CHITĂ, chite, s. f. (Reg.) 1. Mănunchi de flori, de frunze etc. 2. Mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă. – Din sb. kita, ucr. kyta.

chită² sf [At: TDRG / V: chiță⁴ sf / Pl: ~te / E: nct] (Mol) 1 Grijă mare. 2 Dorință imperioasă. 3 Moment decisiv. 4 Noroc. 5 Gând rău. 6 Pică.

chită¹ sf [At: I. IONESCU, C. 155 / V: chiță³ sf / Pl: ~te / E: srb kita] (Reg) 1 Mănunchi de flori, de frunze etc. 2 Mănunchi format din 12 fuioare de in sau de cânepă. 3 Snop de grâu. 4 Păpușă de tutun. 5 Ciorchine de cireșe. 6 (La vița de vie) Tufă. 7 Stol de păsări. 8 Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

chiță² sf [At: CV, 1950, nr. 2/31 / Pl: ~țe / E: nct] (Bot; reg) Bibilică (Numida meleagris).

chiță¹ sf [At: CHEST. VI, 153 / Pl: ~țe / E: ns cf chit³] (Reg) Materie cleioasă, galbenă, cu gust dulce-acrișor care se găsește în faguri.

chiță⁴ sf vz chită²

chiță³ sf vz chită¹

CHITĂ, chite, s. f. (Reg.) 1. Mănunchi de flori, de frunze etc. 2. Mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă. – Din scr. kita, ucr. kyta.

CHITĂ, chite, s. f. (Regional) 1. Mănunchi de flori, buchet. Chită de flori că făcea, Lui Ioviță i-o-ntindea. ANT. LIT. POP. I 347. Cîte [flori] or rămînea, Ei le-or aduna, Chite le-or făcea. TEODORESCU, P. P. 76. 2. Mănunchi, jurubiță de 12-13 fuioare de in sau de cînepă. Se suie iute în pod și scoboară de acolo... niște chite de cînepă și vreo două dimerlii de păsat. CREANGĂ, P. 5. Îi dete o chită de cînepă și-i spuse că pînă în seară s-o toarcă. MARIAN, O.. II 183.

CHITĂ ~e f. pop. 1) Mănunchi de flori; buchet. 2) Mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă. /<sb. kita, ucr. kyta

chită f. Mold. în locuțiunea acum mi-i chita, acu e momentul oportun. [V. chiti].

chită f. 1. Mold. mănunchiu de cânepă sau in (o chită se, compune din 12 fuioare): un teanc de chite de cânepă și de in CR.; 2. Tr. buchet: o chită de flori. [Serb. KITA].

3) chítă f., pl. e. Est. Pop. Pită.

2) chítă f. (d. chitesc). Est. Chita mea (ta, luĭ ș. a.), bucuria mea, e tocmaĭ ceĭa ce chitesc eŭ: gîsca, cînd dă de apă, chita eĭ! – Îm Ml. cu chită, cu gînd răŭ.

1) chítă f., pl. e (sîrb. kita, vsl. kyta, pol. ung. kita, fascicul. V. chitesc, chișiță). Vest. Buchet: chita cea mirositoare (ChN. I, 50). Est. Fascicul de 12 fuĭoare.

pítă f., pl. e (bg. sîrb. pita, lipie, d. vsl. pitati, a hrăni; ung. pita, pite, turc. pidé, pité, ngr. pita. V. pedea). Trans. Mold. Pop. orĭ fam. Pîne. Vechĭ. A fi într’o pită cu tatăl tăŭ, a nu fi ajuns încă să plăteștĭ bir. Pita vaciĭ (Trans.), un fel de pitarcă (bolétus edúlis). – Mold. pop. chítă.

chită (reg.) s. f., g.-d. art. chitei; pl. chite

chită (reg.) s. f., g.-d. art. chitei; pl. chite

chită s. f., pl. chite

CHITĂ s. v. buchet, mănunchi.

chită s. v. BUCHET. MĂNUNCHI.

chită (chite), s. f. – 1. Buchet. – 2. Mănunchi, snop. – Var. (Banat) chit. Sl. (ceh., rut.) kyta, probabil prin intermediul sb. kĭta, (Cihac, II, 50; cf. Daničič, V, 13; Conev 50); cf. rus., pol. kita, bg. kitka. – Der. chitat, adj. (Trans., strîns în mănunchi). – Cf. chiti.

chită, chite, s.f. (pop.) mănunchi a) mănunchi de flori, buchet, struț. b) mănunchi, jurubiță, mănușă de fuioare. c) mănunchi de grâu. d) mănunchi, mănușă de frunze de tutun. e) mănunchi sau ciucure de cireșe. 2. stol de păsări. 3. numele unui joc de copii și al unui dans țărănesc. 4. (reg., înv.) grijă, dorință imperioasă. 5. moment oportun, decisiv; noroc. 6. (reg., înv.) gând rău, pică, ciudă, necaz.

Chit/a, -an, -ă, -ea v. Nichita I 5.

Chița, -na v. Chiriachi 3 și Evdochia I 17.

chita golanului expr. (șc.) nota cinci.