CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă^[1]. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2). (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.

cal sm [At: COD. VOR. 122/13 / Pl: cai / E: ml caballus] 1 Animal domestic erbivor, imparicopitat, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus). 2 (Prc) Armăsar castrat. 3-4 (Îe; șîs) (A fi sau a ajunge) ~ de poștă (sau de curse) (A fi) om întrebuințat la toate. 5-6 (Îae; îas) (A fi) om muncit peste măsură. 7-8 (Îe; șîs) (A fi) ~ de bătaie (A fi) persoană hărțuită, muncită (de toți). 9-10 (Îae; îas) (A fi) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu în prim-plan. 11 (Îe) A face (sau a ajunge) din ~ măgar A face să ajungă sau a ajunge într-o situație mai rea decât cea inițială. 12-13 (Îe; șîs) (A visa sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) (A-și închipui sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. 14 (Îlav) La Paștele cailor Niciodată. 15 (Îs) O alergătură (sau o fugă) de ~ O distanță (destul de mică). 16 (Îs) ~ul dracului Femeie bătrână și rea. 17 (Îas) Vrăjitoare. 18 (Ent; reg; îas; șîs ~ul-popii, ~-turtit) Libelulă. 19 (Îc) ~-putere Unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 kilogrammetri forță pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 20 (Șîs) ~ cu mânere Aparat de gimnastică. 21 Piesă la jocul de șah care are forma unui cap de cal (1). 22 (La mori) Una dintre cele două bucăți de laț, care împreună cu spetezele, țin coșul și alcătuiesc scara coșului. 23 (La mori) Aparat de lemn prin care se ridică sau se coboară piatra morii pentru a face făina mai mare sau mai măruntă Si: armăsar. 24 Una dintre grinzile perpendiculare pe direcția punții morii, pe care se reazemă unul dintre capetele punții. 25 (La mori) Grindă pe care este așezat scocul. 26 Fiecare dintre bârnele de la acoperișul casei care se află sub al patrulea căprior și care se îmbucă la capete cu alte bârne numite iepe, formând împreună scaunul podului. 27 (Reg.: la războiul de țesut) Împiedicătoare de la sulul dinapoi. 28 (Reg.) Aparat de lemn pentru depănatul bumbacului. 29 Suport pentru lemnele de foc (de pe vatră). 30 (Agr.: lpl) Prese ale mașinii de treierat care scutură paiele de boabe și le evacuează. Vz. scuturător. 31 Nume ale unei figuri a jocului de copii ~ în buși. 32 (Ast; art) Constelația Leului. 33 (Trs; înv) Cantitate de pește care cât se putea încărca pe un cal. 34 Nume al unui dans țărănesc. 35 Melodie după care se execută acest dans. 36 ~-de-mare Mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului (Hippocampus hippocampus). Si: călușel (3) -de-mare, căluț-de-mare, (liv) hipocamp (7). 37 (Bot; reg.; îc) Caii-popii Omag (Aconitum napellus).

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2) (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita, nedespicată (în special, spre deosebire de armăsar, masculul castrat), care servește omului la călărie, la tras vehicule și la dus poveri. Cal de ham. Cal de călărie. Cal de curse. ▭ În fața casei, legat la par, sta în ploaie un cal urît, ros de ham. CAMILAR, TEM. 51. Voinicii cai spumau în salt. COȘBUC, P. I 56. Calul... începe a sări în două picioare, forăind. CREANGĂ, P. 185. Caii lor aleargă alăturea-nspumați. EMINESCU, O. I 97. Am obosit ca un cal de poștă ce nu-și are tainul la vreme. ALECSANDRI, T. I 373. Calul de dar nu se caută în gură (sau la dinți) (= lucrurile primite în dar se iau așa cum sînt, fără să se mai țină seamă de defecte). Cunoscut ca un cal breaz. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă (sau cal de tramvai) = a alerga mult; a fi muncit peste măsură, a fi întrebuințat la toate, trimis în toate părțile. Sărmane, biete Barbule! ai ajuns cal de poștă împregiurul horii. ALECSANDRI, T. 85. Cal de bătaie = persoană foarte hărțuită, trasă din toate părțile, muncită; subiect, problemă de care se ocupă insistent multă lume, sau care vine mereu ca preocupare exclusivă a cuiva. A fi cal de dîrvală v. dîrvală. A face (pe cineva) din cal măgar = a face (pe cineva) să ajungă dintr-o situație mai bună într-una mai rea, a degrada; a înjosi, a umili. Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpinîre pe mine? zise Gerilă. Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. A ajunge din cal măgar = a ajunge într-o stare sau situație mai rea, mai proastă. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A-și juca calul = a-și face mendrele. Știu eu năzdrăvănii de-ale spînului; și să fi vrut, de demult i-aș fi făcut pe obraz, dar lasă-l să-și mai joace calul. CREANGĂ, P. 219. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri fantastice, imposibile, de necrezut. Cred că visezi cai verzi, prietene. CAMILAR, N. I 112. Ia păziți-vă mai bine treaba și nu-mi tot spuneți cai verzi pe păreți, că eu sînt Stan pățitul. CREANGĂ, P. 179. La paștile cailor (sau calului) = niciodată. O fugă de cal = distanță nu prea mare. Aud, cucoane?... dacă-i lungă poșta de-nainte?... Ba nu... ian cît cole, o palmă de loc, o fugă de cal... N-ai apucat a porni bine și ai și ajuns. ALECSANDRI, T. 45. Calul dracului = (depreciativ) femeie bătrînă, rea;, baborniță, vrăjitoare. ◊ Calul-troian = (cu aluzie la legendarul cal de lemn dăruit de greci troienilor) stratagemă de care se folosește un dușman pentru a reuși să pătrundă în tabăra adversă; inamic deghizat sub masca unui binefăcător. Vapoare mari [americane] ca niște cai troieni Aruncă gheara ancorei în port. BOUREANU, S. P. 4. Cal-putere = unitate de putere (egală cu 75 kilogrammetri pe secundă) cu care se măsoară forța motrice a unei mașini mișcate cu vapori de apă sau cu carburanți. Remorcherele de sute de cai-putere trec duduind din toate mașinile. BOGZA, C. O. 405. ◊ (Poetic) Cu mii de cai-putere Se crapă zorii unei alte ere! BENIUC, V. 91. ♦ (Mil., învechit) Cal de friză = baraj tehnic contra infanteriei, făcut dintr-un schelet de lemn sau de fier îmbrăcat cu sîrmă ghimpată. 2. Nume dat unor aparate sau piese care seamănă cu un cal: a) numele unui aparat de gimnastică, peste care se fac sărituri; b) figură în forma unui cap de cal la jocul de șah. 3. Compuse: calul-dracului sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă = libelulă. Cal-de-mare (sau, rar, calul-mării) = mic pește marin al cărui cap seamănă cu acela al calului (Hippocampus). Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte. EMINESCU, O. I 101.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); (prin restricție) armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) (= lucrurile primite în dar se iau așa cum sînt, fără să se mai țină seamă de defecte). ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = persoană hărțuită, muncită de toți; problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) dintr-o situație mai bună într-una mai rea. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La paștile cailor (sau calului) = niciodată. O fugă de cal = o distanță nu prea mare. Calul dracului = baborniță; vrăjitoare. ♦ Compus: cal-putere = unitate de putere egală cu 75 de kilogrammetri pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1): a) aparat de gimnastică pentru sărituri; b) piesă în forma unui cap de cal la jocul de șah. 3. Compuse: calul-dracului sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă = libelulă; cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului (Hippocampus). – Lat. caballus.

CAL- v. cali-.

CAL cai m. 1) Animal domestic erbivor cu copita nedespicată, folosit la tracțiune și la călărie. ~ pursânge. ~ șarg. ◊ ~ de bătaie a) persoană hărțuită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A fi (sau a ajunge) ~ de poștă a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. A face (sau a ajunge) din ~ măgar a face să ajungă într-o situație mai rea de cum a fost. La paștele cailor niciodată. A spune cai verzi pe pereți a povesti lucruri nereale. O fugă (sau o alergătură) de ~ o distanță (destul de) mică. ~ul râios găsește copacul scorțos cine se aseamănă, se adună. ~ul bun se vinde din grajd lucrul bun nu are nevoie de reclamă. ~ul are patru picioare și tot se poticnește pot greși și cei deștepți. ~ul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. A cunoaște ca pe un ~ breaz a cunoaște foarte bine pe cineva. Vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi când vrei să-i faci cuiva bine. 2): ~-de-apă, ~ul-popii, ~ul-dracului libelulă. ~-de-mare pește marin având capul asemănător cu cel al calului. 3): ~-putere unitate de măsură a puterii egală cu 75 de kilograme forță-metri pe secundă. 4) Aparat de gimnastică pentru sărituri. 5) Piesă la jocul de șah ce reprezintă capul și gâtul acestui animal. /<lat. caballus

cal m. 1. animal domestic din familia solipedelor, care servă Ia tras, călărit și transport: calul de dar nu se caută după dinți (cari indică vârsta-i); fig. cal de bătaie, motiv aparent, pricină neîntemeiată: cai verzi (pe pereți), născociri mincinoase; 2. nume de animale: cal de mare, numele vulgar al hipocampului; calu dracului, numele popular al libelulei; fig. și fam. muiere rea; 3. unitate pentru evaluarea măsurei unei mașini de aburi: mașină de zece cai; 4. pl. Mold. cele două lemne cari sprijină coșul morii (aduc de o iature întru câtva cu un cap de cal): 5. scaunul cu patru picioare al dulgherului; 6. Tr. piedica la sulul dinapoi al răsboiului. [Lat. CABALLUS, cal, mai ales prost: sensurile tehnice pornesc de la ideia de «suport», calul fiind considerat și ca animal purtător de sarcini].

cal m., pl. caĭ (lat. caballus, d. vgr. kabálles; it. pg. cavallo, pv. caval, fr. cheval, sp. caballo. V. cavaler, cobilă). Un animal soliped domestic (maĭ rar salbatic) care servește la călărie și la tras. Fig. Iron. Persoană robustă: ce cal de femeĭe! Cal de bătaĭe, motiv aparent, lucru exploatat ca să obțiĭ ceva: a-țĭ face un cal de bătaĭe dintr’o chestiune. Cal de mare, ipocamp. Calu dracilor, om răŭ, femeĭe rea. Cal-vapor (pl. caĭ-vaporĭ) saŭ numaĭ cal, forță de 75 de chilogramometri capabilă să rîdice într’o secundă o greutate de 75 de chilograme la o înălțime de 1 metru: mașină de 400 de caĭ. A vorbi caĭ verzĭ pe părețĭ, a aĭura, a abera, a vorbi lucrurĭ fantastice. A umbla după potcoave de caĭ morțĭ, a umbla după afacerĭ proaste, după cîștigurĭ irealizabile.

BĂȘINĂ, bășini, s. f. I. (Pop.) gaz intestinal eliminat prin anus; pârț, flatulație. II. (Bot.; reg.) 1. Compuse: bășina-porcului = specie de ciupercă (Lycoperdon gemmatum); bășina-calului (sau -lupului, -vulpii) = specie de ciupercă necomestibilă (Globaria gigantea). 2. Bășicoasă. 3. Traista-ciobanului. [Var.: (reg.) beșină s. f.] – Lat. *vissina.^[1]

CALCE¹, călci, s. f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbacee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în forma copitei de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat^[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

asud sms [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~uri^[1] / E: drr asuda] 1 Sudoare. 2 Secreție grasă a pielii ovinelor, cu care se impregnează lâna, devenind moale și impermeabilă Si: usuc. 3 (Bot; reg; îc) ~ul-calului (sau ~ul capului) Osul-iepurelui.

bășină sf [At: NEGRUZZI, S. I, 249 / V: (Mol) beș~ / Pl: ~ni / E: ml *vissina] 1 Gaz intestinal eliminat prin orificiul anal Si: (med) flatulație, (euf) vânt, (fam) pârț, făsăială, fâsâit. 2 (Bot; reg; îc) ~na-calului (sau lupului, vulpii) Ciupercă necomestibilă (Globaria gigantea). 3 (Bot; reg; îc) ~na-porcului Ciupercă din familia lycoperdaceelor (Lycoperdon gemmatum). 4 (Îae) Păduchelniță. 5 (Îae) Buretele-cerbilor (Scheroderma aurantiacum). 6 Arbust ornamental din familia leguminoaselor, înalt de 2-3 m, cu frunze compuse, flori galbene și cu fructe păstăi (Colutea arborescens). 7 Plantă erbacee din familia companulaceelor (Campanula persicifolia). 8 (Bot) Traista-ciobanului (Capsela bursa pastoris). 9 (Bot, îc) -sasului Crin galben (Hemerocalis lilio assphoclelus).

călcea sf vz calce¹

bășină s.f. I (pop.) Gaz intestinal eliminat prin anus; pîrț, flatulație, (pop.) beș. II (bot.; reg.) 1 Compuse: bășina-porcului = a) specie de ciupercă (Lycoperdon gemmatum); b) buretele-cerbilor (Scheroderma aurantiacum); bășina-calului (sau -lupului, -vulpii) = specie de ciupercă necomestibilă (Globaria gigantea). 2 Bășicoasă (Colutea arborescens). 3 Traista-ciobanului (Capsella bursapastoris). • pl. -i. și (reg.) beșină s.f. /lat. *vĭssīna.

◊ Expr. a sări calul (sau, intr., peste cal) = a depăși limita admisă; a exagera.

†ARM (pl. -muri) sn. 1 🐕 Partea de sus a piciorului la cal, vite cornute, etc., coapsă (👉 CAL, BOU): mănîncă din ~ul de din-apoi al iepii o ocă și jumătate de carne (ȘEZ.) ¶ 2 🫀 Băn. Partea de sus a piciorului la om, coapsă [lat. armus].

BĂȘINĂ (pl. -ni) sf. vulg. 1 Gaz fetid care iese din canalul șezutului ¶ 2 🌿 BĂȘINA-CALULUI, BĂȘINA-LUPULUI, BĂȘINA-PORCULUI¹, BĂȘINA-VULPII = GOGOAȘĂ ¶ 3 🌿 BĂȘINA-PORCULUI², ciupercă globuloasă, mai întîiu albă, apoi roșiatică sau brună care crește pe pămînt în pădurile de conifere și de fag; are miros plăcut și e comestibilă cînd e tînără; la maturitate însă e considerată ca veninoasă (Lycoperdon gemmatum) (🖼 408) ¶ 4 🌿 BĂȘINA- PORCULUI³, BURETELE-CERBILOR [lat. vulg. *bĭssĭna].

BĂTRÎN I. adj. 1 Care trăește de mulți ani, care e înaintat în vîrstă: ~ se chiamă de la 50 de ani pînă la 80 de ani (PRV.-MB.); ~ ca lumea, gîrbov, sub vîntul relei soarte (ALECS.); tot astfel, despre animale și plante: calul ~ nu se mai învață în buestru (👉 CAL); găina ~ă face zeama bună (👉 GĂINĂ); acest copaciu... gros și ~ de cînd urzise Dumnezeu pămîntul (ISP.); mai ~, mai în vîrstă, mai mare de ani: e cu cinci ani mai ~ decît mine ¶ 2 Vechiu, care e făcut de multă vreme: țuică ~ă; împăratul pusese la masă... niște vin mai ~ decît dînsul (ISP.) ¶ 3 Care a trăit odinioară, în vremile de demult: ~ii Romani ¶ 4 De demult, străvechiu, din vremurile de demult: unde le era lăcașul lor din zile ~e (N.-COST.) II. sm. 1 Om de o vîrstă înaintată, moșneag: un ~ cu barba albă; a auzi, a afla din ~i, a afla din spusa oamenilor bătrîni; de aci, din ~i, din vremile de demult: așa era din ~i, toată țara își avea împăratul (RET.) ¶ 2 ‡Trup de moșie rămasă de la moși strămoși. III. BĂTRÎNĂ (pl. -ne) sf. Femeie de o vîrstă înaintată [lat. vulg. *betranus < veteranus].

CALCE¹, călci, s. f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbecee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în formă de copită de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.

CALCE s. f. Plantă erbacee cu frunze groase și lucitoare în forma copitei de cal și cu flori galbene-aurii; crește pe lîngă bălți și prin locuri umede (Caltha palustris).

CALCE¹ s. f. Plantă erbacee cu frunze groase și lucitoare, în forma copitei de cal și cu flori galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.

CALI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „frumos”. [Var. cal-, calo-. / < fr., it. cal(o)- < gr. kallos – frumos].

CALO- v. cali-.

CALI-/CALO- elem. „frumos, estetic”. (< fr. calli-, callo-, cf. gr. kallos)

CALO- elem. cali-.

CALCE¹ f.: ~ea calului plantă erbacee perenă, toxică, având tulpină ramificată la bază, flori mari galbene și frunze groase lucitoare, care crește prin bălți și locuri umede. /<lat. calx, calcis

asudà v. 1. a scoate prin porii pielii o umoare apoasă; 2. a face să asude; 3. fig. a obosi, a se trudi. [Lat. ASSUDARE]. ║ n. sudoare; asudul calului, plantă numită și dârmotin.

calce f. calcea calului, plantă cu frunze groase, lucitoare și florile galbene-aurii, crește prin bălți și locuri umede (Caltha palustris). [Lat. CALCEM, lit.călcâiul calului].

1) asúd n., pl. urĭ (d. a asuda. V. sud 1). P. P. Sudoare. Trans. Asudu caluluĭ, o plantă numită și sudoarea caluluĭ. V. dîrmotin.

1) cálce f., pl. călcĭ (lat. calx, calcis, călcîĭ). Calcea caluluĭ, o plantă erbacee ranunculacee care crește pin locurĭ umede (calta palustris). Face florĭ marĭ galbene auriĭ. – Să nu fie un cuv. stricat de botaniștĭ din lat. calta (Virg. Ecl. 2,50)?

cal s. m., pl. cai, art. caii (și în: a sări peste cal)

cal s. m., pl. cai, art. caii

cal s. m., pl. cai, art. caii

+botul (la ~ calului) (fam.) loc. adj., loc. adv. (decizie ~, a decide ~)

cal-de-apă (libelulă) s. m., pl. cai-de-apă, art. caii-de-apă

cal-de-mare (pește) s. m., pl. cai-de-mare, art. caii-de-mare

cal-putere (unitate de măsură) s. m., art. calul-putere; pl. cai-putere, art. caii-putere; simb. CP/(internațional) HP

!cal-turtit (libelulă) s. m., art. calul-turtit

calce² (plantă) s. f., art. calcea, g.-d. art. călcii; pl. călci

!calul-dracului (libelulă) s. m. art.

!calul-popii (libelulă) s. m. art.

coada-calului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-calului

dinte-de-cal (soi de porumb) s. m., art. dintele-de-cal

dintele-calului (soi de porumb) s. m. art.

muscă-de-cal (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-cal; pl. muște-de-cal

!paștele (la ~ cailor) (niciodată) (fam.) (desp. ca-i-) loc. adv.

paștele-cailor (plantă) (desp. -ca-i-) s. m. art.

paștele-calului (plantă) s. m. art.

păduchele-calului (insectă) s. m. art.

sagna-calului (plantă) s. f. art., g.-d. art. sagnei-calului

săpunul-calului (plantă) (reg.) s. m. art.

cal-de-apă (libelulă) s. m., art. calul-de-apă; pl. cai-de-apă, art. caii-de-apă

cal-de-mare (pește) s. m., pl. cai-de-mare, art. caii-de-mare

cal-putere s. m., art. calul-putere; pl. cai-putere, art. caii-putere; simb. CP/(internațional) HP

cal-turtit (libelulă) s. m., art. calul-turtit; pl. cai-turtiți, art. caii-turtiți

calce¹ (plantă) s. f., g.-d. art. călcii; pl. călci

calul-dracului (libelulă) s. m. art., pl. caii-dracului

calul-popii (libelulă) s. m. art., pl. caii-popii

coada-calului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-calului

*dinte-de-cal (soi de porumb) s. m.

dintele-calului (soi de porumb) s. m. art.

!muscă-de-cal (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-cal; pl. muște-de-cal

*Paștele cailor (la ~) (niciodată) (fam.) (ca-i-) loc. adv.

!paștele-calului/paștele-cailor (plantă) (-ca-i-) s. m. art.

!păduchele-calului (insectă) s. m. art.

!sagna-calului (plantă) s. f. art., g.-d. art. sagnei-calului

!săpunul-calului (plantă) s. m. art.

cal-de-apă s. m.

cal-de-mare s. m.

cal-putere s. m., pl. cai-putere; simb. CP (internațional HP)

cal-turtit s. m.

calce (bot.) s. f., pl. călci

calul-dracului s. m., pl. caii-dracului

calul-popii s. m.

coada-calului (bot.) s. f.

dintele-calului (porumb) s. m.

paștile-calului/paștile-cailor (bot.) s. m.

păduchele-calului s. m.

sagna-calului (bot.) s. f.

săpunul-calului s. n.

calul-dracului, caii-dracului.

CAL s. 1. (ZOOL.) cabalină, (pop. și depr.) mărțână. 2. (IHT.) cal-de-mare (Hippocampus hippocampus) v. căluț-de-mare. 3. (TEHN.) călușel, război. (~ la moara de vânt.) 4. (TEHN.) scaun. (~ la scăunoaie.)

CAL s. 1. (ZOOL.) cabalină, (pop. și depr.) mărțînă. 2. (IHT.) cal-de-mare (Hippocampus hippocampus) = căluț-de-mare (rar) hipocamp. 3. (TEHN.) călușel, război. (~ la moara de vînt.) 4. (TEHN.) scaun. (~ la scăunoaie.)

ASUDUL-CALULUI s. v. osul-iepurelui.

BĂȘINA-CALULUI s. v. gogoașă.

BURETELE-CALULUI s. v. popenchi.

CAL-DE-APĂ s. v. libelulă.

CAL-DE-IARBĂ s. v. lăcustă.

CAL-DE-MARE s. v. morsă.

CAL-TURTIT s. v. libelulă.

CALCEA-CALULUI s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemțească.

CALUL s. art. v. leul.

CALUL-DRACULUI s. v. libelulă.

CALUL-POPII s. v. libelulă.

MĂRARUL-CALULUI s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.

MUSCA-CAILOR s. v. tăun.

MUSCĂ-DE-CAL s. v. căpușă.

PAȘTELE-CAILOR s. v. traista-ciobanului.

PĂDUCHELE-CALULUI s. v. colțul-babei.

SAGNA-CALULUI s. v. tarhon.

asudul-calului s. v. OSUL-IEPURELUI.

bășina-calului s. v. GOGOAȘĂ.

buretele-calului s. v. POPENCHI.

cal-de-apă s. v. LIBELULĂ.

cal-de-iarbă s. v. LĂCUSTĂ.

cal-de-mare s. v. MORSĂ.

cal-turtit s. v. LIBELULĂ.

CALCEA-CALULUI s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemțească.

calul s. art. v. LEUL.

calul-dracului s. v. LIBELULĂ.

calul-popii s. v. LIBELULĂ.

mărarul-calului s. v. CIUIN. ODAGACI. SĂPUNARIȚĂ.

musca-cailor s. v. TĂUN.

muscă-de-cal s. v. CĂPUȘĂ.

paștele-cailor s. v. TRAISTA-CIOBANULUI.

păduchele-calului s. v. COLȚUL-BABEI.

sagna-calului s. v. TARHON.

cal (-ai), s. m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exerciții de gimnastică). – 3. Piesă de șah. – 4. Mecanism care reglează presiunea morii de făină. – 5. Masă de dulgherie. – 6. Frînă a cilindrului războiului de țesut. – 7. Lampă de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul morților. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 și Gramm., I, 9; Pușcariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. După ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oară, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscripție de la Callatis, în Dobrogea). Totuși, noi cercetări sprijină ideea că este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo „castrat”, de la cavus (V. Cocco, Caballus, „Biblios”, XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelulă), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. călare, călător, încălica. Der. căiesc, adj. (cabalin); căișor, s. m. (căluț; șah; călușei); căluț, s. m. (dim. al lui cal; lăcustă, cosaș); căloniu, s. m. (Banat și Trans., horn sau nișă în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; banchetă de căruțaș; scaun de tăbăcar); căluș, s. n. (piesă mică de lemn pe care se sprijină coardele întinse ale viorii; botniță; șevalet; botniță prevăzută cu cuie pentru a împiedica vițeii să sugă; piesă la războiul de țesut, în general, suport, sprijin, reazem; mănunchi de alune care cresc împreună; dans tipic; joc de copii, cu un arc a cărui săgeată sau căluș se răsucește o dată cu coarda și se lansează ca efect al mișcării de răsucire); călușel, s. m. (căluț; mănunchi de alune; bîrne care susțin coșul de moară; lăcustă, Dicticus verrucivorus); călușei, s. m. (carusel, căișori; joc de noroc); călușar, s. m. (dansator tipic; dansează în grupuri de 7, 9 sau 11, conduși de o căpetenie care face legămînt să nu vorbească vreme de 40 de zile; poartă costume tipice, cu clopoței la picioare, iar dansul lor este foarte complicat și plin de figuri acrobatice); călușerească, s. f. (dans tipic din Moldova); călușeresc, adj. (propriu călușarilor); călușerește, adv. (în felul călușarilor); călușerie, s. f. (grup de călușari). – DAR îl explică pe călușar prin căluș, datorită legămîntului de a nu vorbi al căpeteniei. În călușei este posibil să fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).

calce (calce), s. f. – Gălbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvînt care apare la Plaut, și care înseamnă „plantă cu flori galbene”, cum sînt într-adevăr gălbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. *calthea › *calțe (pentru țe › ce, cf. arici). În general se admite că acest cuvînt calce reprezintă lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Pușcariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; DAR); însă semantismul este mai puțin clar.

CAL. Subst. Cal, căluț (dim.), călușel; cal nărăvaș, cal rău de muscă. Rasă cabalină; cabaline. Armăsar, armăsăraș (dim.), armăsăruș, at. Jugan (reg.), jugănaș (dim., reg.), jugănel (reg.). Cal de rasă, pursînge, misir (pop.); bahmet (înv.); ponei. Cal sălbatic, tarpan, mustang. Armăsar, ducipal, bidiviu, telegar, parip (reg.). Pegas. Tabla-bașa (înv.). Murg, murguleț (dim.), murguț, murgușor; roib, roibuleț (dim.); bălan, șarg; dereș (reg.). Cal de ham; cal de călărie; cal de vînătoare, hunter; șăuaș; cal de curse, alergător, cursier (franțuzism); cal de tracțiune, remontă, cal povarnic; cal huțan, cal de munte, cal mocănesc. Strîjnic (înv. și reg.); povodnic (reg.). Hățaș, rotaș; prăștiaș (reg.), cal de praștie, cal lăturaș. Fugar, fugaci, gonaci (rar); trăpaș, troteur, buiestraș, buiestru. Mîrțoagă, gloabă, dîrloagă, dîrdală (reg.), talan (pop.), răpciugă, rablă (fam. și depr.), jărpan (reg.), ghijoagă (reg.), oțopină (reg.), ghipcan (reg.). Iapă, iepșună (reg.), cobilă (depr., reg.), iepușoară (dim.). Mînz, mînzișor (dim.), mînzoc, mînzuc (reg.), mînzuleț (reg.), mînză, mînzișoară (dim., rar), mînzulică (pop.), mînzuliță (pop). Tretin (pop.), cîrlan, cîrlăior (dim., reg.), cîrlănaș (dim., pop.), cincar (reg.), cincărel (dim., reg.). Herghelie, stavă (reg.), tabun. Hipologie. Hipolog. Călăreț, amazoană, cavaler, jocheu; călăraș (înv.), cavalerist. Călărie, călărit, echitație, hipism; concurs hipic, cursă de cai. Hipodrom, turf (livr.). Adj. Cavalin (rar), cabalin; hipic. Murg, murgan (rar); roib, roibuleț (dim.); șarg; sireap, fugar, fugaci. Călăreț. Călăresc (înv.); de călărie. Vb. A călări, a merge (a umbla) călare, a merge în (la) trap, a trapa (rar); a merge în galop, a galopa. A încăleca, a se sui călare, a sări în șa. A descăleca. A pune șaua, a înșeua, a înșela. Adv. Călare, de(-a) călare, călărește (rar). V. animale erbivore, adăposturi pentru animale, glasuri de animale, sport.

calul v. căiuții.

calce², călci, s.f. (reg., bot.) Plantă erbacee perenă, toxică, cu flori galbene și frunze lucitoare, în formă de copită de cal; calcea-calului (Caltha palustris): „Frunză verde de călcuță, / Mândru-i cu două drăguță” (Bârlea, 1924, I: 230). ■ În Maram. din dreapta Tisei, florile de calce se pun la casă și la grajd, la Sf. Gheorghe (Grai. rom., 2000). ■ (onom.) Calcea, nume de familie în jud. Maram. – Lat. calx, calcis „calcâi” (DEX, MDA).

calce¹, călci, s.f. – (reg.) Lanț înroșit în foc (pe care se mulge oaia, ca să nu i se ia laptele): „Se păstrează obiceiul ca atunci când mulgi întâi la munte să se mulgă pe călci” (C. C., 1979). – Et. nec.

calce², călci, s.f. – (reg. / bot.) Plantă erbacee perenă, toxică, cu flori galbene și frunze lucitoare, în formă de copită de cal; calcea-calului (Caltha palustris): „Frunză verde de călcuță, / Mândru-i cu două drăguță” (Bârlea, 1924, I: 230). În Maramureșul din dreapta Tisei, florile de calce se pun la casă și la grajd, la Sf. Gheorghe (Grai. rom., 2000). ♦ (onom.) Calcea, nume de familie în Maramureș. – Lat. calx, calcis „calcâi” (DEX, MDA).

calce¹, călci, s.f. – Lanț înroșit în foc (pe care se mulge oaia ca să nu i se ia laptele): „Se păstrează obiceiul ca atunci când mulgi întâi la munte să se mulgă pe călci” (C. C. 1979). – Probabil lat. calx, calcis „călcâi”.

calce², călci, s.f. – (bot.) Plantă erbacee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare în formă de copită de cal; calcea calului (Caltha palustris): „Frunză verde de călcuță, / Mândru-i cu două drăguță” (Bârlea 1924 I: 230). – Lat. calx, calcis.

CALI- „frumos, estetic, plăcut”. ◊ gr. kallos „frumusețe” > fr. calli-, engl. id. > rom. cali-. □ ~graf (v. -graf), s. m. și f., persoană care copiază artistic cărți și manuscrise; ~grafie (v. -grafie), s. f., artă și tehnică de a scrie frumos; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., știință a măsurării și estimării cît mai exacte a calității; ~pteris (v. -pteris), s. m., plantă fosilă din permian, aparținînd grupului pteridospermelor; ~stenie (v. -stenie), ansamblu de exerciții fizice pentru preadolescenți.

CALO- „frumos, simetric”. ◊ gr. kallos „frumusețe” > fr. callo-, engl. id. > rom. calo-. □ ~fil₁ (v. -fil₁), adj., iubitor de frumos; ~fil₂ (v. -fil₂), adj., cu frunze simetrice; ~filie (v. -filie₁), s. f., preocupare pentru scrisul frumos, caligrafic; ~manie (v. -manie), s. f., preocupare patologică pentru propria-i frumusețe; ~podiu (v. -podiu), s. n., bractee mare care învelește unele inflorescențe; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de fotografiere, care utilizează clorura de argint ca sensibilizator și clorura de sodiu sau iodura de potasiu pentru fixare.

cal, cai s. m. Animal domestic erbivor cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus). ♦ Calul năzdrăvan = cal fantastic, prezent într-o arie mitologică vastă, având la români două calități: mijloc de transport aero-spațial viu și sfătuitor al eroului. – Din lat. caballus.

CAL (lat. caballus) s. m. 1. (ZOOL.) Animal domestic erbivor de talie mare, caracterizat prin copita nedespicată, stomac unicompartimental și lipsa veziculei biliare. Originar din Europa și Asia, este răspîndit în prezent pe toate continentele; provine din trei strămoși: c. diluvial (Equus robustus), c. mongol (E. Przewalski) și c. tarpanic (E. Gmelini). Există mai multe rase de c.: pentru călărie, tracțiune și samar. Unele popoare folosesc în alimentație carnea de c. și laptele de iapă. În România, prin încrucișarea raselor selecționate cu cele locale s-au obținut rase ameliorate: c. semigreu românesc, c. ameliorat de munte, c. de sport românesc, cai locali ameliorați din zona de șes, podiș și coline. ♦ C. semigreu românesc, format în patru variante, fiecare utilizînd rasa ardenă. Are talia 151-156 cm, greutate de 550 kg, format dreptunghiular, constituție robustă, aptitudini pentru tracțiune. C. Ameliorat de munte, rezultat din încrucișarea rasei huțulă cu rase locale din Bucovina. Prezintă dezvoltare corporală mică, talia de 135 cm, greutatea de 350 kg, format dreptunghiular, constituție robustă, aptitudini pentru samar, călărie și tracțiune. 2. Aparat de gimnastică prevăzut cu două mînere pe care se sprijină mîinile sportivului, în timp ce cu picioarele execută diferite mișcări de balansare sau de rotire. Fără mînere este folosit la sărituri. 3. Piesă la jocul de șah, de forma unui cap de c. (1). 4. (ZOOL.) Cal-de-mare = căluț-d-mare. 5. (ENTOM.) Calul-dracului (sau -popii) = libelulă.

CAL subst. I. 1. Calu fam. (Șez); – Cercel (Drag 126); -l, fam. (17 A IV 68; Sur VII 238); Călulești s. (Mus) și Valea Călului (sic), (ib.). 2. + -oni, -oi: Caloi b. (Giur); Calona popa (16 B I 161) sau din altă temă. 3. + -ota, (ca în; Vacotă, Bootă etc. < vacă, bou); Cálota, pren., 1640 (Cîmp; Pom; AO XXI 171); – fam., boier (Tis) etc.; Calot/escu (Am); -ești s.; Calotiță, act.; Călotici, Mătei (17 B III 285); Calotici zis și Calotin și Calota armașul (AO XVII 435, 451, XVIII). 4. Deformat prin fonetica ungară: Călata s. < magh. Kalota cu o > a (Drăg 454). 5. + -uș: ◊ Căluș., Călușelul (17 B II212). 6. + -uț, Căluțu, Toader (Șchei I), + -an: Căluțanul (Sur IX). 7. Căluțoiu, N. (î Div). 8. + -an, Călan, P. (Mag Br). 9. Compuse: Calalb (Bîr V); Calbor N., ard., 1757 (RA 409) (< cal + bour?); Calorîpă t. (16 B I 54). 10. Din altă temă (?): Calușa f., dobr. (RI XI, 28). II. Din pl. cai: 1. Prob. Căiata t. 2. Căiuțul s. (Dm 28), singular format din plur. *Căiuți < cai iuți. 3. Căieriu fam. (Șez). 4. Căilă, T., ard.; Căiță, Bucur (Mag Br).

Calul Troian v. Odysseus.

A HORSE! A HORSE! MY KINGDOM FOR A HORSE (engl.) un cal! un cal! (dau) regatul meu pentru un cal – Shakespeare, „Richard al III-lea”, act. V, scena 4. Cuvinte rostite de Richard al III-lea, înfrânt și încolțit, în bătălia de la Bosworth. Ele subliniază rolul hotărâtor, în anumite momente, al unui lucru căruia de obicei nu i se acordă importanță.

CAL-PUTERE s. m. Unitate (tolerată) pentru măsurarea puterii (simbol: CP), egală cu 75 kgf x m/s, adică 0,736 kW.

CALCE² (lat. calcem) s. f. Calcea-calului = plantă erbacee, perenă, toxică, din familia ranunculaceelor, înaltă de 20-60 cm, cu frunze groase, lucioase, în formă de copită de cal și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris).

CALUL, numele popular al constelației Leul.

CALUL MIC (Equuleus), constelație din emisfera boreală, situată între constelațiile Pegasul, Vărsătorul și Delfinul.

CP (METR.), simbol pentru cal-putere.

NOLI EQUI DENTES INSPICERE DONATI (lat.) să nu te uiți la dinții calului de dar – Proverb latin. În românește: calul de dar nu se caută la dinți.

PODU CALULUI, masiv muntos în m-ții Buzăului, extins sub forma unei culmi prelungi, pe direcție NV-SE, între văile râurilor Buzău (V) și Bâsca Mare (E și S). Alcătuit din fliș grezos cu intercalații șistoase, fliș bituminos cu gresii și conglomerate. Alt. max.: 1.439 m (vf. Podu Calului).

PRJEVALSKI, Nikolai Mihailovici (1839-1888), explorator rus. A întreprins numeroase călătorii în Asia Centrală și partea central-estică a Chinei; a cercetat lacul Lop Nur (1876-1877), a explorat Tibetul și izvoarele fl. Huang He, apoi deșertul Gobi (1879-1885). A identificat specii noi de plante și animale, inclusiv calul sălbatic mongol. – Calul lui ~, singura specie de cal sălbatic care se mai păstrează în fauna globului, în prezent doar cu efective mici și pe un areal restrâns, în stepele din SV Mongoliei și izolat în V Chinei (Equus przewalskii). Existența sa a fost semnalată pentru prima oară de exploratorul rus Prjevalski. Este asemănător cu calul domestic, de care se deosebește doar prin coama scurtă, dreaptă ca o perie, lipsa smocului de păr de pe frunte și dimensiuni ceva mai mici (1,8-2 m lungime, 1-1,1 m înălțime). Blana sa este de culoare roșcat-cafenie. Pentru menținerea și chiar extinderea sa, se realizează repopulări pe baza exemplarelor existente în parcuri și grădini zoologice. Sin. calul sălbatic mongol.

EQUISETUM L., COADA CALULUI fam. Equisetaceae. Gen originar din Africa, America, Asia, Europa, cca 22 specii perene. Rizom cu tuberculi ce pătrund adînc în sol și 2 feluri de tulpini articulate, noduroase: fertile și sterile, care apar la unele specii deodată, iar la altele mai întîi cele fertile apoi cele sterile și a căror epidermă este impregnată cu siliciu. Tulpinile fertile sînt albe, gălbui, brune sau albe-roșiatice, simple și formează, la vîrf, spice terminale, spongiflore, ce conțin numeroși spori; cele sterile sînt albe sau verzi, verticilat-ramificate. Frunze mici, solzoase, concrescute în verticil, într-o vagină, în jurul nodurilor.

A horse, a horse, my kingdom for a horse! (engl. „Un cal, un cal, regatul meu pentru un cal!”) – Sînt faimoasele cuvinte din piesa Richard al III-lea de Shakespeare (act 5, sc. 4). Orgoliosul rege al Angliei le-a rostit în clipe de mare desperare, după ce a fost înfrînt în lupta de la Bosworth (1485). Văzîndu-se pierdut, era hotărît să-și dea regatul pentru un cal, spre a fugi și a-și salva viața. De aceea acest citat este întrebuințat cînd cineva e în stare să ofere totul spre a obține un lucru mic dar foarte necesar într-o împrejurare anumită. Eminescu, în Sărmanul Dionis, a folosit o expresie apropiată: „Un regat pentru-o țigară, s-umplu norii de zăpadă cu himere!”. lar în nuvela Trei ani, o eroină a lui Cehov dă „un regat pentru un pahar cu ceai!” LIT.

Ah! la belle statue! Oh! le beau piédestal! Les vertus sont à pied et le vice à cheval! (fr. "Ah! frumoasa statuie! Oh! frumosul piedestal! Virtuțile-s pe jos, iar viciul e pe cal!) Epigramă scrisă de un necunoscut pe soclul statuii regelui Ludovic XV al Franței, dezvelită la 2 iunie 1765 la Paris, în piața devenită Piața Revoluției și mai tîrziu Piața Concordiei. Aceste cuvinte sînt citate spre a arăta că în lumea regilor și a aristocrației viciul domină virtuțile. IST.

(Ca un) Cal de poștă (sau de olac) – Pe vremea diligențelor, caii de poștă străbăteau drumuri lungi și anevoioase. De aceea, calul de poștă – sau de olac, cum i se mai spunea pe atunci – ajunsese termen de comparație pentru oamenii istoviți de muncă și de alergătură. „Am obosit ca un cal de poștă ce nu-și are tainul la vreme” – scrie Alecsandri. Astăzi, poștalioanele și olacii au dispărut de mult. Comparația s-a păstrat însă pentru cineva care e întrebuințat la toate, aleargă mult de colo pînă colo, fiind trimis în toate părțile. Astfel, în „Contemporanul” (nr. 204) se putea ciți: „Unde te rătăcești? Crezi că avem picioare de olac? Te căutăm de-un ceas!”

Calul lui Caligula (vezi Incitatus). IST.

Calul troian – În antichitate, grecii, asediind zadarnic Troia timp de zece ani, au hotărît – așa cum ne povestește Homer – să cucerească cetatea printr-un vicleșug. Sub pretextul unei ofrande religioase, grecii au construit un uriaș cal de lemn, înăuntrul căruia au fost ascunși cinci sute de soldați; apoi restul armatei s-a prefăcut că se retrage. Atunci troienii au introdus calul în oraș. În puterea nopții, ostașii greci au ieșit din ascunzătoare, au deschis poarta cetății și astfel Troia a fost cucerită printr-o stratagemă devenită celebră de-a lungul veacurilor și cunoscută sub denumirea de „calul troian”. Această expresie caracterizează pe acela care folosește un șiretlic spre a se furișa în tabăra adversă, indică pe dușmanul travestit în binefăcător. Mihai Beniuc, într-un sonet care poartă chiar titlul Calul troian, folosește comparația pentru timpul ce se strecoară în trupul nostru și ne îmbătrînește: „Am introdus eu singur în cetate, Cu oastea morții-n el, Calul Troian? Așa o fi. Dar, timpule, tu frate, Să știi că fără milă ne vom bate - Voi bate-n bătrînețea-mi ca-n dușman!” MIT.

Incitatus, cunoscut și sub expresia Calul lui Caligula, este unul dintre numeroșii cai vestiți cu care mitologia, istoria și literatura (Pegas, Centaur, Bucefal, Hippogrif, Rosinanta…) au populat arena cărților și a publicisticii, unul pe care călăresc cel mai des umoriștii și satiricii. Istoria lui, iremediabil compromițătoare pentru autocrația abuzivă, e adevărată, fiind povestită de Suetoniu în Viețile celor 12 împărați și de Tacit în Anale. Împăratul roman Caligula (37-41), în manifestările lui demențiale, după ce clădise pentru calul său Incitatus, adică „asmuțitul”, un grajd de marmură cu iesle de sidef, unde îi dădea să bea din potire de aur, l-a numit membru în colegiul preoților și a hotărît să-i încredințeze și puterea supremă, proclamîndu-l consul. Se amintește deci de „calul lui Caligula” cînd vreun potentat comite un act asemănător, insolit, extravagant. În literatura noastră, a inspirat lui Iosif și Anghel o poezie satirică, intitulată Incitatus redivivus (Incitatus reînviat), la adresa unui politician al vremii. IST.

La paștele cailor, adică: niciodată, întrucît caii n-au o asemenea sărbătoare – Expresia, creată de popor, e echivalentă cu „la calendele grecești” (se știe că grecii n-aveau calende), sau cu „la Sfîntu-Așteaptă” (care nu figurează în catastiful sfinților), sau cu „moșii ăi verzi”, adică niște bătrîni tineri (ceea ce iarăși nu există). Prin urmare, cînd vrem să desemnăm ceva ce nu poate să se întîmple vreodată, putem folosi, cu valoare egală, una dinte formulele de mai sus (vezi: Ad calendas graecas). FOL.

cal, cai s. m. 1. bărbat înalt. 2. (deț.) țigară. 3. zar. 4. (la sg. – tox.) heroină.

a ajunge din cal măgar expr. a-i merge din ce în ce mai rău; a decădea

a avea ochelari de cal expr. a refuza perceperea realității în întreaga ei complexitate: a fi retrograd.

a da calu’ la apă expr. (adol.) a urina.

a face (pe cineva) din cal măgar expr. 1. a discredita. 2. a umili.

a fi pe cai mari expr. 1. a avea o poziție socială bună; a avea o funcție importantă. 2. a fi sigur pe sine.

a fute calul în pizdă expr. (obs.) a avea necazuri, a da de bucluc, a fi la ananghie.

a lua cuiva boii / caii de la bicicletă expr. a nu putea pedepsi pe cineva care merită sancționat pentru faptele sale

a munci ca un bou / ca un cal / ca un rob / ca un sclav (pe plantație) expr. a munci până la epuizare; a trudi, a osteni muncind.

a sări peste cal expr. a depăși limita admisă, a exagera.

a se băga ca musca-n curul calului / în curul vacii / în lapte expr. a fi inoportun.

a se vârî ca musca-n curul calului / vacii expr. a interveni în mod inoportun (într-o discuție, într-o acțiune etc.).

a umbla după cai verzi pe pereți / după potcoave de cai morți expr. (pop.) a-și face planuri irealizabile, a fi nerealist.

a visa cai verzi pe pereți / potcoave de cai morți expr. a visa, a spera lucruri irealizabile / fanteziste.

cai verzi pe pereți expr. lucruri imposibile / de necrezut / fanteziste.

cal alb expr. (tox.) heroină.

calu’ bălan expr. (er.) penis.

cunoscut ca un cal breaz expr. (peior.) cunoscut foarte bine; notoriu.

la botul calului expr. (d. mâncare, băutură) consumată în grabă / în picioare.

la paștele cailor expr. (pop.) niciodată.

mănânci calule, ovăz? expr. (glum.) folosită când i se oferă cuiva un lucru care-i place foarte mult sau când i se face o propunere care-i convine.

nici albă, nici neagră / nici cal, nici măgar / nici călare, nici pe jos / nici în car, nici în căruță expr. 1. (d. o situație) nehotărât, indecis. 2. ambiguu, de o calitate sau o compoziție incertă.

potcoave de cai morți expr. (d. dorințe, afirmații etc.) fantezii, elucubrații.