Cantù (Cesare) m. celebru scriitor italian: Istoria Universală (1804-1895).

CANT, canturi, s. n. 1. Fața îngustă a unui obiect plat de formă paralelipipedică; muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a coperții de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante.

CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv).

cant¹ sn [At: G. IONESCU, C. T. 257 / Pl: ~uri / E: ger Kante] 1 Muchie, latură a unor obiecte. 2 Parte a copertei de carton care depășește marginile filelor legate ale unei cărți, ale unui caiet sau registru. 3 Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiului.

cant², ~ă a [At: I. CR. IV, 188 / Pl: ~nți, ~e / E: nct] (Reg) Nerod.

cânt sn [At: NEGRUZZI, S. I, 11 / Pl: ~uri / E: drr cânta cf fr chant] 1 Cântec. 2 Ciripit de păsărele Si: cântare (3), cântec (2). 3 Poezie (însoțită uneori de melodie). 4 Diviziune a unui poem epic Si: cântec (3), cântare (4).

responsorial, ~ă [At: DN³ / P: ~ri-al / Pl: ~i, ~e / E: ns cf it responsoriale] 1 a (Liv) Care are ton, caracter de răspuns. 2 a (Bis; d. vers, frază, cuvânt) Spus sau cântat de public ori de cor ca răspuns sau ca replică la cele spuse de preot. 3 sn Carte care cuprinde răspunsurile și cântecele liturgice ale credincioșilor.

CANT, canturi, s. n. 1. Muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a copertei de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui caiet sau ale unui registru. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante.

CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv).

CANT, canturi, s. n. Margine a unui obiect, muchie; latură îngustă a unor obiecte. Așază cărămida pe cant. ♦ Partea copertei de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui caiet sau registru.

CÎNT, cînturi, s. n. 1. Cîntare, cîntec (1). Și se pierde cîntul, pierde Pe cale de codru verde, Și prin cetinele ude Doar răsunetul s-aude. DEȘLIU, M. 47. Dar lîngă leagăn cîntid Mamei de-obicei e trist. COȘBUC, P. I 265. ◊ (Poetic) Și nici un cînt nu-și tremură plînsu-n frunziș, Ci-n taină-un freamăt stîns parcă suspină. PĂUN-PINCIO, P. 57. ♦ Ciripit de păsări. Cîntid privighetorii picură lin! C. PETRESCU, S. 42. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie); cîntec (2). Al meu e cîntul ce-n pustie Neputincioasa jale-și plînge. GOGA, P. 11. Ce trist răsună cînturile mele în liniștea adîncă din pădure! IOSIF, P. 47. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora, Deci ciuturilor mele zic Adio tuturora. EMINESCU, O. I 184. 3. Parte, diviziune a unei poeme epice. V. rapsodie. Sara am cetit tatălui meu tot cîntid întîi din moartea lui Avei. NEGRUZZI, S. I 11.

CANT, canturi, s. n. Muchie; latură îngustă a unor obiecte. ♦ Partea copertei de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui caiet sau ale unui registru. – Germ. Kante.

CANT s.n. Margine, muchie, dungă. ♦ (Poligr.) Parte a copertei care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui registru etc. [Pl. -turi. / < germ. Kante].

CANT s. n. 1. margine, muchie. 2. parte a copertei care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui registru. (< germ. Kante)

CANT ~uri n. 1) Margine îngustă a unui obiect, a unei suprafețe; muchie. ~ul cărții. ~ul schiurilor. 2) Margine a reverului unei haine întărită cu un șiret. /<germ. Kante

CÂNT ~uri n. 1) v. CÂNTEC. 2) Ciripit de păsări. 3) Diviziune a unui poem epic sau a unei epopei. /v. a cânta

cânt n. cântec (poetic): un cânt frumos și dulce adormitor sunând EM. [Lat. CANTUS].

cant n., pl. urĭ (rut. kant, germ. kante, d. it. canto, lature). Muche, laturea cea maĭ îngustă a uneĭ grinzĭ cioplite, a unuĭ dulap ș. a.: a așeza o grindă pe cant.

*1) cînt n., pl. urĭ (lat. cantus, după fr. chant). Serie de sunete modulate de voce (nu și cu vre-un instrument). Cîntec, melodie. Diviziune de poemă epică saŭ didactică: Eneida luĭ Virgiliŭ are doŭă-spre-zece cînturĭ.

cant s. n., pl. cánturi