2 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

calificare sf [At: LEG. EC. Pl: 271 / Pl: ~cări / E: califica] 1 Atribuire a unei anumite calități, unei ființe sau unui obiect Si: (iuz) calificație. 2 Dobândire a unui nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate (împreună cu recunoașterea acestei pregătiri) Si: (iuz) calificație. 3 Obținere (în urma rezultatelor favorabile) a dreptului de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. Si: (iuz) calificație.

CALIFICÁRE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională (atestată de obicei printr-un act oficial); calificație. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, pentru selectarea concurenților. – V. califica.

CALIFICÁRE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională; calificație. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, pentru selectarea concurenților. – V. califica.

CALIFICÁRE, calificări, s. f. Acțiunea de a (s e) califica și rezultatul ei. 1. Pregătire specială într-o muncă oarecare; recunoaștere a nivelului de pregătire specială a cuiva într-un domeniu de activitate. Școli de calificare. Metode de calificare. Calificare la locul de muncă.Normele just stabilite sînt un puternic factor mobilizator pentru calificarea muncitorilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2596. ♦ Nivelul de pregătire specială a cuiva într-o muncă oarecare. Ridicarea calificării muncitorilor constituie un factor hotărîtor în mărirea productivității muncii.Tineretul trebuie să dea o atenție deosebită însușirii cunoștințelor tehnice și ridicării permanente a calificării sale profesionale. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 326. 2. Definirea calității unei persoane sau a unui lucru. Calificarea juridică a unui act penal.

CALIFICÁRE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei.

CALIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; titlul obținut în urma trecerii unor examene sau a unor probe; calificație. [< califica].

CALIFICÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) califica; pregătire teoretică și practică într-o profesiune. ◊ etapă eliminatorie într-un concurs, într-o competiție sportivă. 2. titlu obținut în urma trecerii unor examene, a unor probe. 3. (jur.) ă infracțiunii = stabilirea caracterului penal al unei fapte și încadrarea ei în textul de lege. (< califica)

CALIFICÁRE ~ări f. 1) v. A CALIFICA. 2) Pregătire teoretică și practică într-un anumit domeniu de activitate profesională. 3) Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, în care se selectează concurenții. /v. a (se) califica

calificá [At: COD. PEN. R. P. R. 15 / Pzi: ~ific / E: fr qualifier, lat qualificare ] 1 vt A atribui unei ființe sau unui obiect o anumită calitate. 2 vtr A dobândi sau a ajuta să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate (împreună cu recunoașterea acestei pregătiri). 3 vr A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc.

calificațiúne sf vz calificație

CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare.

CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a ajuta să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate (împreună cu recunoașterea oficială a acestei pregătiri). 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare.

CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. A dobîndi un nivel adecvat de pregătire într-un domeniu de activitate, împreună cu recunoașterea oficială a acestei pregătiri. Se califică la locul de muncă, urmînd și cursurile școlii de calificare de pe șantier. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2659. 2. Refl. A obține dreptul de a concura la o competiție sportivă. Echipa s-a calificat pentru finala cupei R.P.R. de fotbal. 3. Tranz. A arăta existența unei anumite calități la o ființă sau la un lucru; a caracteriza printr-un cuvînt, printr-o denumire.

CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a ajuta să dobândească un nivel adecvat de pregătire într-un domeniu de activitate (împreună cu recunoașterea oficială a acestei pregătiri). 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă. 3. Tranz. A arăta că o ființă sau un lucru are o anumită calitate; a caracteriza printr-un cuvânt. – Fr. qualifier (lat. lit. qualificare).

CALIFICÁ vb. I. 1. tr., refl. A dobândi sau a da cuiva posibilitatea să dobândească o calificare, un titlu într-un anumit domeniu etc. 2. tr. A fi admis să concureze la o competiție sportivă. 3. tr. A atribui o calitate unei ființe sau unui lucru; a arăta calitatea unui lucru sau a unei persoane; a caracteriza. [P.i. calífic. / cf. fr. qualifier].

CALIFICÁ vb. I. tr., refl. a dobândi, a ajuta pe cineva să dobândească o calificare, un titlu etc. II. refl. a fi admis să concureze la o competiție sportivă. III. tr. a atribui o calitate unei ființe, unui lucru; a caracteriza. (< fr. qualifier, lat. qualificare)

A SE CALIFICÁ mă calífic intranz. 1) A obține calificare; a căpăta cunoștințe într-un domeniu de activitate; a se specializa. 2) A obține dreptul de a concura la o etapă superioară a unei competiții (sportive, culturale etc.). /<lat. qualificare, fr. qualifier

A CALIFICÁ calífic tranz. 1) A face să se califice. 2) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a face; a taxa; a eticheta. /<lat. qualificare, fr. qualifier

calificà v. a arăta calitatea unei persoane sau unui lucru.

*calífic, a v. tr. (mlat. qualífico, -áre). Arăt calitatea uneĭ persoane saŭ unuĭ lucru. Atribuĭ un titlu, un epitet: l-a calificat de „erudit”.

arată toate definițiile

Intrare: calificare
calificare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • calificare
  • calificarea
plural
  • calificări
  • calificările
genitiv-dativ singular
  • calificări
  • calificării
plural
  • calificări
  • calificărilor
vocativ singular
plural
Intrare: califica
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • califica
  • calificare
  • calificat
  • calificatu‑
  • calificând
  • calificându‑
singular plural
  • califică
  • calificați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • calific
(să)
  • calific
  • calificam
  • calificai
  • calificasem
a II-a (tu)
  • califici
(să)
  • califici
  • calificai
  • calificași
  • calificaseși
a III-a (el, ea)
  • califică
(să)
  • califice
  • califica
  • califică
  • calificase
plural I (noi)
  • calificăm
(să)
  • calificăm
  • calificam
  • calificarăm
  • calificaserăm
  • calificasem
a II-a (voi)
  • calificați
(să)
  • calificați
  • calificați
  • calificarăți
  • calificaserăți
  • calificaseți
a III-a (ei, ele)
  • califică
(să)
  • califice
  • calificau
  • califica
  • calificaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)