15 definiții pentru buh

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUH s. n. (Pop. și fam.; în expr.) A-i merge (sau a i se duce cuiva) buhul = a ajunge să fie foarte cunoscut (pentru faptele sale, de obicei reprobabile); a se spune despre cineva că... – Et. nec.

BUH s. n. (Pop. și fam.; în expr.) A-i merge (sau a i se duce cuiva) buhul = a ajunge să fie foarte cunoscut (pentru faptele sale, de obicei reprobabile); a se spune despre cineva că... – Et. nec.

buh2 sms [At: CREANGĂ, GL. / E: nct] 1 Reputație proastă. 2 (Pfm; îe) A-i merge (sau a i se duce cuiva) ~ul A ajunge să fie foarte cunoscut pentru faptele sale (de obicei reprobabile).

buh s.n. Expr. (pop.; fam.) A-i merge (sau a i se duce, a-i ieși cuiva) buhul = a ajunge să fie foarte cunoscut (pentru faptele sale, de obicei reprobabile); a se spune despre cineva că... Mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem (CR.). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva buhul ca de popă tuns v. popă. • pl. -uri. /form. expr.; cf. rus. бух „zgomot, huiet”, rom. buf1.

BUH s. n. (Mold., în expr.) A-i merge (sau a i se duce) buhul = a-i merge vestea, faima; a ajunge de pomină. Mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem. CREANGĂ, A. 51. I-a mers buhul... pînă la Galați. NEGRUZZI, S. III 75.

BUH s. n. (Reg., în expr.) A-i merge (sau a i se duce) buhul = a-i merge vestea, faima; a ajunge de pomină.

BUH n. pop.: A-i merge (cuiva) ~ul a ajunge de pomină (pentru anumite fapte reprobabile); a-i merge (cuiva) vestea. /Onomat.

buh n. Mold. svon, renume: mi se dusese buhul despre posna ce făcusem CR. [Primitiv onomatopee exprimând un sgomot sau răsunet de lucruri lovite [cf. buhnet)].

buh n., pl. urĭ (rus. buh, huĭet, buf!. V. bufnesc). Mold. Fam. Veste, renume, maĭ ales defavorabil: i s’a dus, i’a mers buhu de leneș ce era.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

buh (fam.) s. n. (în: a-i merge/a i se duce (cuiva) ~ul)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buh- – Rădăcină expresivă, care indică ideea de „umflătură”. Creație spontană, care coincide cu rădăcina romanică buff- (REW 1373), de unde it. buffare, fr. bouffer, sp. abuhado. Alternanța h-f este curentă în aceste formații, cf. bufni – buhni bufă – buhă, ceea ce dă naștere la o confuzie cu der. lui buf-. Pe de altă parte, formația este paralelă rădăcinii bolf-, care are același sens. Ca în toate formațiile expresive, coincide cu alte cuvinte, fără a fi totdeauna posibil să se precizeze dacă întîlnirea este pur și simplu întîmplătoare, și nici, dacă este vorba de un împrumut, care este sensul acestuia. Der. buft, s. n. (pîntece, burtă); bufte (var. bufti, bufliș) s. m. (poreclă pentru persoane grase), coincide cu mag. bufti „cu fața rotundă”; buget (var. buged), adj. (umflat, puhav); probabil format cu sufixul -et (ca suleget), și asimilat posterior cu fraged, lînced, (cf. Pascu, Suf., 64), fără a fi nevoie să invocăm un problematic *buccidus, de la bucca (Tiktin; Loewe 39; DAR; Rosetti, I, 164); bugezi (var. Mold. bugini), vb. (a se umfla de somn); buhăi (var. buhăvi), vb. (a umfla), care coincide cu sb. bujati „a dospi pîinea”; buhav, adj. (puhav, umflat, flasc), pe care Philippide, Principii, 140, îl derivă din bg. buhav, care se întîlnește cu sb. buhav, cf. ngr. μποῦχαβος (Meyer, Neugr. St., II, 45); buhăveală, s. f. (înv.) (umflătură); buhos, adj. (umflat); buhuiat, adj. (ciufulit); puhav, adj. (umflat, fleșcăit); puhăvi, vb. (a umfla); bucșai, adj. (cu fața rotundă), pe care Scriban îl transcrie boxai și îl derivă de la box „cîine care caută prin tufișuri”.

buh (buhuri), s. n. – Zvon; faimă. Pol., rus. buch „zgomot” (Cihac, II, 30; DAR); cf. buc. Se folosește în Mold.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a i se duce buhul (ca de popă tuns) expr. a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a deveni foarte cunoscut.

a-i merge buhul / vestea (ca de popă tuns) expr. a fi foarte cunoscut (în special prin acțiuni negative).

Intrare: buh
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buh
  • buhul
  • buhu‑
plural
  • buhuri
  • buhurile
genitiv-dativ singular
  • buh
  • buhului
plural
  • buhuri
  • buhurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

buh, buhurisubstantiv neutru

  • chat_bubble popular familiar (numai) singular A-i merge (sau a i se duce cuiva) buhul = a ajunge să fie foarte cunoscut (pentru faptele sale, de obicei reprobabile); a se spune despre cineva că... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem. CREANGĂ, A. 51. DLRLC
    • format_quote I-a mers buhul... pînă la Galați. NEGRUZZI, S. III 75. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.