chiric sm [At: REV. CRIT. III, 92 / Pl: ~ici / E: fo] (Reg; glm) 1 Greiere. 2 Purice. (Fig) Copil vioi și neastâmpărat.

chiric, chirici, s.m. (reg.) 1. greier. 2. purece. 3. copil neastâmpărat, turbulent.

CHIRIC gr. Kήρυϰος < ϰήρυξ „crainic”. 1. Chiric, Capșa (Sd VII 259); -ești s.; sincopat, Chircești s. sau < Chircă. 2. Chirieța (Ard; 17 B II 357); -ă (P⁵; P¹¹; 17 B III 614); -ă fam. act. 3. Chiricel (Tec I). 4. Chiricuț/ă, act.; -u, C. (Bîr IV; 17 B III 176); Chirică nu este un diminutiv din Chir cu suf. -ic, -ică „Chiru cel mic”, etim. greșită (DR IX 339) ci nume plin calendaristic. 5. Chirici, curtean, 1667 (BCI VII 37); cf. alb. Kirits (Weig). II. Chiric pruncul și mama sa Iulita, zis Ciurica. 1. Ciurică, Cornea (Meșt Cr); – b. (17 B III 32); Ciuricești s. (Cat). 2. Ciurecul (17 B IV 132). 3. Probabil sincopat: Ciurcu fam. mold. (Tec II); – ard., editor Sibiu; Ciurca f. (17 A V 198). v. și Partea II: Ciurc. 4. Prin schimbarea p. fin. -ic luat ca sufix: a) Ciura fam. ard. (Paș) și Ciurea; b) Ciurel, G. (act.); Ciurești, Ciurii ss. c) Ciurilă, ard. (Paș); acestea însă prin contaminare cu subst. ciur. Pentru ultimul v. Chiril