6 intrări

69 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CEL, CEA, cei, cele, adj. pron. dem. (antepus), art. adj., pron. dem. I. Adj. pron. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor) Ia în brațe cea căldare.Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor) Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus) 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

CELA, CEEA, ceia, celea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = altceva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. pron. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).

cel2, cea [At: LET. II, 202/12 / Pl: cei, cele, G-D: celui, celei, celor / E: acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică)] 1-2 ad (Antepus) Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor. 3 ad (Îs) Cea lume Lumea cealaltă. 4 ard (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Precizează că substantivul determinat este cunoscut dintr-o informație anterioară. 5 ard (Îla) Cel de pe (sau din, dal după) urmă Ultimul. 6 ard (Îls) Cea (mai) de pe (sau din, dal după) urmă dorință Dorință din urmă (înainte de moarte). 7 ard (Îal) Urma urmelor. 8 ard (Îav) În cele (sau cea) (mai) de pe (ori din, dal după) urmă La urma urmelor. 9 ard (Îal) În sfârșit. 10-11 ard (Îla) Cel de apoi Ultimul (cu care se sfârșește lumea). 12 ard (Îla) Cea (mai) de apoi Cea din urmă Si: ultima. 13 ard (Precedă un adjectiv; înv) Arată că însușirea exprimată de adjectiv este în centrul atenției vorbitorului. 14 ard (Urmat de mai) Formează superlativul relativ. 15 ard (Îlav) Cel mult Maximum. 16 ard (Îal) În cazul cel mai favorabil. 17 ard (Îlav) Cel puțin Minimum. 18 ard (Îal) Măcar. 19 ard (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Persoana care este... 20 ard (Bot; îc) Cele-cinci-degete Buruiană de leac, cu cinci ramuri ca degetele, ce crește în păduri și pe câmpii. 21-24 pd Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în timp (în spațiu sau), de vorbitor. 25 pd Determinat de un adjectiv, înlocuiește substantivul exprimat anterior, spre a evita repetarea lui. 26 pd (Se repetă după o pauză, spre a explica substantivul precedent) Și acesta este... 27 pd (Îs; înlocuiește un substantiv nenumit, de la sine înțeles) Cel bun Omul bun. 28 pd (Îs) Cele trebuincioase Lucrurile trebuincioase. 29 pd (Îs) Cele sfinte Sfânta cuminecătură. 30 pd (Pop; îs) Cel pădureț Sifilis. 31 pd (Pop; îs) Cel pierit Sifilis. 32 pd (Pop; îs) Cel adânc (sau fără fund) Abis. 33 pd (Pop; îas) Haos. 34 pd (Pop; îs) Cel alb Înger care păzește o comoară Cf știma banilor. 35 pd (Med pop; îs) Cei-răi Boală de care (omul sau) vita se umflă ca un burduf. 36 pd (Med pop; îls) Cel rău Răul cel mare Cf ceas rău. 37 pd (Îls) Cel de sus Dumnezeu. 38 pd (Pop; eufemistic; îls) Cel de pe comoară (sau cu coarne, din bolovani, cu chitia, cu căciula roșie, din puț, din baltă, de pe scorbură) Drac. 39-40 pr (Îs) Cel ce (Acela) care. 41 pr (Îas) Împreună cu verbul a fi, scoate în relief subiectul unei acțiuni. 42 pr (Înv; îa) Cine. 43-44 pr (Îs) Cel care Cel ce (36-37).

cela, ceea [At: COD. VOR. 95/8 / V: ceala, ceaia, celași, ceeași / Pl: ceia, celea, G-D: celuia, celeia, celora / E: acela, aceea (cu afereza lui a)] 1 pd (Pop) Acela. 2 pd (Când se referă la cea mai îndepărtată dintre două poziții) Celălalt. 3 pd (Îs) Toate cele Totul. 4 pd (Îs) Multe cele Diverse. 5 pd (Îs) Alte cele Altceva. 6 pd (Îlav) Ba ceea..., ba ceea Ba una, ba alta. 7 pd (Înv; îlav) Cealea între cealea (Exprimă un superlativ) Deosebit de bune, de alese, de mari etc. 8 pd (În corelație cu ceasta) Una sau alta. 9 pd (În corelație cu sine însuși) Unul-altul. 10 pd (Îlpr) Cela de cela Care mai de care. 11 pd (Pop; îlav) Iasta ceea Una-alta. 12 (Îlav) Ceea ce Ce (relativ). 13 pr (Înv; îlav) Ca ceaia ce Ca unul care. 14 pr (Îal) Deoarece. 15 pd (Înv; îlav) Pentru ceaia ce Pentru că. 16 pr (Înv; îclav) Acela cela ce Acela care. 17 pr (Înv; îlav) Fiecine cela ce Oricine. 18 ad (Pop; postpus) Acela. 19 ad (Pop) Cel pe care-l cunoaște auditorul, despre care s-a mai vorbit, cu diverse conotații: lipsă de considerație, indiferență etc.

ĂL, AL pron. adj. dem. m. pop. (pl. ăi, gen.-dat. sg. ălui, pl. ălor; – f. sg. a, pl. ale, gen.-dat. sg. ălei, ăi, pl. ălor) = CEL: ăl mai mare; ăl de colo; sări, cutăriță, de suflă în ăl foc (DLVR.) [lat. ĭllum, ĭllam].

CEL, CEA, cei, cele, adj. dem. (antepus), art., adj., pron. dem. I. Adj. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor). Ia în brațe cea căldare.Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art., adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus). 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. Celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

CELA, CEEA, ceia, celea, pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).

CEL3, CEA, cei, cele, art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care urmează după un substantiv articulat) Robia și proprietatea cea mare trebuiră a produce... relele lor. BĂLCESCU, O. II 11. Voi părăsi locașul unde-am nădejduit, Pe aripile morții celei mîntuitoare. ALEXANDRESCU, M. 7. Ochii tăi cei negrișori Umple-mi trupul de fiori, Fruntea ta cea albineață Umple-mi sînul de dulceață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31. ◊ (Întrebuințat numai din necesitățile ritmului) Iar steaua cea polară-i arată a lui cale. EMINESCU, O. I 92. La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. ◊ (Intră în formarea numelor unor personalități din istorie, mai ales atunci cînd atributul e un epitet stabil) Ștefan cel Mare. Ion-vodă cel Cumplit. Mircea cel Bătrîn. ◊ (Cînd substantivul este determinat de mai multe adjective, art. «cel» se pune o singură dată) Doar zefirul Musafirul Cel șăgalnic și pribeag A trecut pe lîngă prag. IOSIF, V. 137. 2. (Stă înaintea unui numeral ordinal, de care se leagă în mod obișnuit prin prep. «de») Copacul cel de-al treilea.Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132. Cîtă poamă e tomnie, Nice una nu-i dulcie Ca măicuța cea dîntîie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. 3. (La pl., determină numerale cardinale care exprimă un număr cunoscut de obiecte sau ființe sau un grup de obiecte sau ființe cu însușiri comune) Am primit cei două sute de lei.Să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete. ISPIRESCU, L. 5. I-a spus ce se petrecuse... în cele două nopți din urmă. CREANGĂ, P. 99. 4. (Împreună cu comparativul servește la formarea superlativului relativ) Țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului. CREANGĂ, P. 183. Ajunse... una din cele mai frumoase provincii ale întinsei împărății romane. BĂLCESCU, O. II 11. ◊ (Cînd mai multe superlative relative se referă la același substantiv, art. «cel» se pune, de obicei, o singură dată) Cel mai bun, mai afectuos și mai devotat prieten. ◊ (De obicei cu elipsa lui «mai», în unele construcții fixe) Loc. adv. Cel mult = în cazul cel mai favorabil; în cazul extrem. Voi juca cel mult o partidă de șah. Cel puțin = admițînd numărul sau măsura cea mai mică; pe puțin (socotit), măcar, barem, încalte. Socotiră cu mintea lor că tîlharii trebuie să fie cel puțin doi. ISPIRESCU, L. 373. Caii de la roate erau cel puțin de trei stînjeni depărtați de naintașii pe care-i mîna un frumos băiat ca de 16 ani. NEGRUZZI, S. 1 37. (Locuțiune cu valoare de numeral ordinal) Cel din urmă sau cel (mai) de pe urmă = ultimul. Încă-ți mai dau o dată carul, dar asta ți-a fi cea din urmă. CREANGĂ, P. 45. Am auzit cele de pe urmă cuvinte ale lor. ALECSANDRI, T. II 24. (Loc. adv.) În cele din urmă sau în cele (mai) de pe urmă= la urma urmelor, în sfîrșit. În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, bubos și zăcînd pe coaste. ISPIRESCU. L. 15. ♦ (Expr.) Cea mai de pe urmă = ultima dorință (înainte de moarte). Să împlinească cea mai de pe urmă a moșului. CREANGĂ. P. 184. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. m. celui, f. celei și (Mold.) cei (EMINESCU, O. I 188, ALECSANDRI, P. II 20), gen.-dat. pl. celor.

CEL2, CEA, cei, cele, adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află (mai) departe, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; și în forma cela, ceea; popular și familiar, în opoziție cu cest) 1. (Precedă substantivul; de obicei însă urmează după substantiv, avînd forma cela, ceea) Acel, acela. Vezi tu muntele cela de colo? Să nu te ducă păcatele să vînezi pe-acolo, că este nevoie de cap. ISPIRESCU, L. 41. Ia mai sfîrșește o dată cu lupul cela; altăceva n-ai de vorbit? CREANGĂ, P. 123. Vorba ceea: La plăcinte înainte Și la război înapoi. CREANGĂ, P. 189. Ah! unde-i vremea ceea cînd, eu ceream un vad Să ies la lumea Zargă. EMINESCU, O. I 92. La cea casă mare Cu ferești în soare, Multe buți de toate Se lovesc în coate. ALECSANDRI, B. P. 121. ◊ (Urmînd după substantiv, în forma de f. pl. cele) Și merge și merge, pînă cînd, pe înserate, ajunge la curțile cele. CREANGĂ, P. 301. ♦ (Cu valoare emfatică- numai înaintea substantivului) Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că sîntem doi, Aș mai sta cu el de vorbă, Mai uitînd cele nevoi. VLAHUȚĂ, P. 9. Chirică, cum îi treaba băieților, se acățăra pe cele garduri. CREANGĂ, P. 163. Vino, moș Trohine, de gioacă cu noi; hai, doar ți-i mai scutura din cele bătrînețe. ALECSANDRI, T. 380. Ia deci în brațe ce-i ploscă burduhoasă și-ți răcorește gîtlejul. NEGRUZZI, S. I 245. Iar la cea măicuță Să nu spui, drăguță, Că la nunta, mea A căzut o stea. ALECSANDRI, P. P. 3. 2. (Mold., Transilv., mai ales în forma cela, ceea, stă totdeauna înaintea substantivului, fiind mai accentuat decît acesta) Celălalt. Ține de cela capăt de țiglă și eu oi ține de cestălalt. SBIERA, P. 34. Da bine, moșnege, cînd ai venit în cela rînd parcă erai în toată mintea. CREANGĂ, P. 83. Priveam Prutul cum curge și fericeam pe cazacul cu barca lungă de la pichetul din ceea parte. NEGRUZZI, S. I 61. Și spre Dunărea pleca, Apa-n două despica Și sălta din val în val Pîn’ sosea la cela mal. ALECSANDRI, P. P. 132. ◊ Expr. Ceea (sau, rar, cea) lume = (în credințele religioase) lumea cealaltă, de apoi; (în basme) celălalt tărîm. Ajunse fiul oii pe cea lume. RETEGANUL, P. I 65. S-a chinuit așa pînă despre ziuă, dar în zadar, căci împăratul parcă era dus pe ceea lume. CREANGĂ, P. 98. Muri după ce mîncă trei oi fripte și bău o balercă de pelin, zicînd că nu trebuie să se ducă pe ceea lume flămînd și însetat. NEGRUZZI, S. I 247. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. m. celui, f. celei,. gen.-dat. pl. celor; (cînd are forma cela, ceea) gen.-dat. sg. m. celuia, f. celeia, gen.-dat. pl. celora.

CELA2, CEEA, ceia, celea, pron. dem. (Indică o ființă sau un lucru (mai) depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; uneori și în forma de m. sg. cel și de f. pl. cele; popular și familiar, în opoziție cu cest) 1. Acela. Golanul naibii, care-ndopa la merindea celuia, dete din umeri și zise... RETEGANUL P. I 22. Tu ai dreptate; cela aiurează. ISPIRESCU, L. 178. ◊ (Urmat de «ce» sau «care» formează pronume relative compuse) Cel (sau cela, la pl. cei) ce sau cel (la pl. cei) care = acela (sau aceia) care. Fraților, a cuvîntat el, umpleți iar cupele și beți și pentru cei care ar lupta și de-acum înainte împotriva asupritorilor și viclenilor. SADOVEANU, N. P. 268. Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți, înt cei muriți. EMINESCU, O. I 59. Cei ce rabdă jugul și-a trăi mai vor. Merită să-l poarte, spre rușinea lor. BOLINTINEANU, P. I 4. Nu e nebun cel ce mănîncă șapte pite, ci cela ce i le dă. Ceea (sau cele, celea) ce = lucrul (sau lucrurile) care. Ei, fata m-a, nu ți-am spus eu că nu se mănîncă tot ceea ce zboară? ISPIRESCU, L. 14. Întorcîndu-se roabele, spuse doamnei lor cele ce văzură. ISPIRESCU, L. 24. Și-a pus mînile în cap de ceea ce-a găsit acasă. CREANGĂ, P. 290. Este și păcat a pune pe lume să citească ceea ce n-a fost. GHICA, S. 89. ◊ (Mold., Transilv.; în forma de femiin și cu sens neutru, în expr.) Toate cele (sau celea) = totul, toate. Se vede că Ileana Cosinzeana era năzdrăvană și știa toate celea. RETEGANUL, P. III 21. Cînd m-aș potrivi eu babei la toate cele, apoi aș lua cîmpii. CREANGĂ, P. 77. Și era una la părinți. Și mîndră-n toate cele. EMINESCU, O. 1 167. Să ne închipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte și toate celea din ea reduse în analogie. EMINESCU, N. 31. Multe cele (sau celea) = multe și de toate. Multe cele-ai petrecut Și toate le-ai isprăvit. SEVASTOS, N. 146. Alte cele (sau celea) = altceva; alte lucruri. Domnul... ne-a chemat ieri la lucru, iar eu, avînd alte cele pe acasă, mi-am trimes nevasta. RETEGANUL, P. II 49. Sărutări erau răspunsuri La-ntrebări îndeosebi. Și de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi, EMINESCU, O. I 112. Ba ceea... ba ceea... = ba una... ba alta... Băbătia lui de la o vreme încoace nu știu ce avea, că începuse a scîrțîi: ba c-o doare ceea, ba c-o doare ceea, ba-i e făcut de năjit, ba că-i e făcut pe ursită... CREANGĂ, P. 111. 2. (în forma cel, cea, determină un participiu, un adjectiv sau o locuțiune adjectivală, dîndu-i valoare de substantiv) Tîrziu de tot s-a ridicat, Și ochii-i se făcură grei Ca celui îmbătat, Și spre fîntînă s-a plecat. Privind în fundul ei. COȘBUC, P. I 231. Ipate, ca cel cu grija în spate, se frămîntă și, obosit fiind, se lasă oleacă jos pe iarbă și adormi dus. CREANGĂ, P. 158. În țara orbilor, cel c-un ochi e împărat. NEGRUZZI, S. I 248. Sămănat-am mac în prag, Să vie cine mi-i drag, Ș-a ieșit macul mărunt, Luatu-m-a cel urît. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. ◊ (În forma cela, cu valoare emfatică) Ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. EMINESCU, O. I 79. ◊ (Înlocuiește substantivul exprimat mai înainte, spre a evita repetarea lui) Nu se știa care din toate acele vorbe este cea adevărată. CREANGĂ, P. 233. Mîndra naltă și subțire E făcută spre iubire; Mîndra mică, rotunjoară, Cu iubirea te omoară... Place-mi și cea năltișoară. Place-mi și cea rotunjoară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 76. ◊ (Precedat de un «de» sau «din» partitiv) Nemaifiind supărat de nimene, trage Ioan un somn de cele popești. CREANGĂ, P. 313. Și turna d-asupra-n coș Grîu mărunțel de cel roș. TEODORESCU, P. P. 147. ◊ Expr. (Popular) Cel de sub = dumnezeu. Copiii și nevasta să-i las în știrea celui de sus. CREANGĂ, P. 46. Cel de pe comoară sau cel cu coarne = dracul. Al dracului băiet! Parcă ești ceI de pe comoară, măi, de știi toate cele. CREANGĂ, P. 150. ◊ (În forma de feminin și cu sens neutru) Ipolit nu m-asculta, dedat fiind cu totul a ceti cele scrise în tăbliți. NEGRUZZI, S. I 46. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. celuia, f. celeia, gen.-dat, pl. celora; (cînd are forma cel, cea) gen.-dat. sg. m. celui, f. celei, gen.-dat. pl. celor.

CEL2, CEA, cei, cele, adj. dem., art. adj. I. Adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor). 1. (Cînd urmează după substantiv are forma cela, ceea) Acela, aceea. Vorba ceea: La plăcinte înainte Și la război înapoi (CREANGĂ). ♦ (Cu valoare emfatică, înaintea substantivului) Ia deci în brațe cea ploscă burduhoasă (NEGRUZZI). 2. (Reg., înaintea substantivului, de obicei în forma cela, ceea) Celălalt. Și sălta din val în val Pîn’ sosea la cela mal (ALECSANDRI). ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărîm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care urmează după un substantiv articulat) Fruntea ta cea albineață Umple-mi sînul de dulceață (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ (În formarea numelor unor domnitori) Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal) Cel de-al treilea copac. 3. (La pl., determină numerale cardinale) Să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete (ISPIRESCU). 4. (Urmat de „mai”, formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În expr.) Cel mult = în cazul cel mai favorabil; în cazul extrem. Cel puțin = măcar, barem. Cel din (sau de pe) urmă = ultimul. În cele din (sau de pe) urmă = în sfîrșit. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celorVar. (I) cela, ceea (gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) adj. dem.] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

CEL1, CEA pron. dem. v. cela2.

CELA2, CEEA, ceia, celea, pron. dem. (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; și în forma de m. sg. cel și de f. pl. cele) 1. Acela. Tu ai dreptate; cela aiurează (ISPIRESCU). ◊ Expr. Ceea (sau cele) ce = lucrul (sau lucrurile) care. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = altceva; alte lucruri. Ba ceea... ba ceea... = ba una... ba alta... 2. (În forma cel, cea, dă valoare substantivală cuvîntului pe care-l determină) În țara orbilor, cel c-un ochi e împărat (NEGRUZZI). ◊ Expr. Cel de sus = dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celoraVar.: cel, cea (gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor) pron. dem.]

CELA1, CEEA adj. dem. v. cel2.

CEL1 cea (cei, cele) pron. dem. pop. v. ACEL.Cel ce persoana sau obiectul care. Toate cele (sau celea) tot ce e necesar. Cel de sus Dumnezeu. Cel cu coarne dracul. /Din acel, aceea

CEL2 cea (cei, cele) art. 1) (leagă un substantiv de determinativul lui ) Băiatul cel frumos. Ștefan cel Mare. 2) (realizează substantivarea adjectivelor) Cel harnic este apreciat. Cei trei au plecat. 3) (servește la formarea superlativului relativ) Cel mai isteț.Cel puțin minimum; măcar; barem. Cel mult a) maximum; b) în cel mai bun caz. Cel din urmă ultimul. În cele din urmă în sfârșit; în fine. (Toate) cele bune formulă de salut, rostită la despărțire. /Din acel, aceea

CELA ceea (cei, celea) pron. dem. pop. v. ACEL.Vorba ceea după cum se spune (în asemenea cazuri). Pe ceea lume în lumea, care se crede că ar exista după moarte. /Din acel, aceea

cel art. și pr. 1. acel (mai ales în poezie): cele dealuri ’nalte AL.; 2. art. prepozitiv, mai ales la adjective luate ca substantive și la numerale: cel înțelept = înțeleptul (dar emfatic și: omul cel înțelept): cei cinci luptători [V. acel].

Celeiu n. comună în jud. Romanați cu ruine vechi: 2400 loc.

cel, cea pron. și art., pl. ceĭ, cele; céla, ceĭa, pl. ceĭa, celea (d. acel). Est. Arată persoana saŭ lucru depărtat, în opoz. cu acesta: omu cel(cela sau acela) care trece, cel (saŭ acel) om care trece, omu cela (omu acela e numaĭ în limba scrisă), omu cel bun (saŭ omu bun), cel înțelept (saŭ înțeleptu), Ștefan cel Mare (saŭ Ștefan Marele, ca Mihaĭ Viteazu îld. Mihaĭ cel Viteaz). În unire cu ce, se zice ceĭa ce (fals scris cea ce): porcu adună cocenĭ, ceĭa ce arată că vine ĭarna. V. ăl.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ceea v. cela

cel4 pr.[1] m., g.-d. celui, pl. cei; f. cea, g.-d. celei, pl. cele; g.-d. pl. m. și f. celor (cel bun = elevul bun; cel mai bun = cel mai bun elev; cel de acolo; cel de-al treilea = cel de-al treilea elev; Cei trei [= cei trei elevi] sunt olimpici.; și în cel ce)

  1. Semiindependent. — Anonim

cel1 adv. (marcă de superlativ la adverbe) (eleva ~ mai bine pregătită, elevii ~ mai bine pregătiți)

cel2 art. m. (elevul ~ bun, elevul ~ mai bun[1]), g.-d. celui (omului ~ bun, dar: lui Ioan Vodă cel Cumplit), pl. cei ((Toți) ~ trei copii sunt olimpici.); f. cea, g.-d. celei, pl. cele; g.-d. pl. m. și f. celor

  1. Și marcă a superlativului relativ. — Anonim

cel3 (pop.) adj. pr. antepus m. (~ colnic), g.-d. celui, pl. cei; f. cea, g.-d. celei, pl. cele; g.-d. pl. m. și f. celor

+cel care pr. m. + pr., g.-d. celui care, pl. cei care; f. cea care, g.-d. celei care, pl. cele care; g.-d. pl. m. și f. celor care

cela (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. celuia, pl. ceia; f. ceea, g.-d. celeia, pl. celea; g.-d. pl. m. și f. celora

ce-l pr. + pr. (ce-l preocupă?)

cel3 pr. m. (cel de colo), g.-d. art. celui, pl. cei; f. cea, g.-d. celei, pl. cele; g.-d. pl. m. și f. celor

cel2 art. m. (omul cel bun), g.-d. art. celui (omului celui bun, dar: lui Ioan Vodă cel Cumplit), pl. cei (toți cei trei copii); f. cea, g.-d. celei, pl. cele; g.-d. pl. m. și f. celor

cel1 (pop.) adj. pr. antepus m. (cel om), g.-d. art. celui, pl. cei; f. cea, g.-d. art. celei, pl. cele; g.-d., pl. m. și f. celor

!cel ce pr. m., g.-d. celui ce, pl. cei ce; f. cea ce (înv.), g.-d. celei ce, pl. cele ce; n. ceea ce (faptul care); g.-d. pl. m. și f. celor ce

cela (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cela), g.-d. celuia, pl. ceia; f. ceea, g.-d. celeia, pl. celea; g.-d. pl. m. și f. celora

cel adj. m. (antepus), art. m., g.-d. celui, pl. cei; f. sg. cea, g.-d. celei, pl. cele; g.-d. m. și f. celor

cel ce pr. m., g.-d. celui ce, pl. cei ce; f. sg. ceea ce, g.-d. celei ce, pl. cele ce; g.-d. m. și f. celor ce

cela pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. celuia, pl. ceia; f. sg. ceea, g.-d. celeia, pl. celea; g.-d. m. și f. celora

cel, cea; cei, cele; cela m., ceea f.; celuia m. gen., celeia f. gen.; ceia m. pl., celea f. pl.; celora m. și f. gen. pl.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CEL adj., pron. 1. adj. acel. 2. adj., pron. (pop.) ăl. (~ mai mare.)

buruiana-celor-slabi s. v. SLĂBĂNOG.

buruiană-de-cel-perit s. v. VENTRILICĂ.

CEL adj., pron. 1. adj. acel. (~ om.) 2. adj., pron. (pop.) ăl. (~ mai mare.)

CELA pron. acela, (pop.) ăla. (Cine este ~ de colo?)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cel art. adj., pron. dem.1. Acela (indică persoane și obiecte depărtate). – 2. Acela (indică, dintre două obiecte, pe cel mai îndepărtat). – 3. Servește pentru a pune în evidență, în cazul obiectelor cunoscute: doar ți-i mai scutura din cele bătrînețe (Alecsandri); ce-ați mai auzit prin cele lume? (Pop Reteganul). – 4. Înainte de un adj.calificativ, evită repetiția antecedentului; care din toate acele vorbe este cea adevărată (Creangă). – 5. Acela (în corelație cu ce). – 6. (Art. def.) Stabilește o corelație între s. și atributul său (la început, pentru a distinge s. astfel determinat de alte obiecte identice sau asemănătoare): părintele vostru cela din ceriu (Vaarlam); toți boierii cei mari și cei mici (Ispirescu), (astăzi această nuanță s-a pierdut). – 7. (Art. def.) Stabilește o corelație între un s. și un num. ordinal: un punct se mișcă, cel întîi și singur (Eminescu). – 8. (Art. def.) Formează superlativul relativ, prin adăugarea sa la comparativ. – 9. Împreună cu adj., formează construcții cu valoare de s.: cel de jos cu cel călare anevoie se învoiesc (I. Golescu). – Cele sfinte.Cel de sus.Cel pierit (sifilis). Formă atonă redusă de la acel. Decl. ca acel. – Compară celalalt, adj. și pron. dem. (al doilea; pl. ceilalți), formă care prezintă numeroase var., datorită posibilității de a se uni cele două forme, cel și cela, cu alte două forme, alt și alalt, aceasta din urmă cu var. ălalt, alant și ălant. Forme de bază: celalalt (f. cealaltă), gen. celuilalt (f. celeilalte), pl. ceilalți (f. celelalte); gen. celorlalți (f. celorlalte). Le corespund mr. alantu, anantu, megl. lalt, (la)lant. Pușcariu 54 se gîndește la o der. directă din lat. *illum illum alter; este însă probabil ca această compunere să fie rom.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CELEI, cultură din perioada de tranziție de la neolitic la epoca bronzului (c. 2.500-1.500 î. Hr.), denumită astfel după așezarea preistorică descoperită. în localit. Celei (azi în raza orașului Corabia, jud. Olt), suprapusă ulterior de o așezare dacică și de cetatea romano-bizantină Sucidava.

Intrare: Celei
Celei
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Celei
Celei nume propriu
nume propriu (I3)
  • Celei
Intrare: buruiana-celor-slabi
buruiana-celor-slabi substantiv feminin articulat
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buruiana-celor-slabi
plural
  • buruienile-celor-slabi
genitiv-dativ singular
  • buruienii-celor-slabi
plural
  • buruienilor-celor-slabi
vocativ singular
plural
Intrare: buruiană-de-cel-perit
buruiană-de-cel-perit substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buruiană-de-cel-perit
  • buruiana-de-cel-perit
plural
  • buruieni-de-cel-perit
  • buruienile-de-cel-perit
genitiv-dativ singular
  • buruieni-de-cel-perit
  • buruienii-de-cel-perit
plural
  • buruieni-de-cel-perit
  • buruienilor-de-cel-perit
vocativ singular
plural
Intrare: cel (adj.)
cel2 (adj.) adjectiv articol pronume
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • cel
  • cea
plural
  • cei
  • cele
genitiv-dativ singular
  • celui
  • celei
plural
  • celor
  • celor
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • cela
  • ceea
plural
  • ceia
  • celea
genitiv-dativ singular
  • celuia
  • celeia
plural
  • celora
  • celora
Intrare: cela
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • cela
  • ceea
plural
  • ceia
  • celea
genitiv-dativ singular
  • celuia
  • celeia
plural
  • celora
  • celora
cel2 (adj.) adjectiv articol pronume
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • cel
  • cea
plural
  • cei
  • cele
genitiv-dativ singular
  • celui
  • celei
plural
  • celor
  • celor
celași
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cela, ceeapronume, adjectiv pronominal

  • comentariu pronume demonstrativ Se folosește postpus. DEX '09
  • 1. pronume demonstrativ popular Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: acela
    • format_quote Golanul naibii, care-ndopa la merindea celuia, dete din umeri și zise... RETEGANUL P. I 22. DLRLC
    • format_quote Tu ai dreptate; cela aiurează. ISPIRESCU, L. 178. DLRLC
    • 1.1. Intră în formarea unor pronume relative compuse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • 1.1.1. Cel (sau cela, la plural cei) ce sau cel (la plural cei) care = acela (sau aceia) care. DLRLC
        • format_quote Fraților, a cuvîntat el, umpleți iar cupele și beți și pentru cei care ar lupta și de-acum înainte împotriva asupritorilor și viclenilor. SADOVEANU, N. P. 268. DLRLC
        • format_quote Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți, sînt cei muriți. EMINESCU, O. I 59. DLRLC
        • format_quote Cei ce rabdă jugul și-a trăi mai vor. Merită să-l poarte, spre rușinea lor. BOLINTINEANU, P. I 4. DLRLC
        • format_quote Nu e nebun cel ce mănâncă șapte pite, ci cela ce i le dă. DLRLC
      • 1.1.2. Ceea (sau cele, celea) ce = lucrul (sau lucrurile) care. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: ce
        • format_quote Ei, fata mea, nu ți-am spus eu că nu se mănîncă tot ceea ce zboară? ISPIRESCU, L. 14. DLRLC
        • format_quote Întorcîndu-se roabele, spuse doamnei lor cele ce văzură. ISPIRESCU, L. 24. DLRLC
        • format_quote Și-a pus mînile în cap de ceea ce-a găsit acasă. CREANGĂ, P. 290. DLRLC
        • format_quote Este și păcat a pune pe lume să citească ceea ce n-a fost. GHICA, S. 89. DLRLC
    • chat_bubble Toate cele(a) = totul, toate. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Se vede că Ileana Cosinzeana era năzdrăvană și știa toate celea. RETEGANUL, P. III 21. DLRLC
      • format_quote Cînd m-aș potrivi eu babei la toate cele, apoi aș lua cîmpii. CREANGĂ, P. 77. DLRLC
      • format_quote Și era una la părinți. Și mîndră-n toate cele. EMINESCU, O. 1 167. DLRLC
      • format_quote Să ne închipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte și toate celea din ea reduse în analogie. EMINESCU, N. 31. DLRLC
    • chat_bubble Multe cele(a) = multe și diverse. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Multe cele-ai petrecut Și toate le-ai isprăvit. SEVASTOS, N. 146. DLRLC
    • chat_bubble Alte cele(a) = alte lucruri. DEX '09 DLRLC
      sinonime: altceva
      • format_quote Domnul... ne-a chemat ieri la lucru, iar eu, avînd alte cele pe acasă, mi-am trimes nevasta. RETEGANUL, P. II 49. DLRLC
      • format_quote Sărutări erau răspunsuri La-ntrebări îndeosebi. Și de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi, EMINESCU, O. I 112. DLRLC
    • chat_bubble Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... DEX '09 DLRLC
      • format_quote Băbătia lui de la o vreme încoace nu știu ce avea, că începuse a scîrțîi: ba c-o doare ceea, ba c-o doare ceea, ba-i e făcut de năjit, ba că-i e făcut pe ursită... CREANGĂ, P. 111. DLRLC
  • 2. adjectiv pronominal demonstrativ popular Acela. DEX '09 DEX '98
    sinonime: acela
    • format_quote Omul cela. Femeia ceea. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • acela, aceea (cu afereza lui a). DEX '09 DEX '98

cel, ceaadjectiv, articol, pronume

  • 1. adjectiv pronominal demonstrativ antepus popular Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor. DEX '09 DLRLC
  • comentariu Precedă substantivul; de obicei însă urmează după substantiv, având forma cela, ceea. DLRLC
    sinonime: acel acela
    • format_quote Ia în brațe cea căldare. DEX '09
    • format_quote Vezi tu muntele cela de colo? Să nu te ducă păcatele să vînezi pe-acolo, că este nevoie de cap. ISPIRESCU, L. 41. DLRLC
    • format_quote Ia mai sfîrșește o dată cu lupul cela; altăceva n-ai de vorbit? CREANGĂ, P. 123. DLRLC
    • format_quote Vorba ceea: La plăcinte înainte Și la război înapoi. CREANGĂ, P. 189. DLRLC
    • format_quote Ah! unde-i vremea ceea cînd eu ceream un vad Să ies la lumea largă... EMINESCU, O. I 92. DLRLC
    • format_quote La cea casă mare Cu ferești în soare, Multe buți de toate Se lovesc în coate. ALECSANDRI, B. P. 121. DLRLC
    • format_quote Și merge și merge, pînă cînd, pe înserate, ajunge la curțile cele. CREANGĂ, P. 301. DLRLC
    • format_quote Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că sîntem doi, Aș mai sta cu el de vorbă, Mai uitînd cele nevoi. VLAHUȚĂ, P. 9. DLRLC
    • format_quote Chirică, cum îi treaba băieților, se acățăra pe cele garduri. CREANGĂ, P. 163. DLRLC
    • format_quote Vino, moș Trohine, de gioacă cu noi; hai, doar ți-i mai scutura din cele bătrînețe. ALECSANDRI, T. 380. DLRLC
    • format_quote Ia deci în brațe cea ploscă burduhoasă și-ți răcorește gîtlejul. NEGRUZZI, S. I 245. DLRLC
    • format_quote Iar la cea măicuță Să nu spui, drăguță, Că la nunta mea A căzut o stea. ALECSANDRI, P. P. 3. DLRLC
  • comentariu Moldova Transilvania Mai ales în forma cela, ceea, stă totdeauna înaintea substantivului, fiind mai accentuat decât acesta. DLRLC
    sinonime: celălalt
    • format_quote Ține de cela capăt de țiglă și eu oi ține de cestălalt. SBIERA, P. 34. DLRLC
    • format_quote Da bine, moșnege, cînd ai venit în cela rînd parcă erai în toată mintea. CREANGĂ, P. 83. DLRLC
    • format_quote Priveam Prutul cum curge și fericeam pe cazacul cu barca lungă de la pichetul din ceea parte. NEGRUZZI, S. I 61. DLRLC
    • format_quote Și spre Dunărea pleca, Apa-n două despica Și sălta din val în val Pîn’ sosea la cela mal. ALECSANDRI, P. P. 132. DLRLC
    • chat_bubble Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ajunse fiul oii pe cea lume. RETEGANUL, P. I 65. DLRLC
      • format_quote S-a chinuit așa pînă despre ziuă, dar în zadar, căci împăratul parcă era dus pe ceea lume. CREANGĂ, P. 98. DLRLC
      • format_quote Muri după ce mîncă trei oi fripte și bău o balercă de pelin, zicînd că nu trebuie să se ducă pe ceea lume flămînd și însetat. NEGRUZZI, S. I 247. DLRLC
  • 2. articol adjectival Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. Ion-vodă cel Cumplit. Mircea cel Bătrân. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Robia și proprietatea cea mare trebuiră a produce... relele lor. BĂLCESCU, O. II 11. DLRLC
    • format_quote Voi părăsi locașul unde-am nădejduit, Pe aripile morții celei mîntuitoare. ALEXANDRESCU, M. 7. DLRLC
    • format_quote Ochii tăi cei negrișori Umple-mi trupul de fiori, Fruntea ta cea albineață Umple-mi sînul de dulceață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31. DLRLC
    • format_quote Iar steaua cea polară-i arată a lui cale. EMINESCU, O. I 92. DLRLC
    • format_quote La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. DLRLC
    • comentariu Când substantivul este determinat de mai multe adjective, articolul «cel» se pune o singură dată. DLRLC
      • format_quote Doar zefirul Musafirul Cel șăgalnic și pribeag A trecut pe lîngă prag. IOSIF, V. 137. DLRLC
  • 3. articol adjectival Precedă un numeral ordinal sau cardinal. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132. DLRLC
    • format_quote Cîtă poamă e tomnie, Nice una nu-i dulcie Ca măicuța cea dîntîie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. DLRLC
    • 3.1. (la) plural Determină numerale cardinale care exprimă un număr cunoscut de obiecte sau ființe sau un grup de obiecte sau ființe cu însușiri comune. DLRLC
      • format_quote Am primit cei două sute de lei. DLRLC
      • format_quote Să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete. ISPIRESCU, L. 5. DLRLC
      • format_quote I-a spus ce se petrecuse... în cele două nopți din urmă. CREANGĂ, P. 99. DLRLC
  • 4. articol adjectival Urmat de „mai” formează superlativul relativ. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cel mai bun. DEX '09
    • format_quote Țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului. CREANGĂ, P. 183. DLRLC
    • format_quote Ajunse... una din cele mai frumoase provincii ale întinsei împărății romane. BĂLCESCU, O. II 11. DLRLC
    • 4.1. Când mai multe superlative relative se referă la același substantiv, articolul «cel» se pune, de obicei, o singură dată. DLRLC
      • format_quote Cel mai bun, mai afectuos și mai devotat prieten. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cel mult = maximum. DEX '09
      sinonime: maximum
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cel mult = în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Voi juca cel mult o partidă de șah. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cel puțin = minimum. DEX '09
      sinonime: minimum
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cel puțin = barem, măcar, încaltea. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Socotiră cu mintea lor că tîlharii trebuie să fie cel puțin doi. ISPIRESCU, L. 373. DLRLC
      • format_quote Caii de la roate erau cel puțin de trei stînjeni depărtați de naintașii pe care-i mîna un frumos băiat ca de 16 ani. NEGRUZZI, S. 1 37. DLRLC
  • 5. articol adjectival Substantivează adjectivul pe care îl precedă. DEX '09 DEX '98
    • format_quote Cel bogat. DEX '09
    • format_quote Tîrziu de tot s-a ridicat, Și ochii-i se făcură grei Ca celui îmbătat, Și spre fîntînă s-a plecat. Privind în fundul ei. COȘBUC, P. I 231. DLRLC
    • format_quote Ipate, ca cel cu grija în spate, se frămîntă și, obosit fiind, se lasă oleacă jos pe iarbă și adormi dus. CREANGĂ, P. 158. DLRLC
    • format_quote În țara orbilor, cel c-un ochi e împărat. NEGRUZZI, S. I 248. DLRLC
    • format_quote Sămănat-am mac în prag, Să vie cine mi-i drag, Ș-a ieșit macul mărunt, Luatu-m-a cel urît. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. DLRLC
    • format_quote Ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. EMINESCU, O. I 79. DLRLC
    • format_quote Nemaifiind supărat de nimene, trage Ioan un somn de cele popești. CREANGĂ, P. 313. DLRLC
    • format_quote Și turna d-asupra-n coș Grîu mărunțel de cel roș. TEODORESCU, P. P. 147. DLRLC
    • format_quote Ipolit nu m-asculta, dedat fiind cu totul a ceti cele scrise în tăbliți. NEGRUZZI, S. I 46. DLRLC
    • diferențiere Determină un participiu, un adjectiv sau o locuțiune adjectivală, dându-i valoare de substantiv. DLRLC
    • 5.1. Înlocuiește substantivul exprimat mai înainte, spre a evita repetarea lui. DLRLC
      • format_quote Nu se știa care din toate acele vorbe este cea adevărată. CREANGĂ, P. 233. DLRLC
      • format_quote Mîndra naltă și subțire E făcută spre iubire; Mîndra mică, rotunjoară, Cu iubirea te omoară... Place-mi și cea năltișoară. Place-mi și cea rotunjoară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 76. DLRLC
  • 6. pronume demonstrativ Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor. DEX '09 DEX '98
    • format_quote Cel de dincolo. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble locuțiune substantivală Cel de sus = Dumnezeu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Copiii și nevasta să-i las în știrea celui de sus. CREANGĂ, P. 46.
    • chat_bubble locuțiune substantivală popular Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Al dracului băiet! Parcă ești ceI de pe comoară, măi, de știi toate cele. CREANGĂ, P. 150. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune (Cu valoare de numeral ordinal) Cel din urmă sau cel (mai) de pe urmă = ultimul. DLRLC
      • format_quote Încă-ți mai dau o dată carul, dar asta ți-a fi cea din urmă. CREANGĂ, P. 45. DLRLC
      • format_quote Am auzit cele de pe urmă cuvinte ale lor. ALECSANDRI, T. II 24. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În cele din urmă sau în cele (mai) de pe urmă = la urma urmelor, în sfârșit. DLRLC
      • format_quote În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, bubos și zăcînd pe coaste. ISPIRESCU. L. 15. DLRLC
    • chat_bubble Cea mai de pe urmă = ultima dorință (înainte de moarte). DLRLC
      • format_quote Să împlinească cea mai de pe urmă a moșului. CREANGĂ. P. 184. DLRLC
  • 7. pronume demonstrativ Intră în formarea unui pronume relativ compus. DEX '09
    • 7.1. Cel ce = care. DEX '09 DEX '98
      sinonime: care
etimologie:
  • acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.