4 intrări

Articole pe această temă:

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BRÚMĂ, brume, s. f. 1. Cristale fine de zăpadă care se formează noaptea (în anotimpurile de tranziție) prin înghețarea vaporilor de apă din atmosferă și care se depun pe plante, pe sol, pe obiecte. 2. (Pop.) Chiciură. 3. Strat fin, alburiu, care acoperă unele fructe (sau plante). 4. Fig. Cantitate mică de... – Lat. bruma.

bru sf [At: CORESI, PS. 437 / Pl: ~e, (rar) ~i / E: lat bruma] 1 Rouă înghețată pe plante, pe pământ etc. 2 (Pfm; îs) Bătut de ~ Holtei bătrân. 3 (Fig; îe) Ce (sau câtă) ~ (de) Cantitate mică, ce dispare ușor. 4 (Pan) Strat fin, alburiu, care acoperă prunele sau strugurii. 5 (Pop) Chiciură.

BRÚMĂ, brume, s. f. 1. Cristale de zăpadă care se formează noaptea (în anotimpurile de tranziție) prin înghețarea vaporilor de apă din atmosferă și care se depun pe plante, pe sol, pe obiecte. 2. (Pop.) Chiciură. 3. Strat fin, alburiu, care acoperă unele fructe (sau plante). 4. Fig. Cantitate mică de... – Lat. bruma.

BRÚMĂ2 s. f. (Franțuzism rar) Ceață, negură. În ocolul din față, pe bruma căzută din strălucirea lunii, se deslușeau pînă și umbra și tremurarea firelor de paie, împrăștiate de vînt. CAZABAN, V. 118.

BRÚMĂ1 s. f. 1. Rouă înghețată (care se așază pe plante, pe pămînt, pe suprafața corpurilor libere). Venise toamna... Erau nopți reci, cu brumă și cu neguri. PAS, L. I 122. La umbră însă-i frig și-acuma Și noaptea tot mai cade bruma. IOSIF, PATR. 80. Vezi, rîndunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-așază bruma peste viiDe ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? EMINESCU, O. I 235. Lunca bătută de brumă acum pare ruginită. ALECSANDRI, P. A. 111. ◊ Expr. (Despre oameni) A fi bătut de brumă = a avea părul cărunt, a fi bătrîn. ◊ Compus: (regional) floarea-brumei = brîndușă. Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă, care la noi se cheamă «floarea- brumei». SADOVEANU, N. F. 35. În jurul lor răsăreau ici-colo, din țarina săracă, brîndușe, florile-brumei. SADOVEANU, F. J. 364. ♦ Fig. Răceală, îngheț. La tîmple mi s-a strîns părul cărunt... Dar tînăr sînt... Pe inima mea bruma nu se lasă. BENIUC, în POEZ. N. 65. 2. (Popular) Chiciură, promoroacă. Gerilă... trîntește o brumă pe pereți de trei palme de groasă. CREANGĂ, P. 254. Deodată, la gura cuptorului se făcu brumă. ISPIRESCU, P. 323. Primăvară, muma noastră, Suflă bruma din fereastră Și zăpada de pe coastă. ALECSANDRI, P. P. 287. 3. Strat alburiu ca o brumă (1) care acoperă unele fructe (prune, struguri etc.). Strugurii... îmflați stau în soare. Vineți cu brumă sînt unii, iar alții cu boabele galbene c-aurul. EMINESCU, O. IV 179. 4. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitate mică. Am secerat bruma asta de grîu. PREDA, Î. 19. În spatele casei-coșarul pentru vite, hambarul pentru ținut bruma de grîu. STANCU, D. 19. ◊ Expr. Ce bruma... sau bruma ce... sau ce brumă de... = puțin, nimica toată. Aha, d-aia aduseși și căruța de la conac?... Să încarci în ea și bruma ce mai avem? PAS, L. I 29. Să stați aici, să păziți casa și ce bruma mai avem. CARAGIALE, S. 26. Le-am plămădit cu ce brumă de știință am putut și eu să adun, din studie și călătorii. ODOBESCU, S.II 235.

BRÚMĂ1 s. f. 1. Cristale de gheață care se formează noaptea pe plante, pe pământ sau pe suprafața corpurilor libere, în urma scăderii temperaturii sub zero grade. ◊ Compus: (reg.) floarea-brumei = brândușă. 2. (Pop.) Chiciură, promoroacă. 3. Strat fin alburiu care acoperă unele fructe (sau plante). 4. Fig. Cantitate mică de... ◊ Expr. Ce bruma... sau bruma ce..., ce brumă de... = nimica toată, puțin. – Lat. bruma.

BRÚMĂ2 s. f. (Franțuzism) Ceață, negură. – Fr. brume.

BRÚMĂ ~e f. Strat subțire care se depune pe pământ, pe plante și pe alte obiecte din natură, constând din cristale mici de zăpadă formate în nopțile reci (de toamnă) prin înghețarea vaporilor de apă din atmosferă. * Bătut de ~ a) înghețat în urma brumei; b) albit; încărunțit. 2) Strat fin alburiu care acoperă unele fructe sau unele plante. 3) fig. Cantitate mică (de ceva); pic. ~ de învățătură. [G.-D. brumei] /<lat. bruma

brumă f. 1. rouă albă ce înghiață peste noapte; 2. praf alb, ușor și fin, ce acopere unele fructe; 3. fig. foarte puțin, mai nimic: o brumă de învățătură. [Lat. BRUMA, solstițiu de iarnă, iarnă: s’a luat efectul pentru cauza].

brúmă f., pl. e (lat. bruma, ĭarnă, contras din *brévima, din brevissima [dies], cea maĭ scurtă [zi], apoĭ și „brumă”, după pruina, brumă; it. pv. sp. pg. bruma, fr. brume). Roŭă înghețată (care acopere natura ca o haină albă și supțire). Un fel de praf albicĭos care acoperă unele poame (prunele, struguriĭ). Abur depus pe lucrurile netede și recĭ cînd sufli pe ele. – Fig. Iron. Spoĭală, pospaĭ, maĭ nimic: o brumă de învățătură.

BRUMÁ, pers. 3 brumează, vb. I. (Rar) 1. Intranz. A cădea brumă (1). 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu brumă (1) sau cu ceva care seamănă cu bruma. – Din brumă.

BRUMÁ, pers. 3 brumează, vb. I. (Rar) 1. Intranz. A cădea brumă (1). 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu brumă (1) sau cu ceva care seamănă cu bruma. – Din brumă.

FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare.Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.

bruma [At: IORGA, S. D. XIII, 50 / Pzi: 3 ~ea / E: brumă + -a] 1 vi A cădea brumă. 2-3 vtr A (se) acoperi cu brumă sau cu ceva care seamănă cu bruma. corectată

BRUMÁ, pers. 3 brumează, vb. I. 1. Intranz. A cădea brumă. 2. Tranz. (Rar) A acoperi cu brumă. Verde frunzuță... Cît o ninge ș-o brumează, Ea e tot mîndră și creață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. ◊ Fig. Peste munții brumați de lună era o tăcere tare ca piatra, o tăcere pustie. DAN, U. 207.

FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei, care cuprinde organele de reproducere sexuată, și care are de obicei o corolă frumos și variat colorată. Cîțiva flăcăi, pe din afara gardului, ocheau fetele și glumeau, lovindu-le cu cîte o floare. BUJOR, S. 95. În brațul drept Avea flori albe, dragi odoare, Și flori avea la-ncingătoare Și-n mînă flori, și flori la piept Și însăși ea era o floare. COȘBUC, P. II 258. Flori albastre tremur-ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. ◊ (Adesea la sg., cu înțeles colectiv) Salcîmii plini de floare Se uită lung spre sat. TOPÎRCEANU, S. A. 45. Mă sui încetișor în teiul care te adormea de mirosul floarei. CREANGĂ, A. 53. Cîmpul floare nu avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ Fig. Veșnic floarea fericirii pe pămînt va fi în floare, Cînd în lumea cugetării, cugetarea va fi soare. BELDICEANU, P. 126. ◊ Loc. adj. În floare = a) înflorit, în perioada înfloririi. Un miros de salcîmi în floare venea dinspre grădină. SANDU-ALDEA, U. P. 31. Văzu struguri, unii copți... alții aguridă și alții tocmai în floare. ISPIRESCU, L. 146; b) (fig.) în plină strălucire, frumos, zdravăn, puternic. Mureau pe rînd, Cînd oameni în floare și cînd Micuții din fașe. TOMA, C. V. 327. Ci tu rămîi în floare, ca luna lui april. EMINESCU, O. I 128. Un voinicel în floare pe-un alb fugar călare. ALECSANDRI, O. 211. În floarea vîrstei = tînăr. Bătrîni sînt prea puțini, mai toți oamenii în floarea vîrstei. BART, S. M. 34. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină însemnătate, care nu produce îngrijorare. Ale noastre sînt flori la ureche pe lîngă cele ce spune în cărți. CREANGĂ, A. 22. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, fără nici un folos. Nu-i trebui lui Mercur să alerge mult, căci nu doară de florile mărului era el zeu alergător. ISPIRESCU, U. 7. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. N-am crescut-o eu, n-am descîntat-o eu... de flori de cuc?... Adeluța-i a mea. ALECSANDRI, T. I 355. ◊ (Adverbial; în expr.) A strînge degetele floare = a strînge degetele cap la cap. Făceai mîna puică, strîngînd degetele floare. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori colorate. Să-și caute mireasă, Subțire ca o floare. GOGA, P. 97. Floarea cu coroana aurie se clătină ușor spre copilă, la adierea vîntului. IBRĂILEANU, S. 11. Jelui-m-aș florilor De dorul surorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ◊ (Poetic) Nastasia s-a întors la moară plină de încredere, ca și cum ar fi crescut în ea o floare. SADOVEANU, M. C. 154. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înaltă pînă la 2 metri, cu floarea galbenă îndreptată spre soare; e cultivată pentru semințele ei oleaginoase (Helianthus annuus); sora-soarelui, răsărită. Orașul vechi, cu izul amărui, Azi, își întoarce fața spre uzină Ca, după soare, floarea-soarelui. CASSIAN, H. 50. Bolta și-a cernit năframa Ca o mamă întristată, Floarea-soarelui pe cîmpuri Pleacă fruntea-ngîndurată. GOGA, P. 64. Floarea-soarelui, bătrînă, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în țărînă Dinții, de mizerie. TOPÎRCEANU, S. A. 65; (Mold.) floarea-brumei = brîndușă. Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă, care la noi se cheamă «floarea-brumei». SADOVEANU, N. F. 35. În jurul lor răsăreau ici-colo din țărîna săracă brîndușe, florile-brumei. id. F. J. 364; (Transilv.) floare-domnească = garoafă, garofiță-de-munte. La ferești Cu flori-domnești, Dar în casă? Floare-aleasă. HODOȘ, P. P. 61; floare-de-colț sau (învechit) floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele albe, catifelate, ascuțite și dispuse în jurul inflorescenței; crește în regiunea alpină (Gnaphalium leontopodium); albumeală. Adela va rămînea pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei. IBRĂILEANU, A. 186; floarea-paștilor = breabăn. II. 1. Desen, pictură, broderie, ornament etc., în formă de floare (I). Vestmînt avea țesut în floare Și-un brîu purta pe-ncingătoare. COȘBUC, P. I 122. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. CREANGĂ, A. 92. ◊ Fig. Lumina zilei, florile de umbră și de lumină din poieni... toate cereau ceva sufletului ei. SADOVEANU, O. IV 484. Gerul... depune flori de iarnă pe cristalul înghețat. ALECSANDRI, P. A. 113. 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, borșului, laptelui acru etc. Iar de vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii: la arminden beți pelin! BELDICEANU, P. 54. 3. (Chim., în expr.) Floare de pucioasă = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Capul sau fața caracterelor tipografice (spre deosebire de suportul pe care sînt aplicate). ♦ Extremitatea lățită a cuiului unde se bate cu ciocanul. Floarea pironului. ◊ (În expr.) Floarea cheii = parte a cheii care intră în broască sau în lacăt. III Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită. Sînt douăzeci și șapte de ani încheiați, de cînd pieri floarea Moldovei la Războieni. DELAVRANCEA, A. 9. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus. EMINESCU, O. I 146. În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună. ALECSANDRI, O. 184. ◊ (Cu sens de superlativ prin repetarea cuvîntului ca atribut) Pînvineai, bade, la noi, Eram floarea florilor, Drăguța feciorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. IV. (Învechit și arhaizant) Culoare. Vîntul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz. COȘBUC, P. I 49. Și-apoi ce vin! De era roș, bătea-n floarea rubinului. CONTEMPORANUL, VI 385. Sînt acum trii polcuri de dragoni... îmbrăcați în roșu, afară de frac, care îi ca a ulanilor rusăști, iar floarea postavului ca a oștenilor moldovinești. KOGĂLNICEANU, S. 44. V. (În expr.) Copil din flori = copil nelegitim.

BRUMÁ, pers. 3 brumează, vb. I. (Rar) 1. Intranz. A cădea brumă. 2. Tranz. (Rar) A acoperi cu brumă. – Din brumă1.

A BRUMÁ ~eáză 1. intranz. rar A cădea brumă. 2. tranz. A acoperi cu brumă. /Din brumă

brumà v. a cădea sau a bate bruma.

bruméz v. intr. (d. brumă). Uzitat la pers. III: brumează, cade bruma: a brumat astă-noapte. V. tr. Acoper cu brumă: florile s’aŭ ofilit, că le-a brumat. – Și imbr- (ca v. tr.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

brúmă s. f., g.-d. art. brúmei; pl. brúme

arată toate definițiile

Intrare: brumă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bru
  • bruma
plural
  • brume
  • brumele
genitiv-dativ singular
  • brume
  • brumei
plural
  • brume
  • brumelor
vocativ singular
plural
Intrare: Brumă
Brumă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Brumă
Intrare: bruma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bruma
  • brumare
  • brumat
  • brumatu‑
  • brumând
  • brumându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • brumea
(să)
  • brumeze
  • bruma
  • brumă
  • brumase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • brumea
(să)
  • brumeze
  • brumau
  • bruma
  • brumaseră
Intrare: floarea-brumei
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floarea-brumei
plural
genitiv-dativ singular
  • florii-brumei
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bruma rar

  • 1. intranzitiv A cădea brumă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A (se) acoperi cu brumă sau cu ceva care seamănă cu bruma.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Verde frunzuță... Cît o ninge ș-o brumează, Ea e tot mîndră și creață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21.
      surse: DLRLC
    • figurat Peste munții brumați de lună era o tăcere tare ca piatra, o tăcere pustie. DAN, U. 207.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • brumă
    surse: DEX '09 DEX '98

brumă

  • 1. Cristale fine de zăpadă care se formează noaptea (în anotimpurile de tranziție) prin înghețarea vaporilor de apă din atmosferă și care se depun pe plante, pe sol, pe obiecte.
    surse: DEX '09 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Venise toamna... Erau nopți reci, cu brumă și cu neguri. PAS, L. I 122.
      surse: DLRLC
    • La umbră însă-i frig și-acuma Și noaptea tot mai cade bruma. IOSIF, PATR. 80.
      surse: DLRLC
    • Vezi, rîndunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-așază bruma peste vii – De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? EMINESCU, O. I 235.
      surse: DLRLC
    • Lunca bătută de brumă acum pare ruginită. ALECSANDRI, P. A. 111.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie (Despre oameni) A fi bătut de brumă = a avea părul cărunt, a fi bătrân.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • La tîmple mi s-a strîns părul cărunt... Dar tînăr sînt... Pe inima mea bruma nu se lasă. BENIUC, în POEZ. N. 65.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Gerilă... trîntește o brumă pe pereți de trei palme de groasă. CREANGĂ, P. 254.
      surse: DLRLC
    • Deodată, la gura cuptorului se făcu brumă. ISPIRESCU, P. 323.
      surse: DLRLC
    • Primăvară, muma noastră, Suflă bruma din fereastră Și zăpada de pe coastă. ALECSANDRI, P. P. 287.
      surse: DLRLC
  • 3. Strat fin, alburiu, care acoperă unele fructe (sau plante).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Strugurii... îmflați stau în soare. Vineți cu brumă sînt unii, iar alții cu boabele galbene c-aurul. EMINESCU, O. IV 179.
      surse: DLRLC
  • 4. figurat Cantitate mică de...
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Am secerat bruma asta de grîu. PREDA, Î. 19.
      surse: DLRLC
    • În spatele casei – coșarul pentru vite, hambarul pentru ținut bruma de grîu. STANCU, D. 19.
      surse: DLRLC
    • 4.1. expresie Ce bruma... sau bruma ce... sau ce brumă de... = nimica toată.
      surse: DLRLC sinonime: puțin 3 exemple
      exemple
      • Aha, d-aia aduseși și căruța de la conac?... Să încarci în ea și bruma ce mai avem? PAS, L. I 29.
        surse: DLRLC
      • Să stați aici, să păziți casa și ce bruma mai avem. CARAGIALE, S. 26.
        surse: DLRLC
      • Le-am plămădit cu ce brumă de știință am putut și eu să adun, din studie și călătorii. ODOBESCU, S. II 235.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • În ocolul din față, pe bruma căzută din strălucirea lunii, se deslușeau pînă și umbra și tremurarea firelor de paie, împrăștiate de vînt. CAZABAN, V. 118.
      surse: DLRLC

etimologie:

floarea-brumei

  • surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă, care la noi se cheamă «floarea-brumei». SADOVEANU, N. F. 35.
      surse: DLRLC
    • În jurul lor răsăreau ici-colo, din țarina săracă, brîndușe, florile-brumei. SADOVEANU, F. J. 364.
      surse: DLRLC

etimologie: