CEAPĂ, cepe, s. f. 1. Plantă erbacee legumicolă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică și verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, dispuse în inflorescențe dese (Allium cepa). ◊ Ceapă de apă = ceapă care se cultivă prin răsad și se recoltează în același an în care s-a semănat. Ceapă de sămânță = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific și cu conținut bogat de vitamine, folosit în alimentație; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valorează nici cât) o ceapă degerată, se spune despre cineva (sau despre ceva) fără nicio valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.

MAC², maci, s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roșii și cu semințe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semințele ei se folosesc în alimentație. ♦ P. restr. Sămânța macului (1), folosită în alimentație. 2. Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă cu flori roșii, având la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zămoșiță. – Din bg. mak, sb. mak.

ceapă sf [At: BIBLIA (1688), 101/2 / Pl: cepe / E: ml caepa] 1 Plantă erbacee leguminoasă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică, verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, în umbele globulare (Allium cepa) Si: (gmț) slănină-de-post, brânză sârbească. 2 (Prc) Bulb al cepei (1). 3 (Pex) Bulb al altor plante. 4 (Îe) Lapte de ~ Suc al cepei (1), întrebuințat în medicina populară. 5 (Îe) Nu plătește (sau nu face, rar, nu ajunge) nici (cât) o ~ degerată (rar, coaptă) Nu are nici o valoare. 6 (Pop; îe) A mânca o ~ degerată A nu reuși. 7 (Îe) L-a făcut ~ cu apă L-a făcut de râs. 8-9 (Îe) Cu ochii cât ~pa (sau ~pele) Cu ochii larg deschiși (de mirare). 10-11 (Îae) Cu ochii umflați (de plâns). 12 (Bot; îc) ~de-apă Ceapă cultivată prin răsad și recoltată în anul în care s-a semănat (Allium cepa). 13 (Bot; îc) ~-blândă Praz (Allium porum). 14 (Bot; îc) ~-boboloașă Soi de ceapă (1) nedefinit mai îndeaproape. 15 (Bot; îc) ~pa-câinelui Ceapă-de-mare. 16 (Bot; îc) ~-câinească Porumbel. 17 (Bot; îc) ~pa-ciorii Mică plantă cu bulb, cu flori galbene Si: scânteiuță (Gageapratensis). 18 (Bot; îae) Plantă cu bulb, cu flori albastre Si: viorea (Muscari comosum).19 (Bot; îae) Zambilă (Muscari tenuiflorum). 20 (Bot; îae) Porumbel (Muscari botroydes). 21 (Bot; îae) Bălușcă (Ornythogallum gussonei). 22 (Bot; îae) Brândușă-de-toamnă (Colchitum autumnale). 23 (Bot; îae) Planta Hyacynthus comosus. 24 (Îe) A mâncat ~pa-ciorii A fi nebun. 25 (Bot; îc) ~-ciorească, ~-lungă Plantă bulboasă, cu flori alburii Si: cepșoară (Allium fistulosum). 26 (Bot; îae) Turtă. 27 (Bot; îae) Zambilă (Hyacyntus comosus). 28 (Bot; îc) ~-de-mare Plantă bulboasă, cu flori alburii, ai cărei bulbi sunt folosiți ca medicament diuretic Si: ~pa-câinelui (Urginea maritima sau Scilla maritima). 29 (Bot; îc) ~-de-vară Plantă ierboasă, din familia liliaceelor, cu tulpina groasă, cilindrică, înaltă de un metru și cu frunze până la mijloc, cu doi bulbi principali înconjurați de numeroși bulbioli și flori rozacee-liliachii, în mari umbele (Allium ampeloprosum). 30 (Bot; îc) ~-franțuzească Hașmă (Allium asvalonicum). 31 (Bot; îc) ~-lunguiușă Plantă nedefinită mai îndeaproape. 32 (Bot; îc) ~-măruntă, ~-de sămânță Arpagic (Allium schoenoprasum). 33 (Bot; îc) ~-rea Sorbestrea (Sanguisorba officinalis). 35 (Fig; înv; irn) Ceas mare, demodat.

cioară sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: ~re / Pl: ~re, ~ri / E: cf alb soŕe, pn ciura, ceh coura, cura, rrm cor „hoț”] 1 Nume dat mai multor specii de păsări din familia corvidelor^[1], cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). 2 (Șîs) ~-cenușie, ~-sură, ~-de-pădure, ~-vânătă, ~-bălțată Pasărea Corvus corone cornix. 3 (Șîs) ~-neagră Pasărea Corvus corone corone. 4 (Șîs) ~-fumurie, ~-sură-românească (Corvus cornix sardonius). 5 (Șîs) ~-de-sămănătură, ~-de-câmpie sau ~-de-holde, ~-neagră, ~-gulerată sau bălțată, vânătă, stăncuță Pasărea Corvus frugilegus frugilegus. 6 (Pfm; îe) l-a mâncat ~ra colacul A murit. 7 (Îlav) Cât (sau ca) ~ra-n par Foarte puțin timp. 8 (Îal) Pe apucate. 9 (Îe) A sta înfipt ca ~ra-n par A fi încrezut. 10 (Îe) A se da în laț ca ~ra A intra orbește într-un pericol. 11 (Îae) A-și face mendrele, dar a o păți. 12 (Îae) A lucra fără tragere de inimă. 13 (Îae) A-și crea dificultăți. 14 (Îlav) Ca ~ra-n laț Ca un neputincios. 15 (Îs) Marțea ~orilor Marțea din săptămâna brânzei. 16 (Reg; îcs) De-a ~ra Jocul „de-a pasărea zboară”. 17 (Îc) ~-pucioasă Dumbrăveancă. 18 (Îc) ~-de-mare Chirighiță. 19 (Fam; dep) Rrom. 20 (Îf cioarli^[2]) Ucigă-l-toaca. 21 (Îe) Ce sau cum ~rile Cum naiba? 22 (Trs) Sas îmbrăcat nemțește. 23 (Reg) Câine negru ciobănesc. 24 (Reg; îcs) De-a ~ra cu puișorii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

cioare sf vz cioară

cior² sm vz cioară

mac³ sm [At: CANTEMIR, IST. 153 / Pl: maci, (nob, sn) ~uri / E: bg мак, srb mäk cf mg mäk] 1 (Șîc ~-de-grădină, ~-cultivat, ~-bun,~-involt,~-alb, ~-negru) Plantă din familia papaveraceelor cu miros și gust neplăcut, cu flori mari solitare, de culoare roșie, albă, violetă etc. Si: (reg) somnișor (Papaver semniferum). 2 (Șîc ~-de-câmp, ~-nebun, ~-negru, ~-rău) Plantă cu tulpina și frunzele păroase și cu florile roșii {Papaver dubium). 3 (Șîc ~-roșu, ~-de-câmp, ~-iepuresc, ~-sălbatic, ~-puturos) Plantă cu tulpina și cu frunzele acoperite de peri aspri perpendiculari, cu flori roșii, având la baza petalelor o pată neagră Si: înăcuț, păpădie, (reg) paparoană, paparună, somnișor {Papaver Rhoeas). 4-6 (Șîc ~-galben, ~-de-munte, ~-alpin, ~-pirenaic) Specii de mici plante erbacee cu frunzele păroase, cu florile galbene solitare în vârful tulpinii, care cresc pe vârfurile munților {Papaver pyrenaicum, Papaver surantiacum, Papaver alpinum). 7 (Îc) ~-roșu-de-grădină Plantă ornamentală cu frunzele de culoare verde-închis și cu florile mari, solitare, de culoare roșie (Papaver bracteatum). 8 (Pop; îe) Cât un fir (sau un sâmbure, un grăunțe) de ~ Foarte mic. 9 (Îlav) Nici cât un fir de ~ Foarte puțin. 10-1 (Îc) ~-cornut Specii de plante erbacee păroase, cu flori terminale solitare, roșii ca sângele și având la baza petalelor o pată neagră Si: (reg) paparoane, paparună (Glaucium corniculatum, Glaucium phoeniceum). 10-11 (Îc) ~-cornut Specii de plante erbacee păroase, cu flori terminale solitare, roșii ca sângele și având la baza petalelor o pată neagră Si: (reg) paparoane, paparună (Glaucium corniculatum, Glaucium phoeniceum). 12 (Îc) ~-spinos Gen de papaveracee care cuprinde câteva specii de plante erbacee, cu suc caustic de culoare gălbuie, folosit în medicină. 13 Sămânță de mac³. 14 (Bot; reg; îc) ~ul ~cioarei Zămoșiță (Hibiscus trionum). 15 (Bot; reg; îc) ~ul ~cucului Planta Luzula campestris. 16 (Bot; reg; îc) ~-bătut, ~-porcesc, ~-înalt, ~-păsăresc Plante nedefinite mai îndeaproape.

MAC², maci, s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roșii și cu semințe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semințele ei se folosesc în alimentație. ♦ P. restr. Sămânța macului (1), folosită în alimentație. 2. Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă cu flori roșii, având la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zămoșiță. – Din bg. mak, scr. mak.

CEAPĂ, cepe, s. f. 1. Plantă erbacee, comestibilă, cu miros puternic, specific; are tulpina subterană rotundă și acoperită cu frunze groase, albe; tulpina aeriană e dreaptă, cilindrică și verde, la fel cu frunzele aeriene verzi, care pornesc de la baza ei (Allium cepa). De mîncare? O ceapă, un usturoi și o bucată de mămăligă rece. CREANGĂ, P. 6. În toată împrejmuirea un miros greu de oaie, de ceapă și de rachiu. ODOBESCU, S. III 18. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plăti) nici (sau cît) o ceapă (degerată) = a nu avea nici o valoare, a nu face două parale. Una fără alta, aceste bulendre nu fac nici două cepe degerate. ISPIRESCU, L. 215. Cîte trei nu fac o ceapă. GHICA, A. 248. ◊ (Ca termen de comparație pentru ochi) Ochii i-au ieșit afară din cap, cît cepele de mari. CREANGĂ, P. 53. ◊ Ceapă de apă = ceapă care (spre deosebire de arpagic) se recoltează în același an în care s-a semănat, ◊ Compus: ceapa-ciorii = nume dat la trei plante din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). ◊ Expr. A mînca ceapa-ciorii = a înnebuni. 2. Bulb. O ceapă de lalea s-a vîndut cu prețul fabulos de zece mii galbeni. NEGRUZZI, S. I 97.

CIOARĂ, ciori, s. f. 1. Pasăre neagră-cenușie, mai mică decît corbul, cu ciocul scurt (Corvus cornix). O cioară... Se lasă pe-o creangă uscată. BENIUC, V. 100. De pe miriști se ridicau, din cînd în cînd, stoluri de ciori, care-și amestecau țipetele și croncăniturile în văzduhul liniștit. SADOVEANU, O. I 442. Sus, pe-un stîlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară. TOPÎRCEANU, M. 9. Pentru că era «fata mamei», se alinta, cum s-alintă cioara-n laț. CREANGĂ, P. 283. Să nu dai vrabia din mînă pe cioara din par. ◊ Expr. Cît (sau ca) cioara-n par = foarte puțin timp, aproape de loc, pe apucate. De-acum în dulce stabilitate Am s-o duc vesel, fără habar, Servindu-mi țara pe așezate, Iar nu din fugă, ca cioara-n par. ALECSANDRI, T. I 373. Ca ciorile = ca naiba, ca dracul. ◊ (Atestat în forma ca cioarele) M-ați tot rugat să vă spui și eu cîte vrun basm... și, ca cioarele, parcă era un făcut, de n-am putut să vă împlinesc cererea. ISPIRESCU, U. 1. Cum ciorile? = cum naiba? cum dracul? (Atestat în forma cum cioarele) Cum cioarele era să mă duc la Caterlez? CONTEMPORANUL, IV 136. Ce ciorile? = ce naiba? ce dracul? (Atestat în forma ce cioarele) Ce cioarele de nu dau peste păcatele de buruiene? CONTEMPORANUL, VII 144. ◊ (În imprecații) Găsi-te-ar ciorile! DAVIDOGLU, O. 46. 2. (Articulat și în expr. de-a cioara) Numele unui joc de copii. – Pl. și: cioare (C:. PETRESCU, S. 20, SADOVEANU,Z. C. 7).

MAC², maci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante înrudite între ele (Papaver), cu floare de obicei roșie și cu semințe uleioase închise într-o capsulă; din fructele unei specii cultivate (Papaver somniferum) se extrage opiu, iar semințele ei se întrebuințează în alimentație. Maci roșii aducători de somn Năpădiră grînele bălaie. BENIUC, V. 75. Vă dau o mierță de sămînță de mac. CREANGĂ, P. 262. Sub icoana afumată unui sfînt cu comănac Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMINESCU, O. I. 84. ◊ (Cu sens colectiv) Și-a zis: «Cît mac e prin livezi, Atîția ani la miri urez!». COȘBUC, P. I. 59. ◊ (În comparații și metafore) Anica plecă ochii în pămint, roșie mac. C. PETRESCU, Î. II 170. ♦ Semințele unora dintre plantele descrise mai sus, folosite ca ingredient în bucătărie. Covrigi cu mac. 2. Compuse: mac-cornut = plantă erbacee cu flori roșii ca sîngele, avînd la baza fiecărei petale o pată neagră; crește prin locuri cultivate sau pe marginea drumurilor (Glaucium corniculatum); macul-cioarei = zămoșiță (Hibiscus ternatus).

MAC², maci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante, cu floare de obicei roșie și cu semințe uleioase (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semințele ei se folosesc în alimentație. ♦ Sămînța plantei, folosită în alimentație. 2. Compuse: mac-cornut = plantă cu flori roșii avînd la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); macul-ciorii = zămoșiță. – Slav (v. sl. makŭ).

CEAPĂ cepe f. 1) Plantă erbacee legumicolă, comestibilă, cu tulpina subterană în formă de bulb, la exterior cu frunze lungi tubulare, având flori albe dispuse în inflorescențe dese. ~ verde. 2) Bulbul acestei plante folosit în alimentație. ◊ ~ de sămânță arpagică. A nu face nici (cât) o ~ degerată a nu valora nimic. ~a-ciorii plantă erbacee perenă, cu tulpina subterană în formă de bulb, cu frunze lanceolate și flori divers colorate. [G.-D. cepei; Sil. cea-pă] /<lat. caepa

CIOARĂ ciori f. Pasăre sedentară, de talie medie, cu cioc mare, puternic și cu penaj cenușiu sau negru. ~ gulerată. ◊ Cât ~a în par o clipă; foarte puțin. Ce (sau cum) ciorile! ce (cum) naiba! A-l râde și ciorile se spune despre cineva, care a ajuns de râsul tuturor. [G.-D. ciorii; Sil. cioa-ră] /Cuv. autoht.

cioară f. 1. pasăre neagră mai mică decât corbul și cu ciocul mai scurt (Corvus cornix); 2. fam. țigan: cioară, adu călimări și hârtie! FIL.; 3. ca blestem: fire-ai al cioarelor! [Onomatopee ca și friulanul ČORE].

cĭoáră f., pl. cĭorĭ și (nord) cĭoare (alb. čaulă, cĭoară; tarentin čola, mrom. țoară. Cp. și cu alb. sórră, cĭoară; friulan čore, înrudit cu vgr. kórax și lat. corvus, corb. Cp. cu țarcă și știrică). O pasăre neagră care bate’n albastru, rudă cu corbu, dar maĭ mică (cornix). Epitet batjocuritor Țiganilor și Țigancelor. Cĭoară pucĭoasă (Munt.), dumbrăveancă. Fire-aĭ al cĭorilor, mînca-te-ar cĭorile! (corbiĭ), lua-te-ar dracu! Ce cĭorile! ce dracu! A da vrabia din mînă pe cĭoara din par, a da un cîștig mic, dar sigur, pe unu mare, dar nesigur.

ceapa-ciorii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cepei-ciorii

cioară s. f., g.-d. art. ciorii; pl. ciori

macul-ciorii (plantă) s. m. art.

ceapa-ciorii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cepei-ciorii

cioară s. f., g.-d. art. ciorii; pl. ciori

!macul-ciorii (plantă) s. m. art.

ceapa-ciorii s. f.

cioară s. f., g.-d. art. ciorii; pl. ciori

macul-ciorii s. m.

cioară, ciori.

CEAPA-CIORII s. v. bălușcă, brândușă, porumbei, scânteiuță.

CIOARĂ s. v. rom, țigan.

MACUL-CIOAREI s. v. brâncă, zămoșiță.

ceapa-ciorii s. v. BĂLUȘCĂ. BRÎNDUSĂ. PORUMBEI. SCÎNTEIUȚĂ.

cioară-pucioasă s. v. CEUCĂ. DUMBRĂVEANCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.

macul-cioarei s. v. ZĂMOȘIȚĂ.

cioară (ciori), s. f. – 1. Specii de pasăre din familia corbului (Corvus cornix, Corvus corone, Corvus frugilegus). – 2. Pasăre, cioară-de-cîmp (Corvus monedula). – 3. Poreclă dată de obicei țiganilor. – Mr. țoară, megl. cioară. Origine necunoscută. Este considerat cuvînt expresiv, care imită croncănitul ciorii (cf. DAR). Coincide cu alb. sorë (Meyer, Alb. St., IV, 72; Philippide, II, 705), friul. čore, sore „cioară” (REW 2449: Densusianu, Hlr., 231), sicil., calabr. čaulo, napol. čaolę, tarent. čola, piem. čova, sav. šave, cf. calabr. čola, „găină slabă și mică” (Rohlfs 210). Cf. Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114. Este curioasă și coincidența cu per. čurē (Popescu-Ciocănel 22), cuman. čura (Kuun 129), ambele cu sensul de „șoim”; este însă puțin probabilă o relație directă. Este cuvînt dac, după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 176; anterior indoeurop., după Lahovary 323. Sensul 3 este rezultatul unei contaminări cu țig. čor „sărman, nenorocit; țigan” (Graur 138; Juilland 162). Der. ciorărie, s. f. (mulțime de ciori); cioresc, adj. (de cioară, se spune mai ales despre anumite varietăți de plante); cioroi, s. m. (cioară, bărbătuș; corb; poreclă dată țiganilor); cioarcă (var. ciorcușe), s. f. (coțofană, Pica caudata), rezultat al unei contaminări cu țarcă; cioro(i)pină, s. f. (poreclă dată țiganilor), comp. de la cioară sau cioroi cu arăpină; ciorăi (var. corăi), vb. (despre ciori, a croncăni); ciorăitură, s. f. (croncănit).

Sofronie de la Cioara (sec. 18), sfânt cuvios, numele de monah al lui Stan Popovici din Cioara, jud. Alba, unul dintre animatorii răscoalelor dintre 1759 și 1761 din Transilvania împotriva deznaționalizării românilor și unirii cu Roma. Arestat de mai multe ori, a fost eliberat de mulțimile credincioșilor ortodocși, iar după înăbușirea răscoalei s-a retras peste munți la Râmnic. Pentru credința sa nestrămutată pe care a mărturisit-o și a apărat-o cu dârzenie în fața asupritorilor, a fost canonizat de Sf. Sinod al Bis. Ortodoxe Române la 10 octombrie 1955. Este sărbătorit la 21 octombrie.

SOFRONIE DE LA CIOARA (sec. 18, n. Cioara, azi Săliștea, jud. Alba), militant pentru ortodoxie în Transivania. Preot în satul natal. Rămas văduv, s-a călugărit, probabil la mănăstirea Cozia (Țara Românească), după care s-a reîntors la Cioara, unde a întemeiat un schit în hotarul satului, în care învățau copiii din satele învecinate. Între anii 1759 și 1761 îl aflăm în fruntea unei mișcări populare de apărare a credinței ortodoxe, care s-a extins în tot Ardealul, până în Maramureș. La 14-18 febr. 1761 a convocat un mare „sinod” de preoți și mireni la Alba Iulia, în cadrul căruia s-au formulat mai multe revendicări cu caracter religios, social și național, înaintând un memoriu în acest sens Curții imperiale din Viena. După o întâlnire cu generalul Nikolaus Adolf de Buccow, trimisul împărătesei Maria Tereza și comandant al forțelor militare din Transilvania, s-a refugiat în Țara Românească, unde a ajuns egumen la schitul Robaia (dependent de mănăstirea Argeș). În 1955 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat (prăznuit la 21 oct.).

CIOARĂ subst. 1. – (Sd X). 2. Ciora (Dm; Ard). 3. Ciore, Gh. (Met 58); -a (RI VI 263); -a (16 B I 12) și s. 4. Ciorăia fam. (AO V 121; Sd XVI); Cior/ești, -ăști, ss. -ăscul (17 B IV 52); -ăscul, Albu, Ion (Î Div). 5. Ciorana fam. (Ard; Ștef; Sd XXII); Cior/ănul (Dm). 6. Ciorăș, Gh., 1681 (BCI IV 207). 7. Cont. cu subst. țig. piranda: Cioranda fam. (Bîr III). 8. Ciorun (17 B III 462). 9. Cioroi (Sd XXI); -escu (Cotr 4); -an, act. 10. Cf. Cioroviță b. (17 B II 22, 191, 231) și Ciorănga, Neagoe, 1654 (Vieri 67).

Cior/a, -ana, -ăia, -ănga, -e, -ea, -oi, -un etc. v. Cioară 2 – 10.

GAGEA Salisb., GAGEA, CEAPA CIORII, fam. Lliaceae. Gen originar din regiunile mediteraneene, în stepele din regiunile continentale ale Asiei, cca 52 specii, erbacee, vivace, mici, cu bulbi. Frunze bazale, liniare, întregi, des cu nervuri paralele. Flori hermafrodite, rar unisexuate (6 stamine, stigmat cu 3 lobi slab conturați) cu perigonul alcătuit din 6 foliole, în partea interioară galbene, în cea exterioară verzi, în umbele pedunculate. Fruct, capsulă cu sămînță rotundă.

a mânca ceapa ciorii expr. a înnebuni a se sminti.

a umbla cu cioara vopsită expr. a fi necinstit / incorect; a minți.

a-l râde și câinii / și ciorile expr. a fi obiectul batjocurii membrilor unei comunități.

cioară, ciori s. f. (peior.) țigan, țigancă.