Boală a albinelor. 7 (Pop) Ființă mitologică, închipuită ca un monstru, ca o babă sau ca moartea, despre care se credea că ar aduce ciuma (1) Si: (reg) maica călătoare. 8 (Pan) Femeie foarte urâtă, rău îmbrăcată, rea și nesuferită Si: holeră, (înv) ciumercă1. 9 (Pop; pex) Pacoste. 10 (Bot; reg; îc) ~ma fetei Ciumăfaie (1) (Datura stramonium). 11 (Bot; reg; îae) Dafin (Laurus nohilis). 12 (Îc) ~ma apelor Plantă erbacee acvatică cu tulpina lungă, subțire, ramificată, care se fixează prin rădăcini pe fundul apelor (Elodea canadensis).

CIÚMĂ, ciume, s. f. 1. Boală infecțioasă și epidemică foarte gravă, caracterizată prin febră mare, diaree, delir, tumefacții ale ganglionilor etc.; pestă. 2. Fig. Persoană foarte urâtă (și foarte rea). 3. Fig. Mizerie, năpastă, nenorocire mare. ◊ Ciumă brună = nazism; fascism. 4. Compus: ciuma-apelor = plantă erbacee acvatică cu tulpina lungă, subțire, ramificată, care se fixează prin rădăcini pe fundul apelor (Elodea canadensis).Lat. cyma „umflătură”.

CIÚMĂ, ciume, s. f. 1. Boală infecțioasă și epidemică foarte gravă, caracterizată prin febră mare, diaree, delir, tumefacții ale ganglionilor etc.; pestă. 2. Fig. Persoană foarte urâtă (și foarte rea). 3. Fig. Mizerie, năpastă, nenorocire mare. ◊ Ciumă brună = nazism; fascism. 4. Compus: ciuma-apelor = plantă erbacee acvatică cu tulpina lungă, subțire, ramificată, care se fixează prin rădăcini pe fundul apelor (Elodea canadensis).Lat. cyma „umflătură”.

CIÚMĂ, ciume, s. f. 1. Boală epidemică foarte primejdioasă și foarte contagioasă (luînd altădată proporții catastrofale), produsă de un bacil specific și caracterizată prin manifestări pe piele, prin inflamarea ganglionilor etc.; pestă. S-a răspîndit vorba că a izbucnit ciuma pe bord. BART, E. 274. Țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii. CREANGĂ, P. 73. ◊ (În imprecații) Și-apoi de ce nu m-ați sculat? mînca-v-ar ciuma să vă mănînce! CREANGĂ, P. 11. ◊ Ciuma lui Caragea = epidemie care a bîntuit în țara noastră la începutul secolului al XIX-lea (sub domnia lui Caragea). A fost în multe rînduri ciumă în țară, dar analele Romîniei nu pomenesc de o boală mai grozavă decît ciuma lui Caragea. GHICA, S. 29. Ciumă bubonică v. bubonică. 2. Fig. Persoană urîtă la înfățișare, rea la fire, nesuferită. Am o ciumă de muiere, De toată lumea mă teme. HODOS, P. P. 196. Pentru unii mumă, iar pentru alții ciumă, se spune despre cei ce favorizează pe unii și se poartă rău cu alții. 3. Fig. Mizerie, pacoste, năpastă, nenorocire mare. Această ciumă-n lume și aceste creaturi Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară. EMINESCU, O. I 151.

CIÚMĂ ~e f. 1) Boală contagioasă și epidemică, foarte gravă, cauzată de o infecție bacteriană, manifestată prin febră, astenie, delir etc.; pestă. 2) fig. Ființă nesuferită care inspiră groază. ◊ A fi pentru unii mumă și pentru alții ~ se spune despre cei care sunt buni cu unii și răi cu alții. 3) fig. Nenorocire grea care se abate asupra cuiva; năpastă; urgie. [G.-D. ciumei] /<lat. cyma

ciumă f. 1. boală contagioasă și epidemică, care se manifestă prin bube sau umflături în părțile delicate ale corpului; 2. personificarea boalei (în tradițiunile populare): baba Ciuma cea păgână Pop.; 3. fig. fată sau femeie peste măsură de urîtă, ceva nesuferit sau urgisit. [Slav. ČUMA].

cĭúmă f., pl. e (cp. cu lat. cýma, cûma [d. vgr. kýma], mugur, cĭocan de varză, de unde și alb. kimă, păr, verme de apă, un fel de ulcer; vsl. bg. rus. čúma; turc. čuma; ung. csuma, csoma). Pestilență, pestă, o epidemie febrilă foarte ucigătoare. Cĭuma bubonică, cĭuma care se manifestă pin buboane care se inflamează și se gangrenizează. Fig. Iron. Femeĭe foarte urîtă saŭ rea (holeră, urgie). A fi pentru uniĭ mumă, și pentru alțiĭ cĭumă, a favoriza pe uniĭ și a persecuta pe alțiĭ. Cĭuma feteĭ, V. cĭumăfaĭe.

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nuntă. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. *bradh, bredh.

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia coniferelor, înalt, cu frunze de culoare verde-închisă, persistente, în formă de ace și avînd pe partea inferioară două dungi alburii; crește în zona muntoasă (Abies alba sau Abies pectinata); p. ext. nume generic dat arborilor din familia coniferelor. V. pin, molid, ienupăr. Mari bogătani, Fiare flămînde-nsetate De aur, de arginți, de bucate, De păduri de brad. BENIUC, V. 153. La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Din vîrful Carpaților, Din desimea brazilor, Răpezit-am ochii mei. ALECSANDRI, P. II 9. ◊ (Metaforic) Ea încă avea la ce se uita la el; căci era un brad de romînaș. ISPIRESCU, L. 125. ◊ Apă de brad = amestec lichid de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru primenirea aerului în camere, săli de spectacole etc. ◊ Compuse: bradul-ciumei = un fel de jneapăn cu fructe mici; brad-negru sau brad-roșu = molid. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad. EMINESCU, O. I 105. 2. Vîrf sau crengi de brad cu care se împodobește carul sau porțile mirilor în timpul nunții. 3. (Articulat; în forma hora bradului) Numele unei hore care se joacă în ajunul cununiei la casa miresei.

Tănase (de ciumă) m. sărbătoare băbească ce cade la 18 Ian. și pe care țărănii o țin ca să fie feriți de ciumă. [Cuviosul Atanasie și Chiril].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciúmă s. f., g.-d. art. ciúmei; pl. ciúme

ciúmă s. f., g.-d. art. ciúmei; pl. ciúme

brádul-ciúmei (jneapăn) s. m. art.

ciúma-ápelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. ciúmei-ápelor

!rădăcína-ciúmei (plantă) s. f. art., g.-d. art. rădăcínii-ciúmei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIÚMĂ s. (MED.) pestă, (rar) pestilență.

CIUMĂ s. (MED.) pestă, (rar) pestilență.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ciúmă (ciúme), s. f.1. Plagă a porumbului. – 2. Laur. – 3. Boală infecțioasă epidermică foarte gravă. – 4. Monstru din mitologia populară care personifica ciuma. – 5. Plagă, calamitate. – Mr. țumă, megl. ciumă. Probabil lat. cyma, din gr. ϰυμα (Pușcariu 330; Pușcariu, Lat. ti, 60; Pușcariu, Conv. Lit. XXXVII, 600; Berneker 163; Capidan, Dacor., III, 142; Diculescu, Elementele, 477; Bologa, Dacor., IV, 962; DAR). Forma lat. vulg. ciuma, punct de plecare al fonetismului rom. apare în glose tîrzii, cf. sp. cima, „vîrf, culme”, esquilmar „a stoarce, a secătui” (Corominas, Anales Inst. Ling., II, 128). De la sensul primitiv, de „tumoare, umflătură”, evoluția sensului se explică prin simptomele bolii, cf. peste bubónica „ciumă bubonică” și mr. pănucl’ă „tumoare” și „ciumă”. Rezultatul normal ar fi trebuit să fie, se pare, *cimă; u ar fi în acest caz secundar ca în bucium. Este cuvînt care apare aproape în toate limbile din estul Europei (alb. kjimë „abces”, tc. çuma „ciumă”, bg., sb., rus. čuma, rut., pol. dzuma, mag. csoma, csuma, toate cu sensul de „ciumă”); cf. și it. cima, fr. cime, sp. cima, cu sens diferit. Toate limbile în care apare sensul de „ciumă” par a indica un împrumut din rom., cu atît mai mult cu cît cuvîntul nu se explică prin mijloace interne ale nici uneia din limbile interesate (cf. Berneker; Capidan, Dacor., III, 142). Totuși, s-a propus un etimon sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 53 și Lexicon, 1128; Cihac, II, 58), bg. (Conev 94), alb. (Philippide, II, 639), tc. (Mladenov 689). Der. ciumat (var. ciumaș, ciumos), adj. (pestifer; ciumat, bolnav de ciumă); ciumar, s. m. (laur), pe care Diculescu, Elementele, 485 îl apropie de gr. ϰυμάριον, dar care ar putea fi der. în cadrul rom.; ciuma, vb. (a îmbolnăvi de ciumă; despre fructe, a se strica); ciumăfaie, s. f. (laur), a cărui a doua parte nu a fost explicată satisfăcător, și care se mai numește, probabil prin etimologie populară, ciuma fetei (Cihac, II, 491, pleacă în mod eronat de la mag. csuda „minune” și fa „copac”; Diculescu, Elementele, 485 de la cimă, cu suf. gr. ϰαφος; și DAR sugerează o legătură cu mag. csudafa „laur”).

arată toate definițiile

Intrare: ciumă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciu
  • ciuma
plural
  • ciume
  • ciumele
genitiv-dativ singular
  • ciume
  • ciumei
plural
  • ciume
  • ciumelor
vocativ singular
plural
Intrare: Ciumă
Ciumă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Ciumă
Intrare: bradul-ciumei
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bradul-ciumei
plural
  • brazii-ciumei
genitiv-dativ singular
  • bradului-ciumei
plural
  • brazilor-ciumei
vocativ singular
plural
Intrare: ciuma-apelor
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciuma-apelor
plural
genitiv-dativ singular
  • ciumei-apelor
plural
vocativ singular
plural
Intrare: rădăcina-ciumei
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rădăcina-ciumei
plural
genitiv-dativ singular
  • rădăcinii-ciumei
plural
vocativ singular
plural

bradul-ciumei

  • 1. Varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia).
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie:

ciuma-apelor

  • 1. Plantă erbacee acvatică cu tulpina lungă, subțire, ramificată, care se fixează prin rădăcini pe fundul apelor (Elodea canadensis).
    surse: DEX '09

etimologie:

ciumă

  • 1. Boală infecțioasă și epidemică foarte gravă, caracterizată prin febră mare, diaree, delir, tumefacții ale ganglionilor etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: pestilență pestă 3 exemple
    exemple
    • S-a răspîndit vorba că a izbucnit ciuma pe bord. BART, E. 274.
      surse: DLRLC
    • Țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii. CREANGĂ, P. 73.
      surse: DLRLC
    • (În imprecații) Și-apoi de ce nu m-ați sculat? mînca-v-ar ciuma să vă mănînce! CREANGĂ, P. 11.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Ciuma lui Caragea = epidemie care a bîntuit în țara noastră la începutul secolului al XIX-lea (sub domnia lui Caragea).
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • A fost în multe rînduri ciumă în țară, dar analele Romîniei nu pomenesc de o boală mai grozavă decît ciuma lui Caragea. GHICA, S. 29.
        surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
  • 2. figurat Persoană foarte urâtă (și foarte rea).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Am o ciumă de muiere, De toată lumea mă teme. HODOS, P. P. 196.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie Pentru unii mumă, iar pentru alții ciumă, se spune despre cei ce favorizează pe unii și se poartă rău cu alții.
      surse: DLRLC
  • 3. figurat Mizerie, năpastă, nenorocire mare.
    exemple
    • Această ciumă-n lume și aceste creaturi Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară. EMINESCU, O. I 151.
      surse: DLRLC

etimologie: