CHÍTĂ, chite, s. f. (Reg.) 1. Mănunchi de flori, de frunze etc. 2. Mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă. – Din sb. kita, ucr. kyta.

chítă¹ sf [At: I. IONESCU, C. 155 / V: chíță³ sf / Pl: ~te / E: srb kita] (Reg) 1 Mănunchi de flori, de frunze etc. 2 Mănunchi format din 12 fuioare de in sau de cânepă. 3 Snop de grâu. 4 Păpușă de tutun. 5 Ciorchine de cireșe. 6 (La vița de vie) Tufă. 7 Stol de păsări. 8 Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

chítă² sf [At: TDRG / V: chíță⁴ sf / Pl: ~te / E: nct] (Mol) 1 Grijă mare. 2 Dorință imperioasă. 3 Moment decisiv. 4 Noroc. 5 Gând rău. 6 Pică.

chíță² sf [At: CV, 1950, nr. 2/31 / Pl: ~țe / E: nct] (Bot; reg) Bibilică (Numida meleagris).

chíță⁴ sf vz chită²

chíță³ sf vz chită¹

chíță¹ sf [At: CHEST. VI, 153 / Pl: ~țe / E: ns cf chit³] (Reg) Materie cleioasă, galbenă, cu gust dulce-acrișor care se găsește în faguri.

CHÍTĂ, chite, s. f. (Reg.) 1. Mănunchi de flori, de frunze etc. 2. Mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă. – Din scr. kita, ucr. kyta.

CHÍTĂ, chite, s. f. (Regional) 1. Mănunchi de flori, buchet. Chită de flori că făcea, Lui Ioviță i-o-ntindea. ANT. LIT. POP. I 347. Cîte [flori] or rămînea, Ei le-or aduna, Chite le-or făcea. TEODORESCU, P. P. 76. 2. Mănunchi, jurubiță de 12-13 fuioare de in sau de cînepă. Se suie iute în pod și scoboară de acolo... niște chite de cînepă și vreo două dimerlii de păsat. CREANGĂ, P. 5. Îi dete o chită de cînepă și-i spuse că pînă în seară s-o toarcă. MARIAN, O.. II 183.

CHÍTĂ ~e f. pop. 1) Mănunchi de flori; buchet. 2) Mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă. /<sb. kita, ucr. kyta

chită f. Mold. în locuțiunea acum mi-i chita, acu e momentul oportun. [V. chiti].

chită f. 1. Mold. mănunchiu de cânepă sau in (o chită se, compune din 12 fuioare): un teanc de chite de cânepă și de in CR.; 2. Tr. buchet: o chită de flori. [Serb. KITA].

2) chítă f. (d. chitesc). Est. Chita mea (ta, luĭ ș. a.), bucuria mea, e tocmaĭ ceĭa ce chitesc eŭ: gîsca, cînd dă de apă, chita eĭ! – Îm Ml. cu chită, cu gînd răŭ.

1) chítă f., pl. e (sîrb. kita, vsl. kyta, pol. ung. kita, fascicul. V. chitesc, chișiță). Vest. Buchet: chita cea mirositoare (ChN. I, 50). Est. Fascicul de 12 fuĭoare.

3) chítă f., pl. e. Est. Pop. Pită.

pítă f., pl. e (bg. sîrb. pita, lipie, d. vsl. pitati, a hrăni; ung. pita, pite, turc. pidé, pité, ngr. pita. V. pedea). Trans. Mold. Pop. orĭ fam. Pîne. Vechĭ. A fi într’o pită cu tatăl tăŭ, a nu fi ajuns încă să plăteștĭ bir. Pita vaciĭ (Trans.), un fel de pitarcă (bolétus edúlis). – Mold. pop. chítă.

chítă (reg.) s. f., g.-d. art. chítei; pl. chíte

chítă s. f., pl. chíte

CHÍTĂ s. v. buchet, mănunchi.

chită s. v. BUCHET. MĂNUNCHI.