căsaș [At: VARLAAM, C. 280/2 / Pl: ~i, (2) ~aci / E: casă + -aș cf căsar¹] 1-2 sm, a (Om) care este stabilit, cu casă Si: casnic, căsar², căsător, gospodar, soț. 3 sm (Mpl) Persoane care locuiesc într-o casă (sub autoritatea unui membru de familie).

căsaș a. cu casă: om căsaș.

Las Casas m. episcop spaniol în Mexic, faimos pentru zelul cu care luă în apărare pe americanii indigeni în contra barbariei spaniole (1474-1566).

căsáș, -ă s. Vechĭ. Curtean (Ur.). Rar azĭ. Căsean, cel ce locuĭește într’o casă cu alțiĭ la un loc: se credea că dacă se înoĭesc ferestrele uneĭ case vechĭ, va muri unu din casașĭ (Șez. 36, 32). Om căsătorit, proprietar de casă, gospodar (Let. 2, 22). – Și ca adj. oamenĭ căsașĭ (Let. 2, 33).

CĂSÁȘ s. v. bărbat, gospodar, soț.

căsaș s. v. BĂRBAT. GOSPODAR. SOȚ.

LAS CASAS, Bartolomé de (1474-1566), misionar dominican, istoric și umanist spaniol. Supranumit „Apostolul indienilor”. Activitate misionară în Antile și America spaniolă. Apărător al drepturilor amerindienilor împotriva cuceritorilor spanioli, vizând o colonizare mai umană. Episcop de Chiapas, Mexic (1544-1547). Descurajat de autorități s-a întors în Spania (1547). Autor al unei monumentale „Istorii a Indiilor”.

PAQUIMÉ-CASAS GRANDES, zonă arheologică în N Mexicului (Chihuahua), la SV de Ciudad Juárez. Vestigii ale civilizației amerindienilor pueblo (dezvoltată și în SV S.U.A.) ajunsă la apogeu în sec. 14-15 și dispărută pe neașteptate în timpul colonizării spaniole. Inclusă (din 1998) în patrimoniul cultural universal.