3 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buiac2 sn [At: MÂNDRESCU, L. P. / Pl: ~iece / E: mg bujka] (Reg) Pieptar de postav subțire și căptușit cu vată.

buiac1, ~ă [At: DOSOFTEI, PS. 271 / Pl: ~aci, ~ace / E: vsl боуꙗкь] 1 a (D. vegetație) Care crește din abundență. 2 s (Spc) Plantă care nu rodește. 3 a (D. pământ) Fertil. 4 a (D. oameni) Răsfățat. 5 a (D. bărbați) Afemeiat. 6-7 sm, a (Animal) sălbatic. 8 a Nebun.

BUIÁC, -Ă, buieci, -ce, adj. (Reg.) 1. Care trăiește bine, răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din sl. bujakŭ.

BUIÁC, -Ă, buieci, -ce, adj. (Reg.) 1. Care trăiește bine, răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din sl. bujakŭ.

BUIÁC, -Ă, buieci, -e, adj. (Despre oameni) Care nu-și încape în piele și-i vine să zburde, care nu mai poate de bine; zburdalnic, nebunatic. Pentru ceea ce am săvîrșit cînd eram buiac și fără grijă, m-a judecat la Stambul vizirul. SADOVEANU, Z. C. 101. Drumul urcă prelung și pîrîul se micșorează, devenind tot mai săltăreț, ca un copil buiac și neastîmpărat. REBREANU, P. S. 139. Nu umblu de gras și de buiac, ci de necaz. RETEGANUL, P, III 46. ◊ (Despre animale) Junincile bălane și buiece, de doi ani, nu știu trage și, de ce le striga omul să stea, fugeau mai tare. DAN, U. 276. Încaltea tu ești ca un mînzoc buiac într-o primăvară: zburzi fără grijă. SADOVEANU, N. F. 131. ◊ (Adverbial) Fig. În zori, pe ogoare pornește buiac Pocnind din copite, tractorul. FRUNZĂ, S. 18.

BUIÁC, -Ă, buieci, -e, adj. Zburdalnic, nebunatic. – Slav (v. sl. bujakŭ).

BUIÁC ~iácă (~iéci, ~iéce) pop. 1) (despre plante) Care crește foarte repede și mare. 2) (despre ființe) Care este foarte vesel și energic; neastâmpărat. [Sil. bu-iac] /<sl. bujaku

BUIAC adj. 1. (Mold., Trans. SV) Roditor, fertil; îmbelșugat. A: Descălecat-au țara domnul Draguș-Vodă, Fericită, buiacă, cu tot feali de roadă. DM, IIv. Cu cît mai buiac copaciul, cu atîta mai multu să asupréște de viermi. NCCD, 314; cf. DOSOFTEI, PS. C: Tremete ploaie buiacă pre răi. VCC, 28. 2. (Mold.. Criș.) Răsfățat, dezmierdat; prosper. A: (Substantival) Dumnedzău-i giudeț cumplit mîndrilor, buiacilor. VARLAAM. C: Trupul prea buiac iaste vrăjmaș sufletului său. MOL. 1695, 64r. 3. (Mold.) Neîmblînzit, fioros; sălbatic (despre animale). Pre cîtu-i de mare fiara și buiacă, Coarnele-n pășune la pămîntu-și pleacă. DM, Iv; cf. DOSOFTEI, VS. 4. (Mold., Criș.) Nebun, smintit, nechibzuit. A: O, buieci izraileni, ce mă împroșcați? DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Cel cu inimă buiacă nu sufere să să pleace supt ascultare. L SEC. XVII, 136v. ◊ (Substantival) Buiacii să-nțăleagă. DOSOFTEI, PS. C: (Substantival) În dulcețile lumii petrec cu mîndrii și cu buiecii, înșelați de veacul acest trecătoriu. C 1737, 7v. // B: Cel cu inimă buiască [sic! marg. mînioasă] nu sufere să să pleace supt ascultare. L ante 1693, 215v. Etimologie: sl. bujakŭ. Vezi și buieceală, buieci, buiecie, buiecitură. Cf. bios, biu (1); porav, sireap (1); aluzit, bolund, nerod, șod (1), zălud. adjectiv

buiac a. Mold. nebunatic, sglobiu (de cai și de oameni): fugarul buiac COȘB. [Slav. BUĬAKU, nebun, sălbatic].

buĭác, -ă adj., pl. ĭecĭ, ĭece (vsl. buĭi, sălbatic, nebun, buĭac, de unde și rut. pol. slovac. buĭák, taur, d. turc. buĭ, osm. büĭuk, mare; ung. buják, buĭac, exuberant, zburdalnic. V. buĭecesc, buĭmac). Impetuos, aprins: om, cal buĭac. Exuberant, crescut nebunește: un nuc buĭac. Adv. A crește buĭac.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buiác (reg.) adj. m., pl. buiéci; f. buiácă, pl. buiéce

buiác adj. m., pl. buiéci; f. sg. buiácă, pl. buiéce


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buiác (buiácă) adj.1. Nechibzuit, nebunatic. – 2. Exaltat, nebun, aiurit. – 3. Chefliu, petrecăreț. – 4. (Înv.) Exuberant, roditor. Sl. bujakŭ „nebun” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 48; Cihac, II, 32; Berneker 98). Pentru sensul 4, cf. fr. herbes folles. Cf. buiestru, buimac. Der. buieci (var. buici), vb. (a prospera, a fi din belșug; a se mîndri; a chefui); buiecie, s. f. (mîndrie, nebunie); îmbuieci, vb. înv. (a se mândri; a se îngrășa).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

buiác, -ă, buieci, -e, adj. – (reg.) 1. Răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic, exaltat, neastâmpărat: „Nu-i calu’ atât de buiac să nu-și calce în căpăstru” (Papahagi, 1925: 324). – Din sl. bujakŭ „nebun” (Miklosich, Cihac, Șăineanu, DLRM, MDA).

buiác, -ă, adj. – 1. Răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic, exaltat, neastâmpărat: „Nu-i calu atât de buiac să nu-și calce în căpăstru” (Papahagi 1925: 324). – Din sl. bujakŭ „nebun”.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BUIAC subst. (nebun). 1. – (Giur 302; 16 B V 319; 17 B II 124); Buiac, vecin al lui „Buiac cnezul satului” (17 B III 126); -ul s. (Ind 13-16 B); Buiaci b. (17 B IV 558); Buiacă, mold. (RI V 225). 2. Buecilul, Partenie (Tut). 3. Marital: Buecoae f. (17 A 335); Buecani s. (ib.).

Intrare: Buiac
Buiac nume propriu
nume propriu (I3)
  • Buiac
Intrare: buiac (adj.)
buiac1 (pl. -eci) adjectiv
adjectiv (A62)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buiac
  • buiacul
  • buiacu‑
  • buia
  • buiaca
plural
  • buieci
  • buiecii
  • buiece
  • buiecele
genitiv-dativ singular
  • buiac
  • buiacului
  • buiece
  • buiecei
plural
  • buieci
  • buiecilor
  • buiece
  • buiecelor
vocativ singular
plural
buiac2 (pl. -aci) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: MDA2, DLRLV
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buiac
  • buiacul
  • buiacu‑
  • buia
  • buiaca
plural
  • buiaci
  • buiacii
  • buiace
  • buiacele
genitiv-dativ singular
  • buiac
  • buiacului
  • buiace
  • buiacei
plural
  • buiaci
  • buiacilor
  • buiace
  • buiacelor
vocativ singular
plural
Intrare: buiac (s.n.)
buiac (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N19)
Surse flexiune: MDA2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buiac
  • buiacul
  • buiacu‑
plural
  • buiece
  • buiecele
genitiv-dativ singular
  • buiac
  • buiacului
plural
  • buiece
  • buiecelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buiac (adj.) regional

  • 1. Care trăiește bine, răsfățat.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: răsfățat
  • exemple
    • Pentru ceea ce am săvîrșit cînd eram buiac și fără grijă, m-a judecat la Stambul vizirul. SADOVEANU, Z. C. 101.
      surse: DLRLC
    • Drumul urcă prelung și pîrîul se micșorează, devenind tot mai săltăreț, ca un copil buiac și neastîmpărat. REBREANU, P. S. 139.
      surse: DLRLC
    • Nu umblu de gras și de buiac, ci de necaz. RETEGANUL, P, III 46.
      surse: DLRLC
    • Junincile bălane și buiece, de doi ani, nu știu trage și, de ce le striga omul să stea, fugeau mai tare. DAN, U. 276.
      surse: DLRLC
    • Încaltea tu ești ca un mînzoc buiac într-o primăvară: zburzi fără grijă. SADOVEANU, N. F. 131.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial figurat În zori, pe ogoare pornește buiac Pocnind din copite, tractorul. FRUNZĂ, S. 18.
      surse: DLRLC
  • 3. (Despre plante) Care crește foarte repede și mare.
    surse: NODEX

etimologie:

buiac (s.n.) regional

  • 1. Pieptar de postav subțire și căptușit cu vată.

etimologie: