Cantù (Cesare) m. celebru scriitor italian: Istoria Universală (1804-1895).

CANT, canturi, s. n. 1. Fața îngustă a unui obiect plat de formă paralelipipedică; muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a coperții de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante.

CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv).

cant², ~ă a [At: I. CR. IV, 188 / Pl: ~nți, ~e / E: nct] (Reg) Nerod.

cant¹ sn [At: G. IONESCU, C. T. 257 / Pl: ~uri / E: ger Kante] 1 Muchie, latură a unor obiecte. 2 Parte a copertei de carton care depășește marginile filelor legate ale unei cărți, ale unui caiet sau registru. 3 Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiului.

cânt sn [At: NEGRUZZI, S. I, 11 / Pl: ~uri / E: drr cânta cf fr chant] 1 Cântec. 2 Ciripit de păsărele Si: cântare (3), cântec (2). 3 Poezie (însoțită uneori de melodie). 4 Diviziune a unui poem epic Si: cântec (3), cântare (4).

responsorial, ~ă [At: DN³ / P: ~ri-al / Pl: ~i, ~e / E: ns cf it responsoriale] 1 a (Liv) Care are ton, caracter de răspuns. 2 a (Bis; d. vers, frază, cuvânt) Spus sau cântat de public ori de cor ca răspuns sau ca replică la cele spuse de preot. 3 sn Carte care cuprinde răspunsurile și cântecele liturgice ale credincioșilor.

CANT, canturi, s. n. 1. Muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a copertei de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui caiet sau ale unui registru. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante.

CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv).

CANT, canturi, s. n. Margine a unui obiect, muchie; latură îngustă a unor obiecte. Așază cărămida pe cant. ♦ Partea copertei de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui caiet sau registru.

CÎNT, cînturi, s. n. 1. Cîntare, cîntec (1). Și se pierde cîntul, pierde Pe cale de codru verde, Și prin cetinele ude Doar răsunetul s-aude. DEȘLIU, M. 47. Dar lîngă leagăn cîntul Mamei de-obicei e trist. COȘBUC, P. I 265. ◊ (Poetic) Și nici un cînt nu-și tremură plînsu-n frunziș, Ci-n taină-un freamăt stîns parcă suspină. PĂUN-PINCIO, P. 57. ♦ Ciripit de păsări. Cîntul privighetorii picură lin! C. PETRESCU, S. 42. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie); cîntec (2). Al meu e cîntul ce-n pustie Neputincioasa jale-și plînge. GOGA, P. 11. Ce trist răsună cînturile mele în liniștea adîncă din pădure! IOSIF, P. 47. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora, Deci cînturilor mele zic Adio tuturora. EMINESCU, O. I 184. 3. Parte, diviziune a unei poeme epice. V. rapsodie. Sara am cetit tatălui meu tot cîntul întîi din moartea lui Avei. NEGRUZZI, S. I 11.

CANT, canturi, s. n. Muchie; latură îngustă a unor obiecte. ♦ Partea copertei de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui caiet sau ale unui registru. – Germ. Kante.

CANT s.n. Margine, muchie, dungă. ♦ (Poligr.) Parte a copertei care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui registru etc. [Pl. -turi. / < germ. Kante].

CANT s. n. 1. margine, muchie. 2. parte a copertei care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui registru. (< germ. Kante)

CANT ~uri n. 1) Margine îngustă a unui obiect, a unei suprafețe; muchie. ~ul cărții. ~ul schiurilor. 2) Margine a reverului unei haine întărită cu un șiret. /<germ. Kante

CÂNT ~uri n. 1) v. CÂNTEC. 2) Ciripit de păsări. 3) Diviziune a unui poem epic sau a unei epopei. /v. a cânta

cânt n. cântec (poetic): un cânt frumos și dulce adormitor sunând EM. [Lat. CANTUS].

cant n., pl. urĭ (rut. kant, germ. kante, d. it. canto, lature). Muche, laturea cea maĭ îngustă a uneĭ grinzĭ cioplite, a unuĭ dulap ș. a.: a așeza o grindă pe cant.

*1) cînt n., pl. urĭ (lat. cantus, după fr. chant). Serie de sunete modulate de voce (nu și cu vre-un instrument). Cîntec, melodie. Diviziune de poemă epică saŭ didactică: Eneida luĭ Virgiliŭ are doŭă-spre-zece cînturĭ.

cant s. n., pl. canturi

cânt s. n., pl. cânturi

cant s. n., pl. canturi

cânt s. n., pl. cânturi

cant s. n., pl. canturi

cânt s. n., pl. cânturi

CANT s. (TEHN.) muchie. (~ al unei piese.)

CÂNT s. 1. cântare, cântat, cântec, glas, melodie, (pop.) viers. (Un ~ superb de păsărele.) 2. v. canto. 3. (LIT.) (înv.) cap. (~ într-un poem.)

CANT s. (TEHN.) muchie. (~ al unei piese.)

CÎNT s. 1. cîntare, cîntat, cîntec, glas, melodie, (pop.) viers. (Un ~ superb de păsărele.) 2. (MUZ.) canto. (Clasa de ~ de la conservator.) 3. (LIT.) (înv.) cap. (~ într-un poem.)

cant (canturi), s. n. – 1. Margine, muchie. – 2. La legătura de carte, partea opusă cotorului. Germ. Kante (DAR).

cant, -ă, adj. (înv., pop.) ușor la minte, nerod, prost, zăpăcit.

cânt ambrosian v. gregoriană, muzică; liturghie; misă.

cânt galic v. gregoriană, muzică; liturghie; misă.

cânt mozarab v. gregoriană, muzică; liturghie; misă.

cânt roman v. cantilenă (II); gregoriană muzică; liturghie; misă.

responsorial, cânt ~, cânt liturgic alternativ între oficiant și cor. Elementul individual (solistic) are posibilitatea unei îmbogățiri melismatice* a cântului (v. și psalmodie) față de caracterul „plan” (v. și cantus planus) al corului. În aceasta rezidă, de-altfel, și deosebirea principală a r. față de execuția antifonică*, cealaltă deosebire constând în generalitatea r. față de antifonia primară mai strâns legată de anume genuri (psalm*, imnuri (1), mai puțin de antifoane (II)). P. ext. r. devine un stil r. sau execuție r., aplicabile practicii muzicale sau unor genuri componistice care nu mai intră, istoric vorbind, în contextul originar al noțiunii.

cant, canturi, s.n. Muchie. – Din germ. Kante „muchie, bordură, margine” (DLRM, DA, MDA).

cant, canturi, s.n. – Muchie. – Din germ. Kante „muchie, bordură, margine” (Țurcanu, 2005; DEX, DLRM, DA, MDA) < it. canto „lature” (Scriban).

cant, -uri, s.n. – Muchie. – Din germ. Kante (Țurcanu 2005).

CÎNT (< vb. cînta < lat. cantare) Subdiviziune în operele literare epice în versuri (poeme, epopei). Ex. Iliada Iui Homer este alcătuită din 24 cînturi sau cărți desemnate prin literele alfabetului grec. În literatura noastră, Țiganiada lui Ion Budai Deleanu are 12 cînturi. Fiecare cînt cuprinde un moment al acțiunii. Astfel, în Iliada, cîntul I se refera la mînia lui Ahile împotriva lui Agamemnon, iar cîntul al XXII-lea, unul din cele mai patetice cînturi ale Iliadei, cuprinde un alt moment: lupta dintre Hector și Ahile și moartea eroului troian. Prin succesiunea faptelor, cînturile se înlănțuiesc logic între ele și contribuie astfel la unitatea întregii acțiuni.

Cînt/ea, -el, -u v. Cantidie 2, 3.

pe cant expr. (d. o afacere) nesigur, riscant