2 intrări

19 definiții

ciocârlán sm [At: DOMBROWSKI, P. 170 / Pl: ~i / E: srb čevrljuga „ciocârlie”, čvrljak, čukurliĭ, čukurdelĭ] 1 (Orn) Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galeria cristata). 2 Masculul ciocârliei. 3 (Îe) A se cucuia ca un ~ A se mândri. 4 (Îe) A fî ~ (de beat) sau a fi beat cum e ~ul A fi foarte beat. 5 (Îe) A prinde ~ul de coadă A se îmbăta. 6 (Fig) Om mândru. 7 Numele unui joc popular. 8 Melodia după care se execută ciocârlanul (7). 9 (Bot; reg) Coroniște. 10 (Reg) Târnăcop.

CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2.

CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2.

ciocârlán s. m., pl. ciocârláni

ciocârlán s. m., pl. ciocârláni

CIOCÂRLÁN s. (ORNIT.; Galerida cristata) (Transilv.) moșuț.

CIOCÂRLÁN s. v. coroniște.

CIOCÂRLÁN ~i m. 1) Pasăre sedentară de talie mică, cu un moț pe cap, cu picioare lungi și cu penaj brun-cenușiu. 2) reg. Bărbătușul ciocârliei. /cioc + îrlă + suf. ~an

ciocârlan m. bărbățelul ciocârliei.

CIOCÎRLÁN, ciocîrlani, s. m. 1. Pasăre de culoare cenușie-gălbuie, cu un moț pe vîrful capului, care-și caută hrana sărind de colo-colo (Galerita cristata). După ce zbură și tot zbură vreme lungă, ca povestea care d-aci încolo mai frumoasă este, ciocîrlanul se coborî pe pămînt. POPESCU, B. III 67. Și atunci, numai iaca un ciocîrlan șchiop se vede viind, cît ce putea. CREANGĂ, P. 93. Ciocîrlan moțat Strigă noaptea-n sat (Puțul cu cumpănă). TEODORESCU, P. P. 241. ♦ Fig. (Rar) Om mîndru, fudul. De-aș putea să-l smulg de pene pe ciocîrlanul ist de proprietar nou! ALECSANDRI, T. 258. 2. Bărbătușul ciocîrliei. Ciocîrlanul și ciocîrlia își fac cuibul lor în țarine, subt brazde, printre iarbă. La TDRG.

ciocîrlán (ciocârláni), s. m.1. Bărbătușul ciocîrliei (Alauda cristata). – 2. Plantă (Coronilla varia). – 3. Dans tipic. Probabil de la *ciocîrlă „obiect cu forma curbată sau în spirală”, der. de la cioacă, și astăzi cunoscut numai cu forma cocîrlă, v. cuvîntul. Se explică prin imaginea zborului caracteristic al acestei păsări cînd se lasă jos din înalt, și de asemenea prin analogia primei părți a cuvîntului cu cioc „moț, smoc de pene”, cu totul caracteristic păsării respective. Suf. este cu siguranță expresiv, cf. cocîrlă, codîrlă, modîrlan, șopîrlă, țopîrlan. Prezența imaginii spiralei la acest nume a fost semnalată, cf. Spitzer, Arch. Rom., XII, 160; Pușcariu, Dacor., VI, 306-9; DAR; s-a încercat însă să se explice prin surse onomatopeice, ca în bg. čevruliga „ciocîrlie”, sb. čevrljuga „ciocîrlie”, cf. sb. čokrlije „cîrcel de viță”. Înainte Candrea, Elemente, 405, plecase de la cioc, pe care îl considera compus cu un element expresiv -îrlă. Pentru Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110, este cuvînt dac; după Philippide, II, 706, trebuie pus în legătură cu alb. zok „pasăre”. Lahovary 322 crede că este cuvînt anterior indoeurop. Der. ciocîrlie, s. f. (pasăre cîntătoare mică, ce zboară vertical la mari înălțimi); ciocîrleț, s. m. (pasăre, Sitta europaea), al cărui nume se poate compara cu ciocănitoare. Existența lui *ciocîrlă reiese și din prezența lui ciocîrlie, s. f. (vargă, nuielușă; la plug, plaz, talpă), al cărui prim sens este identic cu cel de cioancă; ciocîrlău, s. m. (Munt., colină, deal). Ciocîrlie, s. f. (cîrcel de viță) provine fără îndoială din sb.; în schimb din rom. provine sb. čokrljan (Candrea, Elemente, 405).

cĭocîrlan m. (d. cĭoc cu înț. de „moț”, de ex., barbă'n cĭoc, pin [!] aluz. la moțu acesteĭ păsărĭ, cum se vede și din ngr. tsutsulĭános, cĭocîrlan, care vine d. rom. țuțuĭan. Cp. cu it. sud cucugghiata, cĭocîrlan, adică „cucuĭată, moțată”, și cu rom. țopîrlan și cĭocoĭ). O pasăre necăjătoare [!] din neamu vrăbiiĭ, dar maĭ mare și moțată (galerita cristata). Umblă pin semănăturĭ și pe marginea drumurilor și nu se pune pe ramurĭ. V. cĭocîrlie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ciocârlán, ciocârlani, s.m. – (ornit.) Pasăre de culoare brun-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). Semnalată și în Maramureș (Lengyel, 2007: 125). ♦ (onom.) Ciocârlan, Ciocârlău, nume de familie în Maramureș. – Din srb. čevrljuga „ciocârlie” (MDA).

CIOCÎRLÁN s. (ORNIT.; Galerida cristata) (Transilv.) moșúț.

CIOCÎRLÁN (‹ cioc) s. m. 1. Bărbătușul ciocîrliei. 2. C. moțat = pasăre de c. 18 cm, din ordinul paseriforme, înrudită cu ciocîrliile, cu penele brun-cenușii și cu un moț de pene pe cap (Galerida cristata). 3. (ARHIT.) Rînd de șiță profilat în scop decorativ pe coama acoperișului.

CIOCÎRLAN, Ștefan (1856-1937), arhitect român. Adept al arhitecturii eclectice (vechea clădire a ziarului „Adevărul”). Primul secretar al Societății Arhitecților Români. Contribuții la apariția revistelor „Analele arhitecturii” și „Arhitectura”.

ClOCÎRL/Ă, -AN, -IE subst. 1. Ciocîrlă (Sd XVI); Ciocîrl/u s.; -ești s. (Ștef). 2. Ciocîrlan, fam. (Isp III1) etc. 3. Ciocîrli/e (Dm; Isp III1); – Toader (Răc 23); -ești s. (17 A III 144).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a lua ciocârlanul de coadă expr. (pop.) a se îmbăta

Intrare: ciocârlan
ciocârlan substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciocârlan ciocârlanul
plural ciocârlani ciocârlanii
genitiv-dativ singular ciocârlan ciocârlanului
plural ciocârlani ciocârlanilor
vocativ singular
plural
Intrare: Ciocârlan
Ciocârlan