Cirta f. numele roman al cetății Constantina.

cirtă² sf [At: SEVASTOS, N. 332 / Pl: ~te / E: ns cf firtă] 1 (Pop) Porțiune de patruzeci și două de prăjini de prașilă. 2 (Înv) Bucată de pământ pe care o lucra, în baza unui angajament, țăranul la proprietar. 3 (Îvp) Sfert de stânjen de lemne subțiri tăiate.

cirtă¹ sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / Pl: ~te / E: vsl черта] 1 (Înv) Liniuță. 2 (Pop) Lucru foarte mic, neînsemnat. 3 (Îvp) Interval de timp foarte scurt Si: clipă.

CIRTĂ s. f. (Învechit, mai ales după o negație) Ceva foarte mic, neînsemnat; dram, iotă. Nu pot să schimb nici o iotă sau o cirtă din hotărîrea mea. ISPIRESCU, L. 219. ♦ Interval de timp foarte scurt, clipă. Să nu stai la chibzuială nici o cirtă. ISPIRESCU, M. V. 6.

cirtă f. 1. linie, trăsură de condeiu: nici o cirtă, nici o iotă; 2. interval: într’o cirtă de vreme ISP.; 3. porțiune de arătură ce fac sătenii la boieri. [Slav. ČRŬTA, linie].

1) círtă f., pl. e (vsl. črŭta, trăsătură, linie). Munt. Un timp scurt, oare-care timp: după o cirtă de vreme. Nicĭ o cirtă, nicĭ o ĭotă, nicĭ de cum, de loc. V. bechĭ.

2) círtă f., pl. e. Nord. Pop. Firtă.

fírtă f., pl. e (din răd. luĭ firtaĭ, firtac, sfert). Mold. Un sfert de pogon de vie (de ordinar o sută de butucĭ). Porțiunea de arătură pe care țăraniĭ o lucraŭ boĭeruluĭ. – Pop. hirtă și (nord) cirtă. V. cirtă.

cirtă (înv.) s. f., g.-d. art. cirtei; pl. cirte

cirtă (pop.) s. f., g.-d. art. cirtei; pl. cirte

cirtă s. f., g.-d. art. cirtei; pl. cirte

CIRTĂ s. v. ceas, clipă, clipită, minut, moment, oră, secundă, timp, vreme.

cirtă s. v. CEAS. CLIPĂ. CLIPITĂ. MINUT. MOMENT. ORĂ. SECUNDĂ. TIMP. VREME.

cirtă (cirte), s. f. – 1. Trăsătură. – 2. Cantitate mică, pic. – 3. Moment, secundă. Sl. črŭta (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, 56; Pușcariu, Dacor., VIII, 349); cf. ciort, care aparține aceleiași rădăcini. După Edelspacher 12, din rom. provine mag. csirta. Din aceeași familie fac parte ciorsăi; certat, adj. (tăiat), din sl. čertŭ (Pușcariu, Dacor., IV, 680); cest, s. n. (înv., bucată, fragment, crîmpei), din bg. čest (Tiktin).

cirtă, cirte s. f. 1. Colțișor mic sau îndoitură abia observabilă la consoanele alfabetului evreiesc, prin care se deosebeau literele unele de altele. 2. (Pop.) Lucru foarte mic și neînsemnat. ♦ Interval de timp foarte scurt; clipă. – Din sl. črŭta.