cil¹ sm [At: SIMIONESCU, F. R. 461 / Pl: A / E: fr cil] Prelungire protoplasmatică mobilă, în formă de fir subțire, a bacteriilor, a infuzorilor, a algelor și a unor celule animale, servind la locomoție și la deplasarea secrețiilor în organism.

cil² am [At: H XIV, 359 / Pl: ~i / E: tc çil] (Buc; d. cai) În trei peri.

CIL, cili, s. m. (Uneori determinat prin «vibratil») Prelungire plasmatică în formă de fir a unor bacterii, a unor infuzorii sau a unor celule animale, animată de mișcări ritmice; la animalele unicelulare servește ca organ locomotor, iar la organismele superioare are funcții diverse.

CIL s.m. 1. Prelungire protoplasmatică filiformă a celulelor (la unele bacterii, la infuzori), avînd diferite funcții. 2. Păr al pleoapei. [< fr. cil, cf. lat. cilium].

CIL s. m. 1. prelungire protoplasmatică filiformă mobilă la unele bacterii, alge, infuzori sau la unele celule din corpul metazoarelor, cu funcții diferite. 2. păr al pleoapei. (< fr. cil, lat. cilium, geană)

CIL ~i m. (la bacterii, infuzorii, alge etc.) Formație filiformă mobilă care servește la deplasarea sau la vehicularea unor secreții. ~ vibratil. /<fr. cil

cil s. m., pl. cili

cil s. m., pl. cili

cil s. m., pl. cili

cil adj. m. (reg., înv.; despre cai) în trei peri; gri.

CIL. 1. Cil fost sat pe Crișul Alb, r. Arad. 2. Cilea b., olt. (Sd V 305); + -ie: Cilieni s. 3. Prob. + suf. -ca, Cilca b. (16 B V 218).