2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buciumá [At: TETRAEV. (1574), 208 / V: ~ciná, ~ciuná / Pzi: bucium / E: lat bucinare] 1 vi A sufla din bucium1 (1) (sau din alte instrumente) Si: a trâmbița. 2 vt (Fig) A spune ceva la toată lumea, în gura mare Si: a anunța, a vesti. 3 vt (Spc) A lăuda. 4 vi (Reg) A plânge. 5 vi (D. lupi; rar) A urla.

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

BUCIUMÁ2, búcium, vb. I. 1. Intranz. A sufla, a cînta din bucium (sau dintr-un instrument analog). Pădurarul s-auzea buciumînd din corn în adîncurile pădurii. SANDU-ALDEA, U. P. 65. [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165. Bucium de aur a luat, în țară a buciumat, Mare oaste-a ridicat. TEODORESCU, P. P. 177. Fig. Toamna căzuse. Vînturile începuseră a buciuma prin cuhalmurile Siretului, iar apele a ofta în noapte. DUNĂREANU, N. 142. 2. Tranz. A anunța, a vesti (ceva) în gura mare. De pe mii de însorite creste, Veți buciuma în patru vînturi veste. TOMA, C. V. 212. ◊ (Poetic) Sirenele buciumă cu noi împreună... cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19. Vîntul aducea cîntecul codrilor bătrîni; toamna își buciuma mîhnirea în adîncimi. SADOVEANU, O. I 230.

BUCIUMÁ2, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta din bucium. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

A BUCIUMÁ búcium intranz. 1) A scoate sunete de bucium, suflând; a cânta din bucium. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a răspândi o știre la toată lumea; a trâmbița. [Sil. -ciu-ma] /<lat. bucinare

buciumà v. 1. a suna din bucium (sau din alt instrument): apoi un corn apucă și buciumă ’n vânt AL.; 2. fig. a vesti în gura mare, a spune la toată lumea. [Vechiu-rom. bucinà = lat. BUCCINARE].

2) búcĭum, a - v. intr. (lat. búcino, -áre). Sun din bucĭum. V. tr. Chem sunînd din bucĭum: ĭa bucĭumă-l! Fig. Trîmbițez, răspîndesc în lume: a bucĭuma o veste. – Și -ez. Vechĭ. búcin, búcĭun și búcim. Azĭ în Maram. búcin, în Ml. búcen.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buciumá (a ~) vb., ind. prez. 3 búciumă

buciumá vb., ind. prez. 1 sg. búcium, 3 sg. și pl. búciumă


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BUCIUMI, com. în jud. Sălaj; 2.983 loc. (1991). Așezare civilă și castru roman de piatră (sec. 2-3).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

buciuma, bucium v. t. a linguși; a se purta slugarnic.

Intrare: Buciumi
Buciumi
invariabil (I1)
  • Buciumi
Intrare: buciuma
verb (VT2.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buciuma
  • buciumare
  • buciumat
  • buciumatu‑
  • buciumând
  • buciumându‑
singular plural
  • buciumă
  • buciumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bucium
(să)
  • bucium
  • buciumam
  • buciumai
  • buciumasem
a II-a (tu)
  • buciumi
(să)
  • buciumi
  • buciumai
  • buciumași
  • buciumaseși
a III-a (el, ea)
  • buciumă
(să)
  • buciume
  • buciuma
  • buciumă
  • buciumase
plural I (noi)
  • buciumăm
(să)
  • buciumăm
  • buciumam
  • buciumarăm
  • buciumaserăm
  • buciumasem
a II-a (voi)
  • buciumați
(să)
  • buciumați
  • buciumați
  • buciumarăți
  • buciumaserăți
  • buciumaseți
a III-a (ei, ele)
  • buciumă
(să)
  • buciume
  • buciumau
  • buciuma
  • buciumaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buciuma

  • 1. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Pădurarul s-auzea buciumînd din corn în adîncurile pădurii. SANDU-ALDEA, U. P. 65.
      surse: DLRLC
    • [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165.
      surse: DLRLC
    • Bucium de aur a luat, în țară a buciumat, Mare oaste-a ridicat. TEODORESCU, P. P. 177.
      surse: DLRLC
    • figurat Toamna căzuse. Vînturile începuseră a buciuma prin cuhalmurile Siretului, iar apele a ofta în noapte. DUNĂREANU, N. 142.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv figurat A anunța, a vesti ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: anunța trâmbița vesti 3 exemple
      exemple
      • De pe mii de însorite creste, Veți buciuma în patru vînturi veste. TOMA, C. V. 212.
        surse: DLRLC
      • poetic Sirenele buciumă cu noi împreună... cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19.
        surse: DLRLC
      • Vîntul aducea cîntecul codrilor bătrîni; toamna își buciuma mîhnirea în adîncimi. SADOVEANU, O. I 230.
        surse: DLRLC

etimologie: