2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cấrmă sf [At: COD. VOR. 94/2 / V: cúr~, cắr~ / Pl: ~me / E: vsl кърма] 1 Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcații, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2 (Mrn; înv) Pupă1. 3 Vâslă. 4 Proțapul morii de vânt. 5 (Fig) Conducere. 6 (Fig) Guvernare. 7 (Fig) Conducător.

CẤRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma.

CẤRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcații, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma.

CÂRMĂ ~e f. 1) Piesă mobilă care servește la manevrarea navelor maritime sau aeriene. 2) fig. Conducere a unei activități sociale; cârmuire; guvernare. ~a statului. [G.-D. cârmei] /<sl. kruma

cârmă f. 1. aparat la pupa unei corăbii, servind a-i da direcțiunea cuvenită; 2. fig. conducere, direcțiune: cârma Statului. [Slav. KRŬMA].

CÎ́RMĂ, cîrme, s. f. 1. Piesă care servește la menținerea sau schimbarea direcției de mers a unei nave, a unei plute sau a unui aparat de zbor. Îi plăcea și meseria. Parcă nu conducea; parcă stătea la cîrma unei corăbii care înainta ușor, ca în vis, pe oglinda liniștită a apelor mării. MIHALE, O. 198. La cîrmă, un ofițer și un caporal ședeau gravi, ținînd cu mare atenție pe genunchi niște cutii de lemn. BART, E. 132. La cîrma plutei sta Copila zîmbitoare. COȘBUC, P. I 186. Ai putea să lepezi cîrma și lopețile să lepezi, După propria lor voie să ne ducă unde repezi. EMINESCU, O. I 155. ◊ (Poetic) Pe marea vieții, cînd te duce vîntul, Fie-ți cîrmă cugetarea de ți-e pînză simțimîntul. DAVILA, V. V. 143. 2. Fig. Conducere, cîrmuire, guvernare. Venirea la cîrma țării a clasei muncitoare în alianță cu țărănimea muncitoare a ridicat patriotismul oamenilor muncii din țara noastră pe o treaptă superioară. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 235, 3/5.

cî́rmă f., pl. e (vsl. bg. krŭma, cîrmă, d. vgr. prýmna, pupă; rus. kormá, pupă, kormilo, cîrmă; ung. kormány, cîrma. V. și cormană). Aparat ca un canat de ușă fixat în balamale în apoĭa corăbiiĭ, pe care pin întoarcere, o îndreaptă unde vrea cîrmaciŭ. (La plută, e o vîslă în partea din ainte). Fig. Conducere, direcțiune: cîrma statuluĭ. V. timon.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cấrmă s. f., g.-d. art. cấrmei; pl. cấrme

cârmă s. f., g.-d. art. cârmei; pl. cârme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÂRMĂ s. v. cârmuire, conducere, diriguire, domnie, guvernare, putere, stăpânire.

CÎRMĂ s. drug, oiște, pîrghie, proțap. (~ la moara de vînt.)

cîrmă s. v. CÎRMUIRE. CONDUCERE. DIRIGUIRE. DOMNIE. GUVERNARE. PUTERE. STĂPÎNIRE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cîrmă (cîrme), s. f.1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau schimbarea direcției unei nave. – 2. Guvernare, conducere. – 3. (Arg.) Nas. Sl. krŭma (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 315; Cihac, II, 43; Berneker 668), cf. slov. koromany, mag. kormány, de unde rom. cormană, s. f. (la plug, răsturnătoare; stavilă). Der. cîrmaci, s. m. (persoană care manevrează cîrma unei nave, pilot; conducător), cf. sl. krŭmĭčiči, bg. kŭrmač, rut. kormač; cîrmi, vb. (a guverna, a conduce; a o coti, a o lua în altă parte; a căuta pretexte, a se scuza; a se tîrgui), din sl. krŭmiti; cîrmitor, adj. (care cîrmește); cîrmeală, s. f. (schimbare de direcție); cîrmui, vb. (a guverna); cîrmuitor, s. m. (guvernator, conducător; demnitar); cîrmuitoresc, adj. (de guvernator); cîrni, vb. (a căuta pretexte, a face greutăți); cîrneală, s. f. (șovăială, tîrguială); cîrnic, adj. (șovăielnic; persoană fără cuvînt; plîngăcios); cîrnitură, s. f. (curbă; ocol, ocoliș); cîrniș, s. n. (schimbare de direcție).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CÂRMĂ organ al unei aeronave component al ampenajului orizontal sau vertical.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CÎRMĂ subst. 1. Cărmă, Petrica (16 A II 59); Cîrmea, P. (17 A I 90), prob. același; Cîrmești s. (17 B III 249). 2. + -ete, Cîrmetea, Ioan (16 A I 331).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cârmă, cârme s. f. nas mare și încovoiat.

Intrare: cârmă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârmă
  • cârma
plural
  • cârme
  • cârmele
genitiv-dativ singular
  • cârme
  • cârmei
plural
  • cârme
  • cârmelor
vocativ singular
plural
Intrare: Cârmă
Cârmă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Cârmă

cârmă

  • 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX 5 exemple
    exemple
    • Îi plăcea și meseria. Parcă nu conducea; parcă stătea la cârma unei corăbii care înainta ușor, ca în vis, pe oglinda liniștită a apelor mării. MIHALE, O. 198.
      surse: DLRLC
    • La cârmă, un ofițer și un caporal ședeau gravi, ținînd cu mare atenție pe genunchi niște cutii de lemn. BART, E. 132.
      surse: DLRLC
    • La cîrma plutei sta Copila zâmbitoare. COȘBUC, P. I 186.
      surse: DLRLC
    • Ai putea să lepezi cîrma și lopețile să lepezi, După propria lor voie să ne ducă unde repezi. EMINESCU, O. I 155.
      surse: DLRLC
    • poetic Pe marea vieții, cînd te duce vîntul, Fie-ți cîrmă cugetarea de ți-e pînză simțimîntul. DAVILA, V. V. 143.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat Conducere a unei activități sociale.
    exemple
    • Venirea la cîrma țării a clasei muncitoare în alianță cu țărănimea muncitoare a ridicat patriotismul oamenilor muncii din țara noastră pe o treaptă superioară. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 235, 3/5.
      surse: DLRLC

etimologie: