buf³, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: boiffe] 1 (D. comedii) Care are un caracter comic exagerat. 2 (D. operele muzicale) Care este compus în genul liric ușor. 3 (D. actori sau cântăreți) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufa³ (2). 4 (D. roluri) Specific comediei sau operei muzicale bufe³ (2).

buf¹ i [At: CREANGĂ, P. 32 / E: fo] Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect, de o lovitură sau de o explozie.

buf² sn [At: DEX² / Pl: ? / E: nct] Figură la jocul de arșice.

buf¹ interj. Cuvînt care imită zgomotul înfundat produs prin cădere, izbire, explozie etc. Buf! Cade în groapa cu jăratec (CR.). • /<form. expr.

buf² s.n. Numele unei figuri la jocul de arșice. Le potrivea [arșicele] așa de bine, că buful cădea totdeauna la ceilalți jucători (GHICA). • /etimol. nec.

buf³, -ă adj. 1 (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat, grotesc sau caricatural. Comedie bufă. ◊ Operă bufă = operă de un gen ușor, pe o temă comică. 2 (despre actori sau cîntăreți) Care interpretează numai roluri ușoare într-o comedie sau operetă, operă comică. Bariton buf. ♦ (despre roluri sau despre felul interpretării) Care este specific comediei sau operei muzicale. Un rol de un comic buf. • pl. -i, -e. /<it. buffo, fr. bouffe.

BUF² s. n. Numele unei figuri la jocul cu arșice. Le potrivea [arșicele] așa de bine, că buful cădea totdeauna pe ceilalți jucători. GHICA, S. 300.

BUF³, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre opere dramatice sau muzicale) Cu un accentuat caracter hazliu; de un comic exagerat. Comedie bufă. Operă bufă. ◊ (Despre felul interpretării) Artist de un comic buf. ♦ (Despre cîntăreți sau actori) Care interpretează roluri ușoare într-o operă bufă sau în comedii, uzînd de mijloace simpliste (glume, gesturi, grimase etc.) pentru a scoate cît mai multe efecte comice. Bariton buf.

BUF¹ interj. Onomatopee care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau (mai rar), de descărcarea unei arme de foc. V. poc, puf. Buf! o lovi după ceafă. ISPIRESCU, L. 208. Buf! cade... în groapa cu jăratec. CREANGĂ, P. 32.

BUF¹ interj. Cuvînt care imită sunetul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.

BUF² s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice.

BUF³, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre o comedie, o operă) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre cîntăreți sau actori) Care interpretează roluri comice într-o comedie sau operă bufă (uzînd de mijloace ieftine). – Fr. bouffe.

BUF, -Ă adj. (Despre opere muzicale sau dramatice) Hazliu; exagerat de comic; vesel. ♦ (Despre cîntăreți, actori) Care joacă roluri în opere comice, în farse, în comedii de intrigă etc. [< it. buffo, fr. bouffe].

BUF, -Ă adj. (despre opere muzicale sau dramatice) cu un caracter comic grotesc, caricatural. (< it. buffo, fr. bouffe)

BUF² ~ă (~i, ~e) 1) (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat. 2) (despre actori) Care este angajat în roluri comice. /<fr. bouffe

BUF¹ interj. (se folosește pentru a reda zgomotul puternic și înfundat, produs de un obiect greu la cădere, de o lovitură, de o explozie etc.). /Onomat.

buf! int. exprimă 1. sgomotul unei căderi sau al unei exploziuni: a da buf de perete; 2. sgomotul umflării fălcilor. [Onomatopee].

1) buf, -ă adj. (it. buffo, d. buffo, bufnitură de vînt. Rudă cu bufă 2. Lbk. 1373). Comic, glumeț: operă bufă.

2) buf, interj. care arată căderea unuĭ corp greŭ orĭ zgomotu uneĭ exploziunĭ maĭ slabe (rus. buh, pol. buch, întrebuințate întocmaĭ ca rom. Rudă cu buf 1): luă o peatră și buf în fereastră. V. bof, boc, buc 2, bufnesc. V. și tumbă.

bof i vz buf

bofa i vz buf

BOF interj. v. buf.

BOFA interj. v. buf.

bof, interj. care arată huietu căderiĭ unuĭ corp greŭ. V. buf.

buf³ interj.

buf¹ adj. m., pl. bufi; f. bufă, pl. bufe

buf² (figură la jocul de arșice) s. n.

buf³ (căzătură) s. n.

buf¹ adj. m., pl. bufi; f. bufă, pl. bufe

buf² interj.

buf adj. m., pl. bufi; f. sg. bufă, pl. bufe

buf interj., s. n.

BUF adj. burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic ~.)

BUF interj. puf!

BUF adj. burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic ~.)

BUF interj. puf!

buf interj. – Exprimă zgomotul produs de ciocnirea a două corpuri, de o lovitură sau o căzătură. Creație expresivă, care se întîlnește cu sl. buchnoti sau buchati „a bate cu putere”, de unde bg. buchnuvam, sb. buchnuti, rus. buchatĭ (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw. Elem., 18, n-a șovăit să derive cuvîntul rom. din sl. Pe de altă parte, rezultatele acestei rădăcini expresive s-au contaminat și confundat adesea cu cele ale lui buh-. Der. bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhăi), vb. (a izbucni; a bombăni, a izbi); bufneală (var. bufăială, bufnet, bufnitură, buhnitură), s. f. (zgomot brusc); buhnaci, s. m. (certăreț, gîlcevitor); bufnos, adj. (prost dispus, ursuz); îmbufna, vb. (a supăra, a irita); răbufni, vb. (a pocni; a cădea zgomotos).

buf, interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de căderea unui obiect: „...o făcut cu ie: buf de părete” (Bilțiu, 2007: 405). – Formă onomatopeică (MDA).

BUF, -Ă, subst. (bufniță). I. 1. Buf, Drag. (Ul 20). 2. + -lea: Buflești fam. (17 B IV 378). II. Cu h < f: 1. Buhescu. 2. Buhan, S., mold., act. 3. + -lea: Buhle, V., mold. (Sd VII 104); -a (16 A III 396; Isp V¹); marital: Buhloae f. (17 A II 320). 4. Buhoiul s.; Buhoc, Al., mold., act.; 5. Buhociu, popa (Sd XI); – D. (Sur II). 6. Buhuci, Neagul (17 B III 358). 7. Buhoș, Lupu boier (D Buc); Buhuș b. (Dm; Vr; Tec I; Bîr I; 16 A 216; Sd V 25, XI), cf. subst. buhuș „tufiș”; cel Bătrîn (Isp III²); – Cîrstea (17 A II; Buhușul s. Buhușel, 1663 (G Neamț II 23; Isp III²). Cf. subst. buhaș „brad bătrîn” (Tit Bud). III. Din buhnă (= bufniță): 1. Buhnea (Bîr 1). 2. Buhnilă (Bîr I). 3. Buhniț, Vlad (17 B III 140).

buf s. n. sg. (mar.) obiecte aduse din cursă cu intenția de a fi comercializate.