3 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cantábri smp [At: DEX2 / E: fr Cantabres] Veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență.

CANTÁBRI s. m. pl. Veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. – Din fr. Cantabres.

Cantabri pl. 1. (Munții), partea Pirineilor spanioli, în Biscaya; 2. popor din vechea Spania, cari locuiau la S. de golful Gasconiei.

CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cantábri s. m. pl. (sil. -bri)

cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CANTABRI (< fr., lat.) s. m. pl. Veche populație din Pen. Iberică, așezată la izvoarele Ebrului și supusă de romani în anul 25 î. Hr.

Intrare: Cantabri (n.p.)
Cantabri (n.p.)
substantiv propriu (SPM097P)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • Cantabri
  • Cantabrii
genitiv-dativ singular
plural
  • Cantabri
  • Cantabrilor
vocativ singular
plural
Intrare: cantabru (adj.)
cantabru1 (adj.) adjectiv
  • silabație: can-ta-bru
adjectiv (A96)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cantabru
  • cantabrul
  • cantabru‑
  • cantabră
  • cantabra
plural
  • cantabri
  • cantabrii
  • cantabre
  • cantabrele
genitiv-dativ singular
  • cantabru
  • cantabrului
  • cantabre
  • cantabrei
plural
  • cantabri
  • cantabrilor
  • cantabre
  • cantabrelor
vocativ singular
plural
Intrare: cantabru (s.m.)
cantabru2 (s.m.) substantiv masculin
  • silabație: can-ta-bru
substantiv masculin (M62)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cantabru
  • cantabrul
  • cantabru‑
plural
  • cantabri
  • cantabrii
genitiv-dativ singular
  • cantabru
  • cantabrului
plural
  • cantabri
  • cantabrilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cantabru (adj.)

  • 1. Care aparține cantabrilor, privitor la cantabri.
    surse: DEX '09

etimologie:

cantabru, -ă (persoană) cantabră cantabru

  • 1. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență.
    surse: DEX '09

etimologie: